Până unde merg teoriile lui Dughin despre România | România | DW | 30.08.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Analiză

Până unde merg teoriile lui Dughin despre România

Moscova trebuie să se străduiască să unească România și R. Moldova potrivit intereselor sale, crede Alexandr Dughin, care trasează și altfel de hărți în care include spațiul autohton.

Alexandr Dughin

Alexandr Dughin

Alexandr Dughin, 60 de ani, ideolog al eurasianismului, fascist declarat încă din prima tinerețe, a fost în România de mai multe ori, inclusiv după ce statele din jur l-au trecut pe lista neagră, în 2015, în cadrul sancțiunilor impuse Rusiei pentru ocuparea Crimeei. În Occident, dar și în România era considerat un apropiat al Kremlinului, dacă nu creierul lui Putin, măcar ideologul său preferat, dar presa rusească îl definește mai degrabă ca pe o figură marginală. Aura lui de fundamentalist inspirațional s-a diminuat mult mai ales după ce a fost obligat să-și dea demisia de la catedra de sociologie a Universității de Stat din Moscova în 2014, în urma unei scrisori pe care și-au pus semnătura 10.000 de persoane înfiorate de declarația lui în care cerea „uciderea, uciderea, uciderea” ucrainenilor din Odessa, ca răspuns la confruntările din acest oraș unde neonaziștii au ars de vii 41 de localnici ruși.

Moartea fiicei lui devenită martiră la Moscova l-a adus din nou, cel puțin pentru moment, în centrul atenției, nu doar ca purtător de cuvânt al extremei drepte din statele Europei Occidentale, ci și ca promotor al extinderii Rusiei dincolo de granițele sale. Brusc, analiștii vestici și-au adus aminte că volumul său "Bazele geopoliticii", scris la începutul anilor 1990, este manual obligatoriu la academia militară rusă. Cartea a fost tradusă în 2010 în limba română la o editură de buzunar, cu o prefață a autorului sub titlul "Geopolitica României". 

Dughin știe că românii sunt în marea lor majoritate rusofobi și nu încearcă să-i convingă să treacă de partea Moscovei. Ar vrea mai degrabă să le arate că ordinea mondială unipolară dominată de Statele Unite nu le este favorabilă. Demonstrația lui pornește de la apartenența României la Uniunea Europeană și merge mai departe folosind o deformare, pe care Moscova și-a bazat mereu propaganda: „Uniunea Europeană se poate baza pe suveranitate numai într-o lume multipolară” și „implicit România, ca parte a acesteia, va beneficia de suveranitate”. Îndemnul lui de abandonare a Statelor Unite nu are însă șanse într-o țară în care o majoritate covârșitoare mizează pe axa București-Washington, mai ales după invazia rușilor în Ucraina și toate ororile pe care le-au făcut acolo.

Undița lui Dughin pescuiește în ape și mai tulburi atunci când vorbește în capitolul al V-lea despre „iminenta integrare a României și a Republicii Moldova”, din punct de vedere geopolitic, adăugând că „Moscova trebuie să se străduiască să înfăptuiască această unificare potrivit intereselor sale, pentru a include acest spaţiu în zona unde deţine controlul strategic nemijlocit”. Pentru autorul rus, cultura României urmează „modelul tipic ortodox care unește direct aceste pământuri cu Eurasia” și „singurul obstacol” pe care e în stare să-l vadă ar fi „apropierea geopolitică de regiunile catolice”. Între timp unionismul de toate felurile a fost încurajat de Rusia, dincolo de utopia bunelor intenții exprimate de-o parte și de cealaltă a Prutului. De altfel, chiar în prefața destinată românilor dispuși să-și aplece urechea spre teoriile lui, potențiala unire ar include și Transnistria considerată strategică pentru Rusia „în perspectiva prăbușirii probabile a Ucrainei și separării ei în două părți de est și de vest, care se va petrece mai devreme sau mai târziu”. 

În Ucraina, ideile expuse de Dughin au devenit drame, dar în același timp, după cum argumenta cunoscutul analist bulgar Ivan Krastev, punerea în practică a acestor teorii are efecte contrare, fiindcă invazia rusă a făcut pentru construcția statalității ucrainene mai mult decât ar fi putut să facă oricine din Vest: „Putin dorea să fie părintele unei noi națiuni rusești, dar în schimb e părintele unei noi națiuni ucrainene.”

În România, auditoriul lui Alexandr Dughin a fost limitat, dar printre admiratorii săi declarați se află un fost prim-ministru, Adrian Năstase, un fost ministru de Externe, Adrian Severin, Dan Puric, doritor să mute România în spațiul euroasiatic, dar și cercuri modeste de reflecție de la mici universități de provincie. La București nu a fost primit niciodată ca la Ankara sau la Istanbul de liderii partidului aflat la putere, și nici ca în China, unde a conferențiat la Universitatea Fudan din Shanghai în 2018, insistând că Beijingul și Moscova trebuie să pună umărul împreună pentru o „ordine mondială multipolară” care să oprească dominația americană. Perioada majorității PSD cu Liviu Dragnea dirijor între 2016-2019 sugerează că nimic nu e imposibil și că un nou accident electoral de acest fel ar putea arunca țara pe marginea prăpastiei, la îndemâna experimentelor rusești pe scară mare. 

Unirea României cu R. Moldova nu se află pe nicio agendă politică oficială, chiar dacă e susținută în sondaje de 75% dintre români (INSCOP, ianuarie 2022) și de 30% dintre moldoveni (IMAS, aprilie 2022). Orice mișcare în acest sens ar fi riscantă, fiindcă scenariul ulterior ar putea fi chiar mai dur decât cel descris de Dughin, care scria că prin România, R. Moldova și Ucraina Centrală „trece o fâșie neîntreruptă, populată de popoare ortodoxe, care unește pământurile Rusiei cu Serbia, avanpostul Eurasiei în Balcani”. Această fâșie ar urma în viziunea lui „să se transforme într-o regiune strategică și culturală unitară - de fapt într-o singură ţară” și de aceea, „Moscova trebuie să fie iniţiatoarea integrării moldo-române – pusă, de la bun început, sub semnul ortodox și eurasiatic”.

Această teorie a lui Dughin e exagerată și improbabilă, un coșmar care nu poate deveni vreodată realitate, nu doar fiindcă Rusia e slabă, înapoiată economic și militar, ci și fiindcă sfera ei de influență a fost concentrată în ultimii 30 de ani asupra „vecinătății apropiate”, a spațiului care s-a aflat în componența Uniunii Sovietice până în 1991. În plus, românii sunt complet integrați în Alianța Nord Atlantică și nu ar accepta niciodată revenirea sub cizma rusească.