România fără cap

Încât țara poate lesne prelua rolul principal în filmul de groază, ”Călărețul fără cap”. Căci dacă habarnismul a acaparat și prima și a patra putere, iar în elita românească mai nimeni nu știe pe ce lume se află, oare cine știe? Televiziunile oligarhiei? S-avem pardon.

În țară, la televiziuni, în presă și clasa politică, a continuat în mare veselie jocul numit ”blame the victim”. La capitolul ecouri nu s-au înregistrat reacții de real bun simț decât la ministrul demis și la fostul său șef de guvern Dacian Cioloș.

Reacția victimelor

Vlad Voiculescu și-a admis greșeala de a crede, eronat, că România ar fi depășit ”epoca epoleţilor, a specialilor, a privilegiilor” și că ar fi intrat în faza decenței, a transparenței și a refuzului politicianismului. A estimat, realist, că oricine optează (ca ministru) pentru o atitudine reformistă are motive să se teamă. "Semnalul e că, dacă vrei să aperi interesul public, dacă vrei transparenţă, trebuie să te temi. Dacă deranjezi pe cine nu trebuie, dacă deranjezi un anumit sistem de privilegii, sistemul va acţiona împotriva ta cu tot ce are".

Nu mai puțin adecvată și consistentă s-a dovedit, în ecou la răsunătoarea demitere și rupere a alianței guvernamentale de către premierul liberal Florin Cîțu, judecata lui Cioloș. Potrivit lui, ”după mai bine de 24 de ore, Florin Cîțu nu a oferit o explicație coerentă despre motivul pentru care l-a revocat pe Vlad Voiculescu, deși, între timp, am avut chiar și o convorbire telefonică cu el. Nici în această discuție directă nu a reușit să își explice gestul și motivele reale pentru care a luat acea decizie”. Că premierul ”pe de o parte fuge de această întrebare, pe de altă parte se străduiește să arate că lucrurile sunt sub control” invocând ”o prerogativă constituțională prin care are acest drept nu e, potrivit lui Cioloș, ”un comportament transparent și onest”. Dar n-ar trebui să uimească pe nimeni. Nici pe Voiculescu, sau pe Cioloș, nici pe noi. Căci am auzit și citit cele mai manipulative și cele mai serioase încercări de justificare gazetărească a gestului aberant al premierului român.

Derapajele făptașului și ale komentariatului

Am rămas, la rândul meu, perplex. Căci nu doar șeful guvernului e incapabil să se explice rațional. Și unii formatori de opinie, altminteri rezonabili și serioși, de regulă, par să fi avut ori să aibă tendința de a-și pierde în chestiunea asta capul și de a nu și-l mai putea regăsi.

Și nu e vorba aici numai de indiferența acestui komentariat față de indecența flagrantă, grotescă, a modului în care Cîțu a bruscat atât oameni care, chiar dacă nu ar fi fost profesioniști de prim rang, ar fi meritat respect, cât și o întreagă coaliție guvernamentală, riscând, frivol, destabilizarea actului de guvernare de parcă România ar fi o republică bananieră. E vorba și de analiza inadecvată a substanței faptei, a fondului măsurii luate de premier.

Pare clar de ce Florin Cîtu nu poate lămuri motivele demiterii ministrului. A decis revocarea nu doar egoist ci și arivist, nu doar oneros ci și jegos. A făcut-o în interesul prezervării imaginii sale proprii, în ideea că poporul, smintit de restricțiile pandemiei, vrea răzbunare și nu-l iubește nici pe Voiculescu, nici reforma și nici pe experți. Încât, sacrificându-l brutal pe Moțoc ar aduna, ieftin, capital politic prețios pentru o carieră, care, în România feudală, mai depinde și de imaginea de macho a lui vodă. Iată ce nu pot prevedea și pricepe demnitari europeni de factura unor Dacian Cioloș și Vlad Voiculescu. Și iată ce nu poate admite premierul.

