Patria, Europa şi tentaţia nebuniei

Potrivit profesorului universitar român, care e şi deputat european, prezenţa la cârma guvernului a unei persoane ca V.V. Dăncilă, incapabilă să ţină minte numele omologului şi oaspetelui ei eston, nu se poate înţelege decât prin prisma cerinţei cu pricina.

La fel de incomprehensibil ar fi, între altele, accesul la cârma Senatului al unui politician ca Tăriceanu. Insul care, in cazul suspendării preşedintelui Iohannis, ar ajunge la Cotroceni să pună în vigoare mult strâmbate legi ale unei justiţii nu doar şui, ci şi politizate prin manopera coaliţiei PSD-ALDE, şi-a dat cu părerea despre raportul Mecanismului de Cooperare si Verificare privind justiţia. Despre MCV a afirmat că ar fi, chipurile, alcătuit ”de instituţiile de forţă” din România. 

Eurodeputatul a mai evidenţiat o mostră a ”patriei care ne cere să fim idioţi”, în speţă avertismentul adresat de Liviu Dragnea colegilor săi de partid, ameninţaţi cu ”statul paralel”, care, ”finanţat” pasămite ”de UE şi NATO”, i-ar ”putea”, vai, ”aresta oricând”.

Or, tezele infractorului de la cârma PSD şi ale aliatului său din ALDE nu sunt pur şi simplu chemări la prostire. Sunt şmecherii de ”băieţi deştepţi”. Chiar foarte deştepţi. Cu şcoală şi practică ideologico-propagandistică.

Sunt viclenii (când nu sunt autosugestionări prefăcute în convingeri maladive proprii) dintre cele care, când prind, nu se soldează pur şi simplu doar cu idiotizarea unor largi segmente ale publicului destinatar. Ci declanşează epidemii de psihoză colectivă similară paranoiei antisemite iscate de Hitler în Germania şi Europa, de la un moment dat.

În acest context e perfect indiferent dacă punerea în circulaţie a temelor unui delir colectiv ca ”statul paralel” izvorăşte din convingeri proprii autentice. Sau dacă e şiretenie, duplicitate şi expresia unei ipocrizii menite să acrediteze existenţa unui duşman imaginar spre a le muta minţile din loc românilor şi a-i convinge să consimtă la o schimbare de sistem. Şi, eventual, la exterminarea ”şobolanilor”, cum i-a numit Dragnea pe adversarii săi, cotaţi drept stâlpi ai închipuitului stat paralel.

Or, cum am subliniat repetat, mai toţi liderii totalitari se folosesc de termeni dezumanizanţi spre a-şi împodobi teoriile conspiraţioniste, înainte de a trece la reprimarea şi, eventual, exterminarea vrăjmaşului politic redus la rol de prezumtiv dăunător. Spre a relua observaţiile lui Vladimir Tismăneanu, "înainte ca evreii să fie exterminați fizic, ei erau exterminați în efigie. Ca şobolani, termite, lăcuste, păduchi, ploşnițe. Pe scurt, vermină, puroi. Simultan, cămătari si comunişti. La fel, cum nota Vasili Grossman în…‘Viață si destin‘, prefigurarea distrugerii fizice a ‘chiaburimii‘…era propaganda demonizantă, stigmatizarea ‘kulakului‘ ca inamic ontologic, ireductibil, asemănător microbilor care diseminează ciuma. Odată criminalizat grupul desemnat drept 'duşman obiectiv', persecutarea sa devine un imperativ 'moral', o 'datorie de onoare'".

Credea Hitler în fantasmele sale antisemite? Desigur. Dar ele nu erau mai puţin fantasmagorice. Erau delirante nu doar în raport cu aberantul semn de egalitate pus între evrei şi comunişti, sau între evrei şi capitalişti. În răspăr cu o realitate evidentă, lesne verificabilă, dictatorul nazist era cât se poate de sigur că iudaismul n-ar fi o religie. Dar rezultatul genocidului dezlănţuit de el ar fi urmat să includă atât extincţia poporului evreu cât şi lichidarea religiei pe care se întemeiează creştinismul şi cultura iudeo-creştină a Europei. În final, Hitler s-a mai înşelat o dată, grav.

După ce şi-a riscat şi pierdut, din pricina obsesiilor sale antisemite, proiectul de inimă al reunificării Europei şi cuceririi Rusiei sub auspicii germane, şi-a sfârşit viaţa crezând altă enormitate, dictată ciracului său, Bohrmann. Şi-anume că Europa centrală ar urma să-i fie ”veşnic recunoascătoare” pentru exterminarea evreilor, pe care a numit-o "Endlösung", "soluţia finală”. Sintagma aminteşte fatal de ”mersul până la capăt”, făgăduit solemn românilor de Dragnea şi acoliţii săi. 

Sunt Dragnea, Tăriceanu şi ai lor idioţi? Sau nebuni? Nici una, nici alta, probabil. Sunt mai degrabă şmecheraşi ajunşi în poziţii în care, în ţări civilizate, cu democraţii funcţionale, n-ar fi putut în veci să parvină. Au profitat, spre a se vedea cu sacii în căruţă, de un context european şi internaţional favorabil în urma adumbriririi multor minţi din vest, sub loviturile combinate ale terorismului islamist, ale propagandei putiniste şi ale exagerărilor ideologiei corectitudinii politice.

În aceşti saci au vârât dibaci impunitatea, sub formă de legi ale justiţiei, coduri penale şi de procedură penală croite după chipul şi asemănarea beneficiarilor oligarhiei cleptocratice, precum şi cheia menţinerii perpetue la cârmă prin îndoctrinarea cu conspiraţionismul statului paralel.

In reacţie, net mai isteţi decât îi cred liderii actualei puteri, românii fie întorc spatele puterii, scârbiţi, fie îi râd în nas. Reţelele de socializare, emigrarea şi lipsa vădită de entuziasm a celor aduşi în Piaţa Victoriei de alianţa PSD-ALDE spre a ”protesta” împotriva inexistentului ”stat paralel” sunt elocvente. Mulţi au ghicit fără mari probleme schepsisul politic al unei invenţii străvezii.

Şi totuşi, nu-i de râs. Sau de plâns şi emigrat. E de luptat. Pentru că pericolul e maxim. Pentru că a nu contesta viguros şi în masă sinistre elucubraţii paranoice, precum doctrina statului paralel, generează şi amplifică nu doar nedumeriri majore şi probabile tulburări sufleteşti grave în rândul copiilor şi naivilor. Ci, repetate intens, implică pericolul unei psihoze colective de felul celei care a plonjat Europa, în anii 30 ai veacului trecut, în cataclismul Războiului Mondial.