1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Pauză de producţie de o oră la VW

Ovidiu Suciu31 octombrie 2007

În cele şase uzine germane ale concernului Volkswagen s-a luat astăzi pauză la producţie timp de o oră.

https://p.dw.com/p/BzXs
Tensiune la VWImagine: AP

Consiliul de Supraveghere al grupului VW vrea să-i informeze pe angajaţi despre noile probleme ale societăţii, legate de legea VW şi de relaţia tensionată cu acţionarul majoritar, grupul Porsche. Curtea Europeană de Justiţie a invalidat aşa-numita lege Volkswagen, valabilă de 50 de ani, care proteja cel mai mare producător auto european de o preluare ostilă. Legea prevedea că nici un acţionar de la VW, oricât de mare ar fi participaţia sa, nu poate dispune de o putere de decizie mai mare de 20% în cadrul concernului. Instanţa europeană a considerat că această lege contravine dreptului comunitar. Porsche intenţionează să preia Volkswagen, în pofida opoziţiei Consiliului de Supraveghere al celei din urmă. Preşedintele acestui for, Bernd Osterloh s-a întâlnit în acest sens cu reprezentantul Porsche, Uwe Hueck, la centrala IG Metall de la Frankfurt, dar nu au reuşit să ajungă la niciun acord.