Parlamentul ar putea adopta o declaraţie în favoarea Kievului

Liderul PNL Crin Antonescu pare preocupat să-şi construiască un profil mai ferm pro-occidental. Vorbim aici de nuanţele româneşti, greu de discernut în afara contextului particular al crizei din 2012. Partizanii preşedintelui Băsescu au arogat o exclusivitate a discursului pro-occidental, căutând să-şi delegitimeze în mod radical adversarii. În opinia lor, exprimată cu asiduitate, Antonescu şi Ponta urmau să îndrepte România într-o zonă intermediară, gri, infiltrată de interesele strategice ruseşti şi în dauna intereselor americane. Este şi asta o nuanţă importantă: atunci când numeau Occidentul, partizanii preşedintelui se referau preponderent la SUA, punând în paranteze Europa occidentală. Imprecaţia secretarului de stat Victoria Nuland a consonat perfect cu gândirea şi sentimentele pro-occidentale de la Bucureşti.

Aşa stând lucrurile, ”reorientarea” lui Crin Antonescu se dovedeşte deopotrivă dificilă şi spectaculoasă. Probabil că el personal nu are mare lucru de lămurit cu propriile sale convingeri. Să ne amintim că deputatul PNL Crin Antonescu a fost singurul liberal care a criticat intenţia guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu de a retrage intempestiv trupele româneşti din Irak. Dar nu acest lucru e acum important, ci percepţia publică. Marea parte a votanţilor USL nu s-au preocupat de aceste nuanţe, dar ceilalţi, adversarii rezoluţi ai PSD, au bifat aşa numitul anti-occidentalism al lui Antonescu în fruntea listei de păcate capitale. Aşadar dacă vrea să obţină voturile electoratului ”de drepata”, Crin Antonescu este obligat să-şi construiască un profil mai ofensiv pro-occidental şi să adopte o postură militantă.

De fapt nici nu se mai poate acum ca cineva să rămână în neutralitate faţă de situaţia din Ucraina. Desigur, ca poziţie privată, neutralitatea este posibilă, dar, ca poziţie publică, nu. Şi nici măcar afirmarea susţinerii faţă de cauza Ucrainei nu este suficientă, temperatura momentului pretinzând o poziţie mai avansată, caractarizată prin gesturi memorabile.

Am mai observat ceva, un amănunt poate lipsit de importanţă. Primul care reacţionează la ceea ce se întâmplă în Ucraina este, de la o vreme, preşedintele Senatului Crin Antonescu. Uneori chiar înaintea preşedintelui Băsescu, care se află oricum în centrul dispozitivului informaţional şi decizional al politicii româneşti. Aşa a fost de exemplu în duminica în care la Kiev se votase abrogarea legii limbilor regionale. În aceeaşi seară, preşedintele Senatului convoca o conferinţă de presă şi îşi manifesta susţinerea faţă de revolta ucrainiană, dar şi dezaprobarea pentru chestiunea limbilor regionale, care se răsfrângea şi asupra limbii române.

Crin Antonescu pare preocupat, pe de o parte, să intre în ritmul alert al evenimentelor recente ca un candidat plauzibil la funcţia de şef al statului şi, pe de alta, să o facă în aşa chip, încât să-şi construiască un profil, aşa zicând mai pro-occidental. Nici nu se putea găsi un prilej mai nimerit decât Ucraina, care, prin ricoşeu, poate pune în valoare anumite reacţii şi sentimente politice consonante cu cele americane. Să nu ignorăm faptul că peste ocean poziţia preşedintelui Obama este la extrema de jos a sentimentului antirusesc şi că în cercurile republicane preşedintele a fost criticat în termeni caustici pentru dezangajare.

Duminică, preşedintele Senatului de la Bucureşti a anunţat că va convoca plenul reunit al celor două Camere cu scopul adoptării unei declaraţii privind situaţia din Ucraina. Cu această ocazie el a făcut câteva afirmaţii elocvente: ”Romania este o ţară care a avut de suferit de pe urma politicii sferelor de influenţă şi tocmai de aceea cred că trebuie să ne manifestăm fără ezitare solidaritatea cu Ucraina, condamnând orice acţiune de forţă care poate fi interpretată ca o agresiune la adresa unui stat independent”.

În principiu, nu e neapărat necesară o declaraţie a Parlamentului. Preşedintele ţării şi Ministerul de Externe au exprimat deja puncte de vedere lipsite de echivoc. Totuşi Parlamentul poate fi mai liber în declaraţiile sale decât oficialii care conduc politica externă, acolo pot fi spuse mai multe lucruri decât pot încăpea în comunicatele diplomatice. Parlamentul poate ocupa o poziţie mai avansată plasată între dimplomaţie şi presa care deţine, în cele din urmă, cea mai mare libertate. În orice caz, pentru candidatul liberal, Crin Antonescu ar fi un foarte bun prilej să dezmintă definitiv acuzaţiile adversarilor săi că ar complota împotriva valorilor democraţiei occidentale.