1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Voci musulmane din Germania împotriva urii contra evreilor

19 mai 2021

În cadrul protestelor împotriva operaţiunii armatei israeliene în Fâşia Gaza s-au înregistrat în Germania manifestări antisemite. Numeroşi musulmani se distanţează de ele, dar este vorba de un fenomen complex.

https://p.dw.com/p/3tbOl
Demonstraţie pro-palestiniană la Berlin
Demonstraţie pro-palestiniană la BerlinImagine: Fabian Sommer/dpa/picture alliance

Mazen, un refugiat din Siria în vârstă de 30 de ani, ştie foarte bine de ce a ieşit în stradă: pentru a demonstra împotriva violenţei statului evreu care, din perspectiva sa, nu se justifică prin nimic. El explică astfel participarea sa la o manifestare de protest din Germania, una din numeroasele care au avut loc în Europa: "Prietenii mei şi cu mine suntem împotriva alungării ilegale a unor oameni din casele lor. Spunem nu uciderii copiilor şi bombardării nejustificate a unor imobile şi a infrastructurii vitale."

Mazen, care nu doreşte să-şi divulge numele complet, este adeptul unei poziţii controversate în spaţiul public din Germania. Fiindcă, desigur, părţile aflate în conflict interpretează diferit detalii esenţiale. Israelul, de pildă, justifică evacuările - din perspectivă palestiniană alungările - din cartierul Şeic Djarra din Ierusalim, cu dreptul de proprietate al evreilor alungaţi din Ierusalimul de Est după armistiţiul încheiat în 1949. În privinţa victimelor conflictului armat cu gruparea islamistă Hamas, armata israeliană declară regulat că Hamas plasează sistematic obiective militare în cartiere de locuit şi avertizează ea însăşi populaţia civilă de iminenţa atacurilor. În schimb Amnesty International a cerut deja cercetarea atacurilor în faţa Tribunalului Penal Internaţional.

În privinţa Israelului, Mazen susţine ferm următoarele: "Aş fi un mincinos dacă aş spune că vrem să fim prieteni cu statul Israel. Dar acesta se află acolo, există. Şi trebuie să ne ocupăm de asta." Asta nu l-a împiedicat să ia parte la o demonstraţie la care au chemat, pe lângă organizaţii palestiniene şi unele evreieşti, care critică politica israeliană în teritoriile palestiniene.

Poliţia a intervenit în forţă  la demonstraţia pro-palestiniană din Berlin, din 15.05.2021
Poliţia a intervenit în forţă la demonstraţia pro-palestiniană din Berlin, din 15.05.2021Imagine: Fabian Sommer/dpa/picture alliance

"Nu este antisemit întregul protest"

El recunoaşte însă că s-au făcut afirmaţii antisemite în cadrul mai multor manifestaţii. Dar spune că "e imposibil să-i controlezi pe toţi". La fiecare demonstraţie există cineva, poate mai multe persoane, care nu se poartă cum trebuie. "Şi în Siria a fost la fel. Acolo am demonstrat pentru valori democratice, dar printre participanţi s-au aflat şi unii care au cerut un stat islamic." Cu privire la demonstraţiile din Germania, el afirmă că se întâmplă acelaşi lucru: "Da, la astfel de manifestaţii unele persoane fac afirmaţii antisemite. Dar nu se poate spune că întregul protest este antisemit."

Totuşi, scandările antisemite făcute de grupuri mari de participanţi nu pot fi ignorate. Mai mulţi participanţi la o manifestare din Gelsenkirchen au scandat injurii la adresa evreilor, generând o amplă dezbatere în rândul politicienilor şi a mass media legată de antisemitism în rândul musulmanilor şi imigranţilor, ceea ce obligă comunitatea musulmană să se explice.

Referitor la un material video care arată ce s-a întâmplat la Gelsenkirchen, Aiman Mazyek, şeful Consiliului Central al Musulmanilor a comunicat pe Twitter: "Eu condamn cu fermitate astfel de scene dezgustătoare. Cine se plânge de rasism dar răspândeşte el însuşi ură antisemită a eşuat pe toată linia."

"A pune degetul pe rană"

Eren Güvercin, fondatorul societăţii Alhambra, care militează pentru înţelegerea între popoare, nu este surprins de ce s-a întâmplat la proteste. Deşi antisemitismul în rândul musulmanilor care trăiesc în Germania devine vizibil doar câteodată, de exemplu când violenţa escaladează în Orientul Mijlociu, aceasta nu înseamnă că el nu există şi în vremuri mai calme. Antisemitismul este pilonul ideologic de bază al unei serii de organizaţii extremiste islamiste, care încearcă să-l exporte şi în rândul musulmanilor moderaţi. "Trebuie să ne ocupăm de acest fenomen, în primul rând în calitate de musulmani. Dar eşuăm adesea în încercarea de a spune lucrurilor pe nume."

Demonstraţie pro-palestiniană la München, 11 mai 2021
Demonstraţie pro-palestiniană la München, 11.05.2021Imagine: Sachelle Babbar/ZUMA Wire/picture alliance

Este evident că au fost scandate în parte lozinci antisemite, afirmă şi Bülent Ucar, profesor de teologie islamică la Universitatea Osnabrück. El spune că "există argumente valide împotriva politiciii israeliene de ocupaţie şi deposedare, care încalcă dreptul internaţional, dar există şi factori care dau o încărcătură antisemită conflictului politic din Orientul Mijlociu, încercând să-l transfere şi în Europa. Acest lucru este inacceptabil. Nu există justificare pentru şicanarea şi ameninţarea evreilor care trăiesc în Germania. Nu există scuze pentru aşa ceva, este inadmisibil."

Eren Güvercin reclamă în context o dublă măsură în rândul unor participanţi la demonstraţii pro-palestiniene din Germania: "Cine scandează injurii împotriva evreilor în faţa unor sinagogi şi contestă dreptul la existenţă al Israelului este antisemit şi nu este interesat de pace. Cine romanţează organizaţii teroriste şi nihiliste de genul Hamas şi justifică terorismul pe care-l practică prin politica guvernului israelian acceptă prin asta voinţa de distrugere a unei organizaţii teroriste. Pentru mine, în calitate de musulman, asta este inacceptabil."