Opinie: Tătuca, fiul risipitor și fericita Românie | România | DW | 20.10.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Opinie: Tătuca, fiul risipitor și fericita Românie

Când țara e la ananghie, sar s-o scape salvatorii ei de unde nu te aștepți. Uneori se simte chemat tătuca să intre în acțiune, să-și scape fiii. La fel Iohannis, care pare însă rău supărat pe premierul său risipitor.

România e o țară fericită. De ce-o fi praf și pulbere? De ce spune și Cioloș că e ”un stat eșuat”, repetând vorba președintelui care l-a desemnat premier, știind bine că n-are nicio șansă să și fie?

România e o țară fericită, pentru că e plină de salvatori. Și plină de oameni politici care mai de care mai isteți și doldora de pretenții și de imaginație. Ce nu prea are? Politicieni filistini.

România duce mare lipsă de ipocriți, care să-și mintă cetățenii punându-și cenușă în cap după ce-au greșit rău. Nu are lideri care să recunoască, doar aparent smeriți, că au călcat strâmb, că s-au înșelat, că au luat decizii aberante, care au trimis în corzi țara și poporul la podea. Fiindcă toti au dreptate până la ceruri. Nici unul nu vede vreun motiv de căință. Nici unul n-a mâncat usturoi, niciunuia nu-i miroase gura. De criză vinovați sunt alții. În niciun caz președintele țării.

După ce a constatat, înainte de a pleca la Aachen, ca să-și ia în primire premiul Charlemagne, că statul român ”este unul eșuat”, fără să facă timp de două săptămâni nimic (necum să-și dea demisia spre a lăsa la butoane pe cineva care nu este de șapte ani la cârmă și n-a devenit președinte-jucător), Klaus Iohannis a ieșit subit marți seara cu o declarație. Una de un dramatism neîmblânzit.

Șeful statului a calificat situația României, referindu-se exclusiv la cea pandemică, drept ”o dramă naţională de proporţii teribile” și a cerut instituirea aproape instantanee a unor noi restricţii, sugerând că ar trebui să fie severe. Poate chiar foarte severe. Păi de ce? Unde a fost până acum?

De ce a tolerat Iohannis, ca protejatul său, pe atunci prim-ministrul Cîțu, să anunțe iresponsabil, în iunie, că ”am învins pandemia”, când în România erau ”doar circa 25% dintre români vaccinaţi” iar optimismul premierului nu era împărtăşit de către experţi, care atrăgeau atenţia ”că sezonul rece va aduce aproape sigur un nou val”, după cum reliefa atunci un cotidian de mare tiraj?

Nu-i încuraja apoi tătuca Iohannis pe supușii săi români, extrem de relaxat, să încerce satisficația de a juca frumosul sport zis golf, pentru ca, în paralel, să pună pe butuci și principalul partid guvernamental, patria sa politică și guvernarea patriei sale mari?

Nu lua el parte, viteaz și indiferent la vicisitudini ca statuia lui Bruckenthal, fără mască, în plin val patru, la o făcătură de congres PNL cu 5000 de participanți claie peste grămadă? Întâlnirea avea să se soldeze cu o alegere de șef ce va rămâne pe veci în analele liberalismului mondial ca premieră de scrutin aranjat de la distanță, dar Klaus Iohannis a rămas, ca un dulap săsesc, imperturbabil...

De unde acum atâta bruscă îngrijorare, după o atât de îndelungată relaxare? Sigur, la prima vedere, declarațiile sale răsunătoare, inaugurate cu alarmante cifre de contaminări, de posibile îmbolnăviri și de prea multele sute de decese ale zilei de marți, sunt salutare. Fiindcă situația pandemică într-o țară cu un sistem medical și sanitar extrem de precar este realmente dintre cele mai grele. Numărul vaccinărilor complete e insignifiant, așa cum masa scepticilor e net mai amplă față de cele din alte țări. Deloc de mirare că, raportată la a altora, are și o mortalitate excesivă.  

Dar dacă această situație medicală era grija reală a președintelui, n-ar fi tolerat demiterea, după doar câteva luni, a unui ministru al sănătății reformist și competent, ca Vlad Voiculescu. N-ar fi admis și încurajat ca, după șocul provocat atunci partenerilor de coaliție, premierul să repete figura și cu ministrul justiției, punând pe butuci guvernarea și spațiul de manevră al executivului și statului. Și n-ar fi acceptat în ruptul capului ca lucrurile să treneze până după ce s-a alarmat OMS.  

