Pandemia banilor murdari | România | DW | 22.05.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Ceremoniile realităţii

Pandemia banilor murdari

Metodele hoției nu sînt pînă la urmă atît de ingenioase pe cît ne par. Doar lăcomia și calibrul hoților face, de regulă, diferența.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) este una din instituțiile în care o serie de inspectori, președinți sau vicepreședinți, directori și șefi de cabinet au avut de-a face cu legea, unii dintre ei fiind condamnați pentru trafic de influență, luare de mită, constituirea de grupuri infracționale organizate, spălare de bani. A ocupa un post în această instituție este visul multora, și nu pentru că salariile ar fi foarte mari, ci pentru că aici se lucrează cu bani. Mai ales în orașele mici, fiecare patron al unei întreprinderi cunoaște un inspector financiar, fie rudă sau prieten de chiolhanuri, care ocolește controalele sau închide ochii la ingineriile financiare constînd în contabilitatea dublă, una reală, iar cealaltă pentru a ieși „ban pe ban“ în fața controlorilor financiari neafiliați domniei șpăgii.

Cel mai mediatizat scandal cu amenințarea cătușelor a fost legat de dispariția, în urmă cu opt ani, a directorului ANAF Codruț Marta, implicat și el într-un dosar penal în care era cercetat președintele ANAF Sorin Blejnar. Organele abilitate nu au reușit nici pînă-n ziua de azi să dea de urma dispărutului. Supozițiile cel mai des vehiculate au fost fie că omul lui Blejnar se află, sub o altă identitate, în una din țările cu care nu avem acord de extrădare, fie că a fost asasinat. A doua variantă i-a pus la treabă recent pe cei care trebuie să dezlege misterul.   

La 26 februarie anul acesta, procurorii DNA și criminaliști ai Poliției au făcut o „descindere“ la cimitirul din Pipera, Voluntari, avînd informații că acolo ar fi fost îngropate rămășițele lui Codruț Marta, fostul șef de cabinet al președintelui ANAF Sorin Blejnar, care a dispărut în 2012, cu cîteva luni înaintea începerii urmăririi penale împotriva fostului șef al Fiscului. Anchetatorii și polițiștii criminaliști au strîns rămășițele umane pentru a le compara la laborator cu ADN-ul celui dispărut în condiții suspecte.

În septembrie 2012, la cîteva luni după încheierea mandatului, Sorin Blejnar a fost trimis în judecată în dosarul „Motorina“ sub acuzația de sprijinire a unui grup infracțional organizat. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Blejnar ar fi blocat controlul fiscal la firmele folosite de membrii grupării, care nu au plătit accize pentru 5.000 de tone de motorină comercializată pe piața internă. În urma acestei inginerii financiare, bugetul de stat a fost prejudiciat cu 22.000.000 de lei.

Patru ani mai tîrziu, Blejnar a fost trimis din nou în judecată, pentru trafic de influență, fiind învinuit că ar fi dirijat către o anumită firmă o serie de achiziții, în contul unei șpăgi de 12,5 milioane de lei.

În primul dosar ÎCCJ l-a achitat, după ce Curtea de Apel îl condamnase la 5 ani de închisoare. În cel de-al doilea, fostul președinte al ANAF a fost condamnat definitiv în mai anul trecut la 5 ani de închisoare, pedeapsă pe care o execută la Penitenciarul Rahova. În ianuarie anul acesta, avocații lui Blejnar au făcut recurs în casație solicitînd reducerea pedepsei, cu motivarea că acesta nu a avut calitatea de demnitar al statului. Înalta Curte a respins recursul ca fiind neîntemeiat.

Blejnar declara în anul 2012, cînd încă era președintele ANAF: „Controlul averilor trebuie să fie o armă a statului, nu a Puterii. Puterea e trecătoare.“ Se referea desigur la puterea politică. Și tot el: „Acum avem posibilitatea de a verifica un patron bogat, care conduce o mașină scumpă, însă care are o firmă falimentară, odată cu schimbarea Codului Fiscal.“ Declarația sa de avere îl include perfect în categoria evazioniștilor la care se referea.

