Opinie: Scrutinul american și drumul spre iad al bunelor intenții | Global | DW | 11.11.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Opinie: Scrutinul american și drumul spre iad al bunelor intenții

Scrutinul american rămâne de tranșat. Justiția se va pronunța privind acuza fraudei. Dar, împinsă spre iad de bune intenții, democrația nu e cert că se va redresa. Prea mare și prea ideologic e clivajul dintre tabere.

Departe de a ceda, tabăra republicană se arată hotărâtă să-i rămână loială președintelui în exercițiu al Statelor Unite și să reziste uriașei presiuni mediatice și politice, naționale și internaționale, solicitându-i să-l abandoneze pe Donald Trump. Liderul majorității republicane din Congres, Mitch McConnell, care și-a încheiat recent cu succes cursa electorală fiind reales în Senat, a rămas ferm alături de președinte, care stăruie să clameze ample fraude în alegerile prezidențiale și să refuze, ca atare, să se admită învins de candidatul democrat Joe Biden. Și McConnell a refuzat să-l califice pe Joe Biden drept ”președinte ales”, reliefând în schimb că Trump, are ”100% dreptul de a studia acuzatele neregularități, de a se adresa justiției și de a cere renumărări în mai multe state”.

Și ministrul american al Justiției, William Barr, a declanșat predictibila furtună de proteste, autorizând procuraturile să investigheze eventuale fraude. Barr le-a condiționat însă de ceea ce s-ar putea numi suspiciuni întemeiate, spre deosebire de învinuiri fanteziste. Posibil relevante, dacă nu și sigur întemeiate, sunt îndeosebi bănuielile planând asupra derulării votului în unele zone conduse de administrații democrate din state cheie, precum Pennsylvania, al căror număr de electori e destul de mare spre a putea răsturna rezultatul final al votului, câștigat, potrivit nu instituțiilor abilitate, ci presei americane, de Joe Biden.     

Acuza neregularităților

Suspiciunile privesc în special, dar nu numai, votul prin corespondență. Pe care, în ciuda pandemiei de corona, șeful comisiei electorale federale, Thiel, le-a respins ca mod exclusiv de a alege Bundestagul, camera inferioară a parlamentului german. Mersul la urne ar ”trebui să fie regula”, a subliniat el, admițând că votul prin corespondență implică ”un risc rezidual”, de vreme ce, după cum a precizat Thiel, ”s-ar putea pierde voturi și există îndoiala dacă alegătorii îndrituiți la sufragiu au ales realmente ei înșiși”. 

Acestea și alte dubii plutesc asupra corectitudinii alegerilor americane. Or, dat fiind caracterul lor esențial pentru sănătatea unei democrații, e absolută nevoie de delestarea lor de îndoieli. Orice autentic apărător al democrației liberale ar avea interesul clarificării fără rest a tuturor litigiilor legale înaintea unui verdict final, știind că nicio reconciliere națională n-are șanse atâta vreme cât suspiciunile de fraudă vor continua să chinuie segmente apreciabile ale națiunii. Dat fiind că statul american nu se află, pe moment, într-un pericol acut, democrații, dacă sunt inocenți, n-au motive să refuze investigațiile ori să se teamă de concluzia lor.  Or, doar un arbitru imparțial ar putea prelua această misiune. 

Într-un stat de drept funcțional, justiția poate fi acest arbitru. Dar încrederea în fiabilitatea statului de drept american s-a văzut subminată masiv. Nu doar în ultimii patru ani.  În 2008, după câștigarea alegerilor americane de către soțul ei, un fiu de imigrant kenian devenit senator, Michelle Obama a declarat că, ”pentru prima oară în viața ei adultă, poate fi mândră de țara ei”. Americanii aleseseră la șefia statului un ins a cărui soție nu izbutise să fie mândră de patria ei decât după ce tatăl copiilor ei escaladase și vârful ierarhiei politice, nu și în epoca în care, ca senator, era doar un ”mărunt” membru de vază al Congresului și încă nu încasa leafa președintelui SUA. 

Mefiența în funcțiile și instituțiile statului de drept

Justiția a trebuit să intervină și în alte dispute electorale. În confruntarea Bush/Gore câștigată in extremis de cel dintâi. Sau în 2018, când, după cum relevă comentatorii, democrata Stacey Abrams refuza să se recunoască învinsă și cerea ajutorul tribunalelor, acuzând ceea ce avea să devină un laitmotiv democrat al actualelor alegeri, privind prezumtiva ”excludere de la vot” a alegătorilor din pături defavorizate. Or, în actualul scrutin, una din acuze privește prea zeloasa includere a multor voturi, care, potrivit contestărilor republicane, n-ar fi trebuit validate, fie, între altele, fiindcă n-au fost înregistrate corect, fie pentru că n-ar fi deținut semnăturile legale și ștampilele poștei.     

Din păcate însă nici justiția nu va mai putea înlătura toate incertitudinile și aprehensiunile tuturor celor peste 70 de milioane de votanți ai lui Donald Trump. Mulți se vor întreba cât de imparțială mai poate fi justiția americană, în condițiile în care aproximativ 95 % din elita intelectuală și academică, din ziare și televiziuni, precum și rețelele de socializare care dispun de un monopol asupra informației digitalizate, înclină clar spre candidatul democrat. 

Unii își vor aminti cât de asiduu s-a văzut delegitimat și demonizat candidatul republican, pe care rivala sa învinsă, Hillary Clinton, nu l-a considerat decât un candidat manciurian, la cheremul Rusiei, nu un președinte legitim, motiv pentru care Trump a și fost investigat ani de zile, de pomană, de justiție, înainte ca majoritatea democrată din Camera Reprezentanților să încerce în van să-l suspende din funcție. De altfel nici Joe Biden n-a avut probleme să-l descrie la MSNBC, înainte de scrutin, ca pe șeful propagandei hitleriste, ”Goebbels” .  

Reductio ad hitlerum și scrutinul prezidențial

Or, chiar dacă s-ar face abstracție de fervoarea revoluționară a extremei stângi, oare ce efect poate avea asupra încrederii generale în instituțiile americane absurditatea acestei ”reductio ad hitlerum” și un asemenea dispreț manifestat deschis, ani la rând, față de un președinte ales? Torpilarea acestei încrederi, resuscitate și îngropate ritmic, de ani, cu ajutorul presei, de tabăra democrată, în funcție de poziția ei la urne, fie câștigătoare, când democrația era gigea, sau perdantă, când statul de drept era zugrăvit ca intrat în agonie, ba chiar ca ”fascist”, nu putea rămâne fără sechele grave în corpul social american.     

Acest joc continuă fatal, chiar în aceste zile. Pun umărul la el intens vehiculate speculații absurde și teorii ale conspirației, privind un presupus ”puci” trumpist, deși președintele în exercițiu n-a făcut vreun apel la violențe ori rezistență armată. Sau articole despre ”SUA: cum mor democrațiile”, cum titra recent Süddeutsche Zeitung, înfățișând protestatari pașnici care arborează pancarte ce solicită ”stop the steal”, să se ”oprească furtul”. Or, democrațiile nu mor din cauza unor proteste pașnice, ori a revendicărilor de oprire a unor presupuse fraude, ci prin dezinformare și patroni de giganți tehnologici, pompând averi în activism extremist.   

”Capitaliștii ne vor vinde și funia cu care-i vom spânzura”, ar fi spus Lenin. În ciuda hecatombelor de victime ale comunismului și socialismului ”real” de tip leninist, sondajele reliefau, în 2016, că 45% din tinerii americani sunt dispuși să voteze candidați socialiști.  Dar ce-ar face oare tinerii care, la patru ani de-atunci, sunt dolodora de bune intenții și cred, în consens cu afirmațiile unor lideri democrați ca Biden și cu opinii circulând stăruitor în rețele sociale care nu le suprimă, că Trump e  o figură nazistă? Un Goebbels? Sau chiar un Hitler?

Un posibil răspuns la această întrebare ne livrează un memorabil film, turnat de David Cronenberg în 1983. Intitulată ”Dead Zone”, ecranizarea unui roman de Stephen King îl plasează pe un tânăr cu daruri profetice și un creier parțial adormit, grevat de o ”zonă moartă”, amnezică,  în urma unui accident cumplit, în poziția de a prevedea un Holocaust nuclear declanșat de un politician corupt. Îi cere sfatul psihiatrului său, supraviețuitor al genocidului nazist. Întrebat ce-ar face dacă l-ar fi putut ucide pe Hitler înainte de a junge la cârmă și, deci, de genocid, inclusiv în eventualitatea în care atentatul l-ar fi costat propria viață, medicul autorizează moral, altfel decât legea umană sau etica biblică, atentatul, ca fiind ”fără alternativă”. 

Cum s-au comportat în scrutin junii ”woke”, care, treziți la activism de o presă radicală și militantă și de proorocirile sinistre privind un al doilea mandat al ”tiranului” Trump, preferă în incendiara atmosferă politică a Americii actuale ”justiția socială” justiției și ”securitatea de microagresiuni verbale” libertății de opinie? Li s-ar fi părut fără alternativă un scrutin corect, secret, liber și egal, supravegheat eficient de opoziție, cu alegători identificați ireproșabil, care să nu voteze repetat? Tabăra lui Trump se plânge că, în Pennsylvania, republicanii au cerut și obținut în justiție să fie lăsați să observe și să verifice scrutinul, de care erau ținuți la mare distanță, dar oficialii democrați ar fi ignorat verdictul judecătorilor. 

Nu de bune intenții duc lipsă SUA. Ori liderii lumii, de la ai celei libere, la ai celei totalitare, în frunte cu Iranul și cu Frăția Musulmană, care l-au felicitat pe Biden, călduros, fiindcă speră în relansarea relațiilor cu un partener la Washington mai comod decât ”grobianul, narcisistul și populistul Trump”, încercând să facă ”America măreață din nou”. Ci de un respect real față de principiile democratice enunțate de părinții iluminiști ai constituției americane.