Opinie: Unde n-a greșit Orban

Dacă pandemia a demonstrat ceva, e că a o isca e la îndemâna unui stat autoritar sau totalitar, condus de un agresiv regim fanatic, care nu reprimă doar, ci și cenzurează la sânge, iar a o combate eficient presupune existența unor state naționale, democratice, precum Taiwanul sau Coreea de Sud.

Prin comparație, suprastatele în devenire, ca Uniunea Europeană, nu s-au descurcat prea bine. Iar organizațiile mondiale aflate la cheremul Chinei, ca OMS, au făcut-o de oaie rău. Așa cum o fac de oaie cu regularitate și alte organizații similare, precum Consiliul ONU pentru Apărarea Drepturilor Omului, care condamnă obsesiv state democratice respectând realmente drepturile omului și legile războiului, de felul Israelului, dar lasă sistematic nescărmănate țări practicînd terorismul de stat, sclavia sau genocidul, precum Iranul și China. 

În lumina acestor evidențe, a exalta valori naționale nu pare prin urmare o idee prea rea. Doar să nu fie poziția unui lider conservator din Europa răsăriteană, eliberată cândva de sub tutela comunistă. Care intră în colimatorul elitei progresiste aliniate comandamentelor politicilor identitare, neomarxiste din vest, înlocuind lupta de clasă cu cea de rasă și combaterea discriminării femeilor cu asaltul asupra majorităților heterosexuale. Dar n-a greșit, totuși, Orban?  

Greșelile liderului PNL

Dar ce-a zis, de fapt, Ludovic Orban? Că PNL trebuie să rămână ”puternic ancorat în istoria noastră, în tradiţiile noastre...în menţinerea identităţii şi a personalităţii poporului român. Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de biserică, un partid care să promoveze morala creştină ca fundament al moralei publice....să sprijine toate valorile tradiţionale ale românilor, valori cum sunt familia, biserica, satul românesc, comunitatea. Noi suntem un partid care nu are voie niciodată să-şi uite trecutul...(ci)...să se bată, aşa cum s-a bătut Brătianu la negocierile pentru pace riscându-şi funcţia de prim-ministru pentru a apăra interesele fundamentale ale României în faţa oricărui partener atât de la nivel european, cât şi de la nivel internaţional”.

Da, liderul PNL a greșit. Dar unde și cum? Ce e rău în patriotism? Și inșii subestimând intensitatea războiul cultural în toi acum în vest și cei care nu pot concepe că în Occident se mai poate și greși, așa că s-au racordat pe viață la dogmele și obsesiile stângiste ale elitei woke, i-au reproșat ceea ce cred a fi un discurs caduc, ultraconservator, excesiv de naționalist și de reacționar. Unul situat în răspăr cu progresul, cu vestul, cu modernitatea, fiind dependent de rămânerile în urmă reflectate în idiosincraziile ”reacționare”, ”naționaliste” și ”creștinopate” ale polonezilor lui Kaczynski și ungurilor lui Viktor Orban. Nu toate obiecțiile celor care-i găsesc discursul câh sunt neîntemeiate.

Într-o atmosferă tot mai incendiară, pe plan european, Ludovic Orban a enunțat ca program liberal și fără necesarele nuanțări aderența la valori și concepte obsesiv invocate și de populiști, și de extrema dreaptă. În plus, a comis necuviința de a aminti elogios de un Brătianu antisemit, care a riscat iresponsabil, la Conferința de Pace de la Paris, ca România să piardă uriașele câștiguri teritoriale obținute la masa verde, doar pentru că voia cu orice preț să împiedice încetățenirea evreilor autohtoni ori preluați de țara întregită de la Ungaria, Austria și Rusia. De parcă evreii nu și-ar fi jertfit numeroși fii în războaiele de independență și de întregire națională. 

Nu știe Orban cine era antisemitul care l-a precedat cândva la cârma PNL? Nu știe el cum anume s-a ”bătut” Brătianu ”la negocierile de pace”, demisionând, pentru că, spre eterna lui rușine, n-a vrut în ruptul capului să accepte ca evrei din comunitatea unui Moses Gaster și Lazăr Șăineanu să fie cetățeni români ? Atunci să pună mâna pe o carte. Sau face aluzii la Brătianu pentru că se mândrește cu antisemitismul lui ori vrea, oportunist, să-i facă pe alții, care știu istorie, s-o creadă? În acest caz, după Holocaust, care s-a soldat numai în România și teritoriile ocupate cu sute de mii de victime ale antisemitismului, n-are ce căuta la butoanele unui partid liberal.

Nu neștiința pare a fi aici problema. Ci politicianismul care nu-și face iluzii cu privire la valoarea provocării. Oportunismul și duplicitatea lui Ludovic Orban sunt vădite. Dar ele nu-i epuizează portretul. Din unghi politic, liderul PNL e destul de lucid ca să cunoască atât starea de spirit naționalistă a majorității liberalilor din țară, fără de care n-are cum să-și păstreze locul în fruntea partidului, cât și pericolul pe care-l reprezintă AUR pentru voturile formațiunilor guvernamentale. 

Contextul politic intern și internațional

A aprecia just declarația lui Orban înseamnă a înțelege corect contextul ei național și internațional. AUR n-a apărut pe scena politică românească din senin. Cum nici AfD nu s-a ivit spontan între partidele germane. Ambele sunt, parțial, efectul devastatorului discurs stângist apusean, afurisind patriotismul, familia, tradițiile creștine, din sila față de care prea mulți români din diaspora au optat la ultimele alegeri pentru un partid populist de dreapta anterior inexistent iar acum reprezentat cu aproape 10% în parlament. Anterior, aceiași alegători optaseră fără să clipească pentru partide de centru-dreapta. Dar oare ce i-a speriat ca să ștampileze formațiuni suspecte de putinism? 

