Orbiri politice şi uciderea democraţiei | România | DW | 21.06.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Orbiri politice şi uciderea democraţiei

Se spune că puterea corupe. Dar ce face corupţia din puternici? Îi orbeşte. Îi umple de trufie, lenea de a gândi şi îngâmfarea răpindu-le capacitatea de a desluşi drumul pe care n-ar trebui să-l părăsească vreodată.

Merkel, Tauber, Kramp-Karrenbauer (Reuters/H. Hanschke)

Foşti şi actuali dregători ai CDU: Peter Tauber, ex-secretar general, precum şi fosta şi actuala şefă a partidului, Angela Merkel şi Annegret Kramp-Karrenbauer

Cea mai gravă orbire îi afectează pe politicienii care îşi închipuie că apără democraţia desfiinţând-o. Bunăoară, dispreţuind mintea, voinţa şi opinia celor care i-au votat. Sau îngrădind, în numele armoniei şi al combaterii polarizării, libertatea de opinie şi expresie. Toate acestea sunt valabile oriunde. România şi Europa, în care, pentru prima dată în istorie, un politician ca Dacian Cioloş promite să joace un rol realmente însemnat, nu fac excepţie.

În România, dispreţul faţă de alegători (manifestat între altele în temenele faţă de duşmanii democraţiei) e frate bun cu desconsiderarea intereselor statului şi demolarea coloanei sale vertebrale instituţionale. De pildă, e clar în interesul statului român să aibă o justiţie funcţională. Una independentă, demnă de un stat de drept. N-o are. Căci definitiva condamnare a lui Dragnea nu i-a redat-o după ce ultimii trei ani pesedisto-dragnioţi i-au furat-o ca s-o distrugă. Dar n-au distrus-o oricum. Ci temeinic şi pe termen lung, cu implicaţii tragice pentru viitorul şi libertatea românilor. 

Fiindcă i-au lichidat-o cu complicitatea unor instituţii cheie pentru orice democraţie, precum Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituţională şi cu susţinerea magistraţilor cumpăraţi, corupţi sau decerebraţi, din CSM şi din afara CSM. Cu ajutorul lor şi al unor funcţionari publici şi politicieni semeţiţi de putere şi de corupţia pe care o generează, s-a creat rău-famatul SS românesc, poliţia politică supraveghind justiţia şi anulându-i independenţa cot la cot cu o "Inspecţie judiciară” demnă de un stat stalinist. GRECO cere, imperativ, desfiinţarea SS-ului.

Dar în România doar instituţiile necesare sunt puse, rapid, pe butuci. De pildă TVR, o instituţie publică de toată jena condusă în hiperpolitizarea ei de un personaj de film de groază. Distrugerea independenţei acestei televiziuni şi deturnarea menirii ei de for de informare esenţial pentru democraţie s-a produs instantaneu după accesul la putere al USL. Ambele acţiuni par a reprezenta, în continuare, raţiunea de a fi a TVR. Cum se explică, altfel, refuzul şefei televiziuni de a lămuri în Parlament prezenţa supraponderală a lui Dragnea, în studiourile ei, într-o campanie electorală în care torpilarea democraţiei a început prin absenţa parităţii politice, prin partizanat şi dezechilibrarea prezenţei actorilor politici în emisiuni. Şi s-a terminat printr-o nouă spoliere a românilor, prin jaful revoltător al despuierii celor din diaspora de dreptul lor de vot.

Nu e singura instituţie necesară care s-a văzut distrusă prin politizare. La fel a păţit CCR. La fel, sau prin tăieri de buget cu incalculabile consecinţe pe termen lung pentru un popor al cărui acces la modernizare depinde de o educaţie eficientă, au păţit şi vor mai păţi nenumărate unităţi culturale vitale, de la bibliotecile orăşeneşti sau ICR-ul condus cândva remarcabil de echipa lui H.R.Patapievici, la grădiniţe şi şcoli. Ori Teatrul Evreiesc de Stat. Dotat cu un buget infim, situat la antipodul importanţei excepţionale pentru prestigiul României, acest mic teatru a ajuns în vizorul lăcomiei unei primării proverbiale în materie de birocraţie debordantă. Şi de gestiune falimentară.

Cu un număr halucinant de aproape 45.000 de angajaţi, primăria reginei pesediste a pilelor, kitschului şi icoanelor pe rochii, Gabriela Firea, a ajuns să aibă net mai mulţi salariaţi decât extrem de birocratica UE. În timp ce aruncă în dreapta şi în stânga cu banii românilor, primăria Firei i-a cerut subit, prin email, Maiei Morgenstern, să taie cu o jumătate de milion de lei bugetul minuscul al teatrului pe care-l conduce. Aşa, peste noapte, cum se operează mai toate schimbările în rău ale României.

Ce orbire a apucat-o pe Firea? Dar pe responsabilii occidentali? Ce superbie l-a cuprins pe Macron, ca să-l oblige pe Cioloş să dezavueze, indirect, principiile parlamentarismului european, anunţându-l pe candidatul de vârf al principalului grup din PE, Weber, că liberalii şi socialiştii se vor opune numirii sale în fruntea Comisiei Europene, deşi omul concurase din postura de candidat de vârf?

Ce democraţie mai e asta? Şi ce l-a apucat pe fostul secretar general al CDU, Tauber, ori pe actuala şefă a formaţiunii sale, Kramp-Karrenbauer, ca să propună, în reacţie la provocările adversarilor politici şi ai populismului de dreapta, măsuri sporite de cenzură şi de limitare a dreptului la opinie? 

Se spune că puterea corupe. Dar ce face corupţia din dregători? Îi orbeşte, determinându-i uneori să omoare şi democraţia, şi propriile lor şanse de a se menţine la butoane. 

Perspectiva de a se măsura cu adversari politici duri şi retoric abili nu e pentru nimeni plăcută. Dar e dezastruoasă din unghiul unor politicieni care s-au obişnuit să se lăfăie la putere necontestaţi democratic cu adevărat, graţie îngăduinţei unui electorat mai degrabă obedient, trezit brusc din toropeală de viteza propagării informaţiei şi dezinformării pe reţelele sociale.

Orbiţi de propria adăstare îndelungă la putere, unii dintre ei se iluzionează că ar putea rezista la butoane scurtcircuitând noua eră a internetului. Iau deci de gât libertatea din reţea propunând cenzură şi îngrădiri ale dreptului la opinie şi exprimare, operate în numele armoniei.

Care-i sminteşte şi pe alţii. De pildă, regimul chinez. Dar Europa nu e Asia. Argumentele noilor cenzori occidentali invocă, pe lângă impunerea în lumea digitală a legilor din lumea analogă, combatarea urii generatoare de crime şi delicte.  Or, cele din urmă se contracarează cu structuri de securitate funcţionale, nu cu atacarea esenţei democraţiei, care e libertatea de conştiinţă, de opinie şi exprimare.

Măsurile reacţionare nu salvează democraţia, cum par a crede promotorii îngrădirii libertăţii, ci o desfiinţează înainte s-o lichideze duşmanii ei, după ce extremiştii vor fi ajuns, vai, la putere, prin alegeri libere, câştigate pentru că, punându-se în scenă ca victime ale cenzurii, i-au convins pe mulţi.