E uimitoare încețoșarea premierului? Defel. Dar manipularea groasă de la televiziunile securiste ale cleptocrației care l-au inspirat? Nici atât. Și unii și alții adaugă confuziei, ofenselor, acuzelor false și injuriilor articulate sau greu reprimate, pseudoargumentele de aparent bun simț livrate de comentatori în genere serioși. Nu e de pildă uluitor că premierul insistă să afirme că ”are dreptul”, ca șef al guvernului să-l dea afară pe un ministru. A extras acest panseu comic dintr-un editorial difuzat de Adevărul.

Și în altă publicație serioasă găseam, recent, înțelegere pentru demiterea venită ”repede după ordinul de ministru...care schimba criteriile carantinării localităților...”, document, totuși...”rațional și bine documentat, pe fondul creșterii numărului de bolnavi care ajung al terapie intensivă și al presiunilor mari la care sunt supuse spitalele”. Dar, dacă un minister nu poate emite un ordin de ministru rațional și bine documentat spre a salva vieți, la ce mai e bun un ordin de ministru? Dar un ministru? Dar un guvern? Dar un stat?

Șocantă e, deci, perplexitatea acestor formatori de opinie care nu s-au distins până acum prin luări de poziție iraționale, anarhiste, antioccidentale, anticapitaliste, anti-democratice, sau antieuropene. Dar care nu înțeleg că deficiențele de logică ale elitei politice și mediatice decapitează, practic țara, desființându-i și sufletul, sau ceea ce pe drept numește Cioloș ”elementul esențial într-o coaliție politică: încrederea”.

Ce nu i se poate reproșa demnitarului demis

În aceste condiții am recapitulat ce anume i s-a reproșat serios, pe drept sau pe nedrept lui Vlad Voiculescu, dincolo de acuzele absurde transferând, vinovat, vinovăția tatălui securist asupra fiului nevinovat. N-am depistat decât erori monumentale, pe cât de populare pe atât de fatale. Și vechiul joc. Se comite nedreptatea unui agresiuni neprovocate, ca a lui Putin, în Ucraina? Cine e găsit, la televiziunile rusești, vinovat? Victima. Guvernul ucrainean. C-o fi și c-o păți. Că a făcut și-a dres. Ori că n-a fost de-nțeles.

Așa a pățit administrația Trump, anul trecut, deși, investind masiv în vaccinuri, a evitat Statelor Unite soarta Europei în pandemie, care deploră, mai nou, trei milioane de victime ale pandemiei, o treime, vai din numărul global și de aproape 6 ori bilanțul american. Ce nu i s-a imputat în criza Covid? Mai popular decât orice președinte la începutul anului electoral, Trump a sfârșit învins în cursa pentru Casa Albă de un candidat care a evitat orice campanie în afara boscorodirii șefului statului pe tema Covid. Or, nu America era codașa. Pe Bătrânul Continent numărul victimelor nu scade ca în SUA, ci crește, iar vaccinul parcă nu sporește. A crescut și în România numărul victimelor? Desigur. Dar i se poate imputa lui V.V. acest trend? Defel. E cert însă că a plătit și el prețul turpitudinii morale și a incompetenței altora.

Din ”Adevărul”, aflăm trei neadevăruri și alte câteva mai mici în tentativa unui blogger de a găsi ”trei motive” pentru care Cîţu” ar fi ”procedat corect”, demițându-l pe Voiculescu, un exercițiu retoric menit să convingă USR-PLUS să înghită infamia și să nu rupă coaliția. Nefiind în stare să-i depisteze ministrului demis vinovății palpabile, reale, autorul, altfel un jurnalist sagace și serios, procedează la formularea unui text prolix, neclar, cu sos anti-userist, ingrediente patriotarde și lipsuri demascante. Din tocana astfel gătită reiese că și dacă omul nu era în culpă, ”decisivă” ar fi, pasămite, ”populația” și, mai ales, ”suportul”, deci ”percepția” ei, dreptul premierului de a da afară pe cine vrea - iată-l statuat din nou-, precum și prezumtiva incapacitate a ministrului de a comunica în mod convenabil.

Populista apreciere e tratată cu niște considerente suferind de logică circulară. Potrivit lor, ”premierul are dreptul” să dea afară și, prin urmare, nu trebuie criticat, ori recuzat de partenerii de coaliție. Și e asezonată cu alte erori din aceeași categorie a lui petito principii, precum și cu pioase speranțe în genul clișeului ”trebuie mărită rapiditatea vaccinării”.

