Opinie: Realitatea lui Liviu Dragnea | România | DW | 14.05.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Opinie: Realitatea lui Liviu Dragnea

Vorbim cu toții engleza, dar nu-i înțelegem pe englezi, spunea, la Sibiu, Jean-Claude Juncker. În România vorbim cu toții. Și nu ne înțelegem decât ce ne bagă în cap alții. O scrisoare semnată de Cristian Ștefănescu.

Dragă române care nu ești pesedist, dar n-ai altă variantă pentru că nu-i poți vota pe „ăștia”,

îți scriu pentru că nici eu nu-s mulțumit de „ăștia”. Unii sunt prea de dreapta pentru nevoile acestei țări, alții nu înțeleg că vom fi atât de bolnavi ca națiune pe cât ne rămân cei mai bolnavi dintre conaționali. Nu-s mulțumit când aud dinspre diverse colțuri ecouri de habotnicie, intoleranță, homofobie. Mă sperie cei care „ar împușca țiganii”, dar și cei pe care îi preocupă viețile altora mai mult decât binele pe care-l pot face în jurul lor.

Îi știu pe mulți dintre ei. I-am văzut făcând lucruri foarte bune, dar și cum se împotmolesc în excesul de zel al dorinței de a face bine. Unii învață din propriile greșeli, pe alții îi mai ia adrenalina. Ne privim în ochi, atunci când le spun de ce cred eu că au greșit. Apoi continuăm să ne salutăm și să ne cerem o mână de ajutor unii altora, de câte ori ne-o putem oferi.

Din păcate, în campania aceasta, derapajele sunt veritabile mișcări tectonice. Cataclisme propagandistice generate de rafalele interminabile de dezinformări. Pentru unele nu mai găsesc nici un motiv să nu le numesc minciuni.

Dragă române care nu-i poți vota pe „ăștia”,

îl caut pe bătrânul bătut de protestatarii de la Iași. Îl aștept să se plângă de cele pățite. Aproape a trecut săptămâna de la acel moment și, în afara unor netrebnici care, împotmoliți în propriile sechele educaționale și psihice, au aruncat cu bani după mulțimea prezentă la mitingul PSD (căci „susținători PSD” îmi este greu să le spun), nu am văzut decât cetățeni care-și strigau amărăciunea și păsul față de hoția practicată de puterea politică.

Bătrânul bătut, reclamat de Liviu Dragnea, nu există. Nici Liviu Dragnea nu l-a văzut. A auzit că ar fi existat. A citit. A citit „postări”. Într-un loc în care, fizic, recunoaște, nu a avut curajul să se ducă pentru că erau „bătăușii lui Iohannis”, Dragnea a văzut „foarte multe jointuri” și a „rămas şocat cum nişte tineri cu ochii injectaţi au luat un om bătrân, l-au pus pe jos şi au început să dea cu picioarele în burtă”.

Nu e prima oară când Dragnea vinde astfel de mârșăvii. Nu o luăm astăzi de la facerea lumii. Cu doar două zile înaintea mitingului de la Iași, același Dragnea, șef (căci președinte mi-e greu să-i spun) al Camerei Deputaților, spunea că a decis asupra noilor judecători ai Curții Constituționale după ce a „primit mai multe mesaje de la niște oameni respectabili...”. În virtutea transparenței, acești „oameni respectabili” nu au avut nume, pentru că, nu-i așa?, astfel se iau într-o democrație deciziile. În aceeași zi, același șef al Camerei Deputaților și al PSD (căci una e liderul și cu totul alta șeful) deplângea absența premierului Viorica Dăncilă de la summitul de la Sibiu prin vocea „mai multor colegi din mai multe țări care erau șocați”. Tot fără nume.

Confuz, Liviu Dragnea, pentru că ne este superior, nouă, muritorilor de rând, iar noi, desigur, n-am avea cum înțelege, chiar dacă și-ar pierde prețiosul timp să ne explice.

Liviu Dragnea are un mod infam de a mistifica realitatea. Șeful PSD și-a clădit un zid de marionete slugarnice, comode, care nu îi perturbă diatribele mizere cu întrebări neconfortabile. E singurul context în care apare public. Când scapă într-o zonă cu neafiliați, răspunde întâi glumeț la orice întrebare neprogramată, sfârșind prin a jigni, a ridica tonul, a vorbi peste interlocutor și, horribile dictu, a-l invita la baie.

Anturajul lui Dragnea e atent selectat din oameni de paie care nu-l întrerup, orice l-ar auzi spunând. O șleahtă de personaje de aceeași teapă, cu aceleași nevoi, cu probleme identice, cu fruntea plecată, privirea-n pământ și mâna întinsă. Ca niște căței dresați care execută comanda cu ochii la recompensă, să mă ierte cățeii. Oameni cărora le e frică să-l contrazică pentru că sunt fie la fel de nemernici precum Liviu Dragnea, fie atât de mărunți încât sunt speriați că dacă ar ridica privirea ar fi striviți. Oameni care se tem să-i spună minciunii minciună. Căci cum altfel poți spune unei afirmații care nu se confirmă?

Ne mai amintim de cei patru oameni în negru, de la Athenee Palace, cu degetul amenințător? Normal că ne amintim. Și-a adus aminte însuși Liviu Dragnea, deunăzi, în fieful propriu de la Antena 3. „În ceea ce mă privește pe mine, (...) la DIICOT există o declarație care vorbește despre așa ceva. Nu e a mea. E a cuiva care a spus așa cu subiect și predicat!”. Surpriză: la DIICOT, plângerea nu există. Nici declarația „cu subiect și predicat”. Și, desigur, nici un dosar.

Cum s-ar putea numi un adevăr care nu există? Dar cel care spune adevăruri false, Doamne, iartă-mi agresiunea asupra limbii române, cum s-ar putea numi? Să ne fie teamă să-i spunem minciunii minciună, iar mincinosului mincinos?

Dragul meu concetățean care nu suporți pesedeul, dar nu poți vota cu „ăștia”,

de ce crezi că, oricâte acuzații ar arunca, Dragnea, șef peste majoritatea parlamentară și peste Guvern, peste zeci de prefecturi și consilii județene, peste mii de primari, simte mereu nevoia să încheie cu „nu se va întâmpla nimic, cât timp e acest regim vorbim degeaba”?

Oare pentru că „au cizma pe grumaz de la Iohannis”? Pentru că „numai Iohannis poate să dea protecție din partea SRI-ului, din partea procuraturii, din partea SPP-ului, chiar și din partea altor forțe”? Pentru că „Iohannis a autorizat tot”? Același Iohannis despre care tot Dragnea spunea, în ziua în care Timișoara își plângea morții de la Revoluție, că nu este „păpuşarul”, ci „un preşedinte şantajat şi şantajabil, un preşedinte cu cheiţă (...) foarte docil” căruia „i se cere să facă sau să blocheze”? Același Iohannis despre care același Dragnea spunea, între Crăciun și Anul Nou, pe 27 decembrie, că „este doar o păpuşă, un beneficiar”?

Tu ce crezi, dragă române care ții aproape de canalele de comunicare ale lui Dragnea pentru că vorbesc pe vocea ta, îți confirmă ideile și îți alimentează convingerea că nu poți vota cu „ăștia”? Iohannis e cu cizma pe grumaz sau „păpușarii” au cizma pe grumazul lui Iohannis? Ce a vrut de fapt Dragnea să spună? Poate adevărul? Care, că sunt două? Iar unul nu e adevăr. Care dintre ele? Și, dacă nu e adevăr, e minciună? Dar dacă una e minciună, de ce nu ar