Opoziţia se pierde pe sine

Realitatea este că în România nu există opoziţie. Subiectul CAS este dovada cea mai bună. Guvernul ”socialist” propune o măsură liberală, una menită să avantajeze toate afacerile legale mari sau mici, dar opozanţii pretins liberali ridică, subit, obiecţii.

Dacă urmărim cu atenţie declaraţiile pe această temă ale preşedintelui Traian Băsescu, vom observa, în modul cel mai riguros, cum a trecut de la dreapta la stânga, invocând argumente din meniul de bază al social-democraţilor (vezi analiza contabilă a bugetului şi riscul privitor la pensii).

Se înţelege de la sine că stânga politică îşi are deplina sa legitimitate, dar ar trebui să ştim cu toţii cine o reprezintă. Până mai ieri, se spunea că Băsescu e ”dreapta” şi Ponta e ”stânga”, dar de ieri încoace pare să fie exact invers. Simetria nu este însă perfectă: primul-ministru, Victor Ponta, asumă dreapta în mod explicit, în timp ce preşedintele Băsescu şi alţi opozanţi îşi disimulează orientarea.

Să ne amintim că primul-ministru şi-a luat ca model politica lui Tony Blair, că şi-a făcut un titlu de glorie din a fi ”pro business”. Tot el spunea că este ”mult mai de dreapta decât Vasile Blaga”. Aşadar reducerea CAS este ceva ce se înscrie în politicile anunţate şi asumate. Dacă Traian Băsescu şi cei care îi susţin poziţiile intenţionează să redevină social-democraţi, ar trebui să o spună. S-ar găsi, cu siguranţă, mulţi oameni care să le salute cu bucurie noile convingeri politice. Deocamdată însă, în această ambianţă confuză, impresia este că opoziţia nu face decât să se discrediteze pe sine.

De prea multă vreme politica se face cu vorbe în doi peri, cu opoziţionism retoric, cu ocări argheziene şi jocuri de cuvinte. Iar ”dreapta”, mai „literară” prin compoziţia sa, a excelat în această jubilaţie retorică. Nu e destul să spui că guvernul e prost, că e corupt, că nu are studii de impact, că e iresponsabil! Trebuie să faci dovada unor poziţii consistente pe termen lung. Dacă te declari de dreapta, trebuie să profesezi în mod perseverent politici de dreapta, pe care să le argumentezi cât mai bine şi să porţi o luptă de idei consecventă cu aceia care ar afirma lucruri contrare. Dacă ai suţinut de 10 ani încoace reducerea taxelor, nu poţi să-ţi schimbi poziţia doar pentru că guvernul ”de stânga” intenţionează la rândul său reducerea taxelor. Acest opoziţionism oportunist distruge orice credibilitate.

Este adevărat că reducerea CAS pentru angajator este o lovitură dată opoziţiei, care pare să-şi fi pierdut materia primă. În realitate însă, liberalii autentici ar mai avea o mulţime de lucruri de spus, dacă ar avea curajul să le spună. De exemplu, ei ar putea susţine reducerea CAS, ar putea chiar să o salute, aşa cum ar fi cinstit să o facă, după care ar trebui să arate în ce fel ar echilibra ei bugetul în situaţii de risc. Ar putea avansa un program cuprinzător de reducere a cheltuielilor publice (câteva idei bine articulate şi de nuanţe diferite: ”Nesustenabilitatea bugetului vine din cheltuieli mai mari, nu din scăderea CAS”, Florin Câţu sau “NU CAS-ului: paroxismul lui Ghiţă-contra”, Lucian Isar).

În mod raţional, dreapta ar trebui să susţină reducerea costurilor unei afaceri şi, pornind de la micile achiziţii promise de guvern, să-şi construiască propriile politici ca de la punctul zero. Opozanţii, în schimb, fie se opun de-a dreptul, fie emit tot soiul de argumente piezişe. Politica are cu siguranţă nevoie de mai multă onestitate, directeţe şi curaj.