Orientul Apropiat: Un butoi cu pulbere

După ce zile la rînd islamiştii palestinieni radicali au lansat rachete asupra teritoriului israelian, în pofida deschiderii vineri a frontierei spre fîşia Gaza pentru a permite livrarea de ajutoare umanitare, sîmbătă Israelul a renunţat la ameninţări şi a trecut la fapte, bombardînd poziţiile organizaţiei radical-islamice Hamas. Aceasta nu a întîrziat să strige „răzbunare”, lansînd din nou spre Israel zeci de rachete. Situaţia este ieşită de sub control, ambele părţi părînd a fi pe cale de a repeta vechi greşeli.

Nici un stat al lumii nu-şi va îngădui să fie cu regularitate atacat cu rachete şi să rămînă imperturbabil. Mizînd pe înţelegerea internaţională faţă de caracterul inevitabil al unei riposte, după ultimul atac cu rachete de tip Kassam, lansate din fîşia Gaza asupra teritoriului său, Israelul declanşează o ofensivă militară puternică împotriva organizaţiei radical islamice Hamas care deţine puterea în fîşia Gaza.

Hamas, ca şi alte grupări din fîşia Gaza – îşi ia revanşa, lansînd din nou rachete spre sudul Israelului. Dacă nu se va întîmpla o minune, situaţia este scenariul ideal pentru o nouă escaladare a violenţelor cu urmări imprevizibile. Ceea ce se întîmplă acum este dovada superfluă şi totuşi definitivă a faptului că promisiunile făcute la Annapolis în noiembrie 2007, dar lipsite pînă la finele lui 2008 de negocierile vizînd o reglementare a păcii, rămîn lipsite de acoperire.

Dacă la sfîrşitul anului în curs totuşi va izbucni un nou război făţiş, aceasta nu se va întîmpla doar din cauza pomenitelor rachete ci mai degrabă din pricina recăderii celor două părţi într-un trecut în care, în absenţa unor concepte raţionale, singura miză rămînea violenţa, cu toate că demult s-a dovedit că violenţa naşte violenţă făcînd aproape imposibilă ieşirea din cercul vicios.

Israelul comite acum capitala eroare de a crede că organizaţia Hamas poate fi dezactivată prin operaţiuni militare, o greşeală asemănătoare cu cea făcută în urmă cu mai bine de doi ani cînd obiectivul l-a constituit distrugerea miliţiilor libaneze Hisbollah. Bombardarea masivă a Libanului a facilitat prin ricoşeu tocmai accesul liderilor Hisbollah în sfera responsabilităţilor guvernamentale, situaţie care s-ar putea repeta în ţinuturile palestiniene cu liderii Hamas. Ajunsă la guvernare după alegerile din ianuarie 2006, organizaţia Hamas riscă să devină după ofensiva militară israeliană un şi mai primitor loc de refugiu pentru palestinieni.

Eroarea capitală pe care o pot comite atît liderii Hamas cît şi palestinienii frustraţi şi năpăstuiţi este să creadă că atitudinea ireconciliabilă a organizaţiei radical-islamice le-ar aduce salvarea sau mîntuirea.

Respingerea vehementă a dreptului la existenţă a statului Israel nu poate constitui fundamentul unei păci, experienţă pe care a fost nevoit să o facă după decenii de luptă armată şi fostul lider al OEP, Yasser Arafat.

Au urmat acordurile de la Oslo şi autonomia palestiniană. Israelul nu s-a folosit de ocazie în măsura în care a diluat aplicarea acordurilor de la Oslo. Apoi, construind tot mai multe aşezări în ţinuturile ocupate, a spulberat speranţele pe care şi le-au pus palestinienii în amintitul document. Situaţia nu s-a schimbat nici după retragerea unilaterală a Israelului din fîşia Gaza: dintr-un ţinut „ocupat” regiunea a fost pusă sub stare de „asediu” şi supusă unei blocade riguroase mai ales după ce în 2006 Hamas a reuşit să preia controlul în fîşia Gaza.

De suferit au avut, ca întotdeauna, cei nevinovaţi: nu ideologii fanatici, nici franctirorii, ci în primul rînd populaţia civilă, femeile, copiii, bătrînii. Şi acum, tot ei vor trage ponoasele căci bombele nu ştiu să aleagă.

Opinia publică internaţională nu ar mai trebui să asiste pasivă la ce se întîmplă: dacă în lupta împotriva teroriştilor şi a piraţilor pot fi mobilizate forţe internaţionale atunci ar fi necesar ca şi în Orientul Apropiat să se poată interveni mai mult decît cu frumoase declaraţii de intenţie, măcar pentru a preveni un rău şi mai mare, dacă pacea nu poate fi încă împămîntenită.