Ce i-a împins spre antioccidentalism, xenofobie, fundamentalism religios ori antisemitism pe niște români care, departe de cei suferind în țară de o modernitate întârziată, sunt martorii direcți ai postmodernismului apusean? Nu polarizarea prin ceea ce mulți, tot mai alarmați, percep drept abdicarea vestului (și a USR-PLUS) de la propriile valori iudeo-creștine, cele care au dus la iluminism și i-au conferit Apusului vigoarea eliberatoare manifestată în Declarația de Independență a Statelor Unite? Dar ce mai înseamnă azi această declarație pentru elita neomarxistă, americană? 

NPR, postul național de radio american, s-a folosit de prilejul sărbătorii naționale de la 4 iulie spre a lansa acuze de ”rasism” la adresa faimoasei Declarații de Independență a SUA. E vorba, nota bene, de poate cel mai luminos act întemeietor redactat în răstimp de veacuri, care stipulează, din 1776, ”egalitatea tuturor” oamenilor creați de Dumnezeu și constituie și azi sursa inspirației multor luptători pentru democrație. 

Cum a ajuns un post național să osândească documentul fondator al propriei națiuni, care e temeiul luptei pentru drepturi civice și egalitatea tuturor în fața legii, indiferent de rasă și de apartenență etnică, sexuală și religioasă? Actul de naștere al unui popor devenit farul democrațiilor de pe planeta albastră? Gândirea logică, diferențiată, nu mai pare să aibă nicio trecere. 

De ce-ar avea, de vreme ce fundația Gates cheltuiește miliarde ca să ”repare” sistemul american al educației, astfel încât la ora de matematică să nu li se mai ceară școlarilor să rezolve corect o problemă de aritmetică? Fiindcă a cere soluții corecte e cotat mai nou, de către mișcarea woke, drept ”rasism”. Acesta să fie progresul? Anularea științei și reperelor istorice? Revenirea, în numele drepturilor omului și al democrației, ca și al antirasismului, la politici identitare, rasiste, pe bază de culoare a pielii, din unghiul cărora culoarea albă a dermei cuiva ar fi, chipurile, un rău implacabil, probând ”rasismul interent” al persoanei cu pricina, așa cum susțin mișcări neo-marxiste ca BLM sau Antifa? Sau hipersexualizarea discursului public și școlar, astfel încât orice iritare iscată de confruntarea perpetuă a unor copii cu perversiuni ale pornografiei hetero- sau homosexuale să fie cotată automat drept manifestare de extremism bigot, de fanatism reacționar sau de fascism?

Căderea în capcana totalitară

Absența gândirii diferențiate e regretabilă mai mereu, dar mai ales în judecarea meritelor și neajunsurilor marilor opțiuni politice actuale. Oamenii peste care nu s-au abătut niciodată atrocitățile dictaturilor proletariatului sau ale hitlerismului se aruncă orbește în brațele unor ipocrite promisiuni socialiste și colectiviste. Iar oamenii trecuți prin oroarea experienței naziste și comuniste n-ar vrea pentru nimic în lume s-o repete. Or, tocmai obsesia rău canalizată a evitării ororilor trecute, cuplată cu insuficiența informației despre capcanele totalitare ale unor doctrine actuale prezumtiv menite a le evita, precum și importul de aiureli ca expresii ale gândirii ”avansate” a celor mai avansate țări ale lumii alcătuiesc rețeta reactualizării marilor pericole ale istoriei europene. Iată de ce e nevoie de circumspecție multă în rândul observatorilor societăților multilateral mutilate de Holocaust și comunism, precum cea germană sau cea română, înaintea plonjării în vâltoarea războiului cultural  importat de Bătrânul Continent din lumea anglo-saxonă.

Căci nu e nimeni infailibil. Nici Occidentul. ”My country, right or wrong”? Sau mai degrabă ”my west, right or wrong”? E bine de reamintit că identitatea națională, socială și religioasă a fost întotdeauna, în ultimele secole, materia primă din care s-au confecționat ideologiile, salvaționismele, mișcările fanatice de masă, extremismele, totalitarismele. 

E simplu de arătat cu degetul spre dictatori infami și criminali ca Putin. Nu sunt greu de criticat nici populiștii europeni, gen Viktor Orban și Kaczynski. Dar să ne amintim și de voturile celor din urmă. 

Dacă în locul integrării valorilor tradiționale în discursul democratic modern le detestăm și cenzurăm ori le vituperăm în cor cu extrema stângă, lăsându-le pe mâna populiștilor și sub controlul extremei drepte, de ce se ne mirăm de ascensiunea, oricum greu de oprit, a unor hipnotizatori? A unui Hitler, alias Cipolla, vrăjitorul lui Thomas Mann, sau gangsterul Arturo Ui, imaginat de Brecht? Chiar vrem înapoi la ”aur” cuzisto-legionar? La postcomunismul pesedist? Vrem să ne reafundăm în rasism și dictatură? În bigotism religios idolatru, ateu ori fundamentalist? Sau nu ni se mai pare interesant ce se întâmplă la urne și la numărătoarea voturilor?

Atunci să continuăm să ignorăm realitatea. Să ne calmăm, dând vina tuturor relelor doar pe homofobie, suveraniștii europeni, pe Moscova și pe ”modernizarea întîrziată”. Și s-o ținem langa, blestemîndu-i incontinent pe liberali, creștin-democrați și pe conservatori pentru ridicarea pe scut a unor valori respectând egalitatea în fața legii, națiunea, patriotismul, familia și tradițiile creștine.