Dar ziarele le citește. La televizor se uită. Îl va fi auzit pe șeful Colegiului Medicilor reliefând că, de îndată ce ”va trece pandemia, trebuie să găsim și niște vinovați, nu numai moral, ci și penal, pentru că au fost făcute greșeli”. Ar fi de râs, dacă n-ar fi tragic. ”Greșeli”? Națiunea pare iremediabil învrăjbită. Un partid istoric e scindat, poate distrus. Contabilizarea deceselor pandemiei continuă. 

Cum să nu vrea să evite decontarea, fie și numai prin suspendarea din funcție, a catastrofei de proporții epice și biblice care are loc ori amenință să se desfășoare sub ochii noștri, în condițiile în care știe că popularitatea președintelui tinde spre zero iar românii sunt supărați foc și pe lipsa unui guvern funcțional și panicați de explozia prețurilor la energie, pe care mulți nu le mai pot achita? Și cum să i se mai ceară decontarea, dacă e creditat ca salvator?

Concomitent, Iohannis știe că trasul politic de timp a luat sfârșit de miercuri, odată cu predictibilul eșec al tentativei lui Dacian Cioloș de a-și asuma răspunderea unui guvern și a-l trece prin parlament, când nu va mai avea de tras decât ultima săgeată care i-a rămas în tolbă. Refacerea coaliției de centru-dreapta, cu alt premier decât nefericitul Cîțu.

Despărțirea de el a survenit inițial prin știri date pe surse, ca fiind motivată de necesitatea nominalizării altui penelist ca viitor șef de guvern iar oficial prin afirmarea necesității de a convoca, de miercuri, ”o şedinţă pentru a discuta cu responsabilii în gestionarea pandemiei despre instituirea unor noi măsuri restrictive”, Iohannis știind bine că responsabilul cu pricina (la singular) e Cîțu. Pe care astfel, indirect, l-a dezavuat. 

Și nu doar indirect. Căci, potrivit lui Iohannis, ca și cum el însuși n-ar face parte din ”autorități”, este ”alarmantă lipsa de acţiuni concrete din partea autorităţilor”. Iar ”pregătirea acestui val, pe fondul unei campanii de vaccinare care s-a mişcat mult prea lent, a fost deficitară”. 

Din cauza cui? A altora. ”Nu spui ține”, vorba lui Dandanche, ”persoană însemnată”. Căci, potrivit lui Iohannis, chiar ”dacă vedem cine şi ce a greşit, acum ceea ce mai contează este să reuşim să depăşim această mare cumpănă”. Nu serios? Nu contează poate și să evităm ca aceiași neaveniți să treacă iar la pupitrul politic de la care, sub oblăduirea președintelui, au produs dezastrul? Ba contează și pentru președinte, deși, ca să nu-și tulbure nou proiectata imagine de tătuc salvator, n-a mai pomenit nimic de criza guvernamentală.

Așa că urmează grele zile pentru fiul risipitor Cîțu. Căruia, dându-i-se nu loc de întors, ci papucii elegant, dar tranșant, nu-i rămâne decât să dispară fără urme din viața politică în zilele următoare. Ceea ce, ca lider PNL proaspăt înscăunat de președinte și ca ex-protejat căzut în dizgrație, îi va veni foarte greu să facă.

Restul discursului prezidențial e bla bla cu sos empatic la adresa românilor, medicilor și spitalelor, stropit abundent cu praf în ochii tuturor și pretenții aparent docte, dar false, pentru că, altfel decât a susținut Iohannis, valul patru nu s-a dovedit ”mult mai agresiv chiar şi decât cele mai pesimiste aşteptări şi prognoze”, ci exact cum s-a prezis. De pildă, când pupila sa, Cîțu, a început să demită miniștri, experții avertizau în legătură cu toamna. Iar apoi au ars la Constanța pacienți nevinovați.   

Da, ”fericita” Românie chiar e tristă. Chiar trece printr-o ”dramă naţională de proporţii teribile”. Și da, ”prioritatea zero este salvarea” de vieţi și ”protejarea sănătăţii celor vulnerabili şi a celor bolnavi”. Dar și până acum era. Unde a fost infailibilul până acum? Din cauza cui încă n-are țara guvern, dacă nu a lui și a fiului său risipitor?

Și dacă tătuca nu e infailibil, de ce n-o spune? De ce nu-și pune cenușă în cap? De ce nu-și asumă răspunderea faptelor sale și consecințele lor?

Sau e sub demnitatea paltonului său, a crosei lui de golf să admită că nu doar conspiraționiștii și colportorii de fake-news ”fac extrem de mult rău celor încurajaţi să refuze tocmai soluţia care le-ar putea salva viaţa”, ci și politicienii ca el, pe care i-a preocupat în acest an puterea într-atât încât n-au mai avut vreme să se ocupe și de un biet stat ”eșuat”?