Nu lipsește, desigur, deplângerea ”scandalurilor publice” legate de Ministerul Sănătății, care ar fi alimentat chipurile teorii ale conspitrației. Ca și cum teoreticienii conspirației ar avea nevoie de erori oficiale ca să-și colporteze aberațiile. Ca și cum victima ar fi în culpă. Ca și cum ar fi fost vina ministrului scandalizarea permanentă a forțelor antireformiste, aceleași care au încercat să-l suspende pe Băsescu, n-o mai puteau înghiți pe Monica Macovei și le vituperau pe Camelia Bogdan și Laura Kövesi de parcă magistrații dorind justiție reală ar fi fost virușii unei pandemii. De parcă percepția negativă, ca și percepția rea a comunicării, n-ar fi frecvent gemeni, născuți de manipulări gazetărești. În fine, bomboana de pe coliva reformei e invitația adresată USR-PLUS de unii comentatori ”să nu declanșeze o criză guvernamentală”, căci populația ar pedepsi formațiunea, care ar ”refuza să salveze țara”.

Se implică, vai, că poporul s-ar conduce singur, prin ”percepții”decisive. Dar și că, dacă vrem să fie condus, trebuie tolerat bunul plac al unui premier prea slab ca să reziste presiunii gloatei. Simultan, se sugerează că USR-PLUS, victima demersului unilateral al premierului, care a rupt arbitrar, laș și populist coaliția și majoritatea parlamentară, ar greși dacă, apărându-se de lovitura mortală, consfințește, onorabil, decesul unei alianțe intenabile și solicită, firesc, întru resuscitarea coaliției, demisia adevăratului vinovat.

În acest discurs pro domo al făptașului și al adepților săi i se recomandă victimei nemțescul ”friss oder stirb”: bea cupa de cucută, sau mori lapidat, ori spânzurat. Tertium non datur. Că deh, în statul feudal, nu justiția, nu adevărul, nu dreptatea, ci mușchii macho ai voievodului din fruntea bucatelor și cabinetului, precum și populismul total sunt suveranul absolut.

În apărarea premierului și în contra revocatului

Dar nu există nimic de spus în apărarea premierului? Nimic de reproșat ministrului demis? Ba da. I-am găsit lui V.V. un ”defect” major. N-are tupeul comunicatorilor ”infailibili”, ca politicianul dâmbovițean și nu mai puțin carismaticul formator de opinie antenist. Îi lipsesc și viclenia și tonul apodictic al insului fără creier și deci și fără îndoieli. ”Capabilităţile de comunicare” ale ministrului demis par, deci, să lase de dorit, deși omul a comunicat cât se poate de eficient, când, de pildă, a deplâns feudalele privilegii și netransparența la vaccinări în centre închise, mai multe decât la cele deschise. Iată de ce a devenit de neiertat și a trebuit pedepsit cu ”o investigaţie a unui corp de control” trimisă de premierul României.

În favoarea celui din urmă e de notat că nu l-au ajutat nici președintele țării, nici colegii de partid. Și că nici stilul lui Cîțu nu e original. L-a patentat, la Berlin, Angela Merkel. Care, în țara coalițiilor, și-a îmbrățișat până la sufocare și adversarii potențiali și aliații, tot câștigând alegeri pe bază de promisiuni neonorate și principii încălcate, în funcție de ce avea șanse să dea bine în presă și în sfera percepțiilor populare. Dar nici Merkel n-a acționat vreodată atât de abrupt și de nechibzuit ca omologul ei român.

Dacă cineva crede că, astfel, Cîțu ar putea salva orice în afara populismului său și, vremelnic, puterea, dacă USR-PLUS îi tolerează intolerabilul, se înșală și îi înșală și pe alții. Așa nu se salvează decât cleptocrația și extremismul, dar se îngroapă țara decapitată. Mor presa, democrația și instituțiile ei, cu tot cu executivul, cu legislativul, cu europenitatea lor.