Pactul fiscal european

La ultimul summit al UE, din decembrie 2011, cancelarul, Angela Merkel, care avansase ideea adoptării unui pact fiscal, jubila. Germania reuşise să convingă toate statele Comunităţii, cu excepţia Marii Britanii, să accepte ideea acestui tratat.

Înţelegerea încheiată în timp record pentru ritmul de lucru al UE ar constitui un decisiv pas înainte, a estimat atunci Merkel. Dar textul negociat între timp nu mai este chiar atât de consistent precum cel propus de Merkel şi de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy.

Nu se mai susţine, mai nou, că tratatul ar constitui „un pas decisiv”, ci doar „o contribuţie importantă la rezolvarea crizei”, după cum s-a exprimat preşedintele Băncii Federale, Jens Weidmann. Iar eurodeputatul creştin-democrat Elmar Brok a subliniat că pactul fiscal e un element important, întrucât se vor putea adopta sancţiuni pentru nerespectarea disciplinei bugetare, dar nu şi suficient.

Brok nu crede că pactul, care, din cauza opoziţiei britanice, va fi încheiat în afara tratatelor europene, va duce la o scindare a Europei. Premierul britanic David Cameron consideră că adoptarea acestui pact echivalează cu renunţarea la suveranitatea naţională.

Într-adevăr, acordul stipulează sancţionarea indisciplinei bugetare (prin amenzi al căror cuantum continuă să fie obiect de negocieri). În plus, pactul stipulează introducerea în legislaţiile naţionale a unor reglementări care să frâneze înglodarea în datorii. Germania a militat deosebit de intens în favoarea includerii acestei frâne a datoriilor, adoptată mai de mult de Berlin, în legislaţiile naţionale.

În context, Angela Merkel a respins acuzele privind hegemonia Germaniei or intenţia ei de a impune altora, cu de-a sila poziţii, în virtutea faptului că Republica Federală are cea mai mare economie din zona euro. „Nu ne-am ales să fim mari”, a spus ea.

Concomitent, mare parte din prevederile pactului nu reprezintă o noutate, după cum a ţinut să evidenţieze comisarul european Olli Rehn.

Doar statele care vor adera la acest pact urmează să primească, pe viitor, ajutoare din fondul de salvare al celor 17 ţări din zona euro. Ar urma ca pactul, odată ratificat de parlamentele naţionale, să fie ratificat în răstimp de un an. Ceea ce ar reprezenta un nou record.

Experţii sunt de acord că pactul nu aplanează actuala criză şi că se va dovedi util abia în viitor. Până la o autentică integrare fiscală a ţărilor din zona euro mai e, de altfel, un drum lung, întrucât, potrivit lui Jean Pisani-Ferry, specialist la un think-tank belgian, nu e clar cine va controla înţelegerea. Conform lui, ar fi nevoie de o mai amplă integrare politică în zona euro, pe care însă unii, îndeosebi Franţa, nu o vor.

În plus, preşedintele Comisiei Europene, Barroso, a avertizat faţă de ideea înfiinţării de noi instituţii care să le submineze, prin concurenţă, pe cele comunitare existente în prezent.

La rândul ei, opoziţia socialistă din Parlamentul European a criticat demersurile guvernelor conservatoare de la Paris şi Berlin. Potrivit şefului acestui grup de stânga din PE, Hannes Swoboda, concentrarea asupra unui pact fiscal ar fi greşită şi ar abate atenţia de la mult mai importantul rol ce ar trebui conferit Băncii Centrale Europene, prin obligaţiuni europene şi impulsionarea creşterii economice.

Obiecţii cu privire la pactul fiscal are şi premierul polonez Donald Tusk, care a cerut ca ţările UE, ce nu fac parte din zona euro, să nu fie marginalizate. Nu e clar cum se va comporta premierul maghiar Orban. Pentru a evita orice tergiversări, unii din liderii europeni vor să decidă ca pactul să intre în vigoare chiar înainte de a fi fost ratificat de toate parlamentele naţionale.

Autor: Bernd Riegert/ Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder