1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

România are nevoie ca de aer de reforme şi de transparenţă

Petre M. Iancu
28 februarie 2020

PNL a anunţat că susţine candidatura lui Nicuşor Dan, omul politic propus de fosta sa formaţiune, USR, ca primar al capitalei. E bine? E rău?

https://p.dw.com/p/3Yaxr
Imagine: AFP/Mihailescu

Pentru Gabriela Firea şi PSD, alianţa dintre PNL şi USR pare o veste dintre cele mai proaste. Dar cum e pentru restul ţării?

Teoretic, excelentă. Pe de altă parte, nu mi se pare defel în regulă maniera descotorosirii expeditive a lui Nicuşor Dan şi a PNL de concurenţa lui Vlad Voiculescu.

Mi s-ar fi părut normal şi util să se facă sondaje ori alegeri interne şi să se opteze pentru cel mai bine clasat om politic. Iar Vlad Voiculescu ar fi fost un candidat credibil. 

Mai cred că USR-Barna s-a poziţionat rău şi în această chestiune şi va plăti, la un moment dat, oalele sparte. Mai piperată însă ar putea fi nota de plată prezentată românilor. Care au nevoie ca de aer şi de reforme şi de transparenţă, deci de credibilitate, în deciziile forţelor reformiste.

Susţin, totuşi, întru combaterea celor mai toxice reziduuri pesediste, unificarea forţelor de centru dreapta şi lansarea de candidaturi comune în TOATE localităţile şi regiunile româneşti.