Cum își albesc evazioniștii averile

Am insistat asupra infracțiunilor săvîrșite de Sorin Blejnar întrucît acesta este, de departe, emblema multor șefi mai mici sau mai mari de la ANAF. Parcurgînd declarațiile de avere ale șefilor și inspectorilor colectori de taxe și impozite, nu putem să nu constatăm că tocmai aceștia sînt primii care eludează legea, își albesc proveniența averilor de milioane de euro prin rețetele binecunoscute: împrumuturi de la rude care nu au nici după ce bea apă, donații ale acelorași buni samariteni, dividende fictive –  sînt cazuri în care unii inspectori financiari încasează sume din dividendele unor firme de casă chiar și dublu față de profitul firmelor respective.

Metodele hoției nu sînt pînă la urmă atît de ingenioase pe cît ne par. Rețetele sînt în mare parte aceleași, cele mai multe bazîndu-se pe concubinajul contra cost, serviciu contra serviciu, dintre politicienii corupți și clientela acestora. Din păcate, în unele cazuri sînt implicați și procurori sau judecători, deseori de la instanțele superioare. Primul pas pentru recuperarea prejudiciilor este al magistraților, însă unele sentințe nu dispun și confiscarea averilor sau recuperarea sumelor fraudate (sume care, în multe cazuri, sînt imposibil de recuperat, întrucît cea mai mare parte a averilor infractorilor nu sînt la vedere, ci în paradisuri fiscale sau în custodia rubedeniilor.) Al doilea pas este de competența organelor fiscale. În urma anchetelor de corupție, sume uriașe ar fi trebuit să ajungă la bugetul de stat.

Cu un an înainte de a fi aleasă procuror șef european, la o ședință la Ministerul Justiției, Laura Codruța Koveși declara: „Din 2013, în ultimii cinci ani, procurorii DNA au indisponibilizat bunuri și valori de 2 miliarde de euro. Au rămas definitive 999 hotărâri judecătorești în care instanțele s-au pronunțat pentru confiscare de bunuri de peste un miliard de euro. Vorbim de un miliard de euro care trebuie să intre în bugetul statului. Mai departe este atribuția organelor financiare. Urmăream procentul de executare efectivă, era de 10-11 la sută."

În anul 2014, Monica Macovei a inițiat și negociat în Parlamentul European o directivă care prevedea că celui care a comis o infracțiune nu trebuie să i se confiște doar suma sau bunurile obținute prin respectiva încălcare a legii, ci întreaga avere pe care infractorul nu o poate justifica. Macovei declara într-un interviu acordat RFI: „Confiscarea extinsă prevede o combinație între dreptul penal și civil și anume: dacă ai prins persoana X că a luat mită 100.000 de euro și judecătorul consideră că este vinovat, el îi va da o pedeapsă cu închisoare pe măsura celor 100.000 de euro. Acum, confiscarea extinsă merge mai departe și spune așa: dacă tu judecător l-ai condamnat pe X pentru mită, atunci te uiți la toată averea lui, te uiți la veniturile legale, ale lui și ale familiei și la tot ce are în realitate, nu numai pe numele lui, ci și pe numele terților. E important să se dovedească, și asta o vor dovedi procurorii, că acele bunuri aflate pe numele oricui sunt de fapt sub controlul celui aflat sub acuzare. Și în aceste moment, dacă tu nu poți face legătura, tu acuzat, între veniturile legal obținute și ce ai în realitate sub controlul tău, indiferent de numele pe care aceste bunuri, bani, valori sunt, diferența se confiscă“.

Organele fiscale au răsuflat ușurate. Ba chiar și-au frecat palmele. Iată o nouă portiță pe unde șpaga se poate strecura direct în buzunarele agenților fiscali, dar și a procurorilor care trebuie să cerceteze proveniența banilor.

Recent a fost înființată Direcţia Generală de Control a Veniturilor Persoanelor Fizice. Conform unei directive a acestei structuri, vor fi controlate: persoane (acţionari) care au împrumutat firme cu cel puţin 200.000 de lei, persoane fizice care achiziţionează bunuri sau imobile în valoare de cel puţin 70.000 de euro, persoane fizice ce deţin depozite bancare de cel puţin 150.000 de lei pe an și persoane fizice care au cumpărat autoturisme în valoare de cel puţin 25.000 de euro.

Să ne așteptăm la confiscarea averilor uriașe, care nu pot fi justificate de mulți dintre cei 32.000 de milionari în euro pe care îi are România în momentul de față? După ce Fiscul va călca pragul unei singure vile care a costat cît clădirile unei străduțe, ne putem permite să sperăm că Direcția de Control a Veniturilor și-a început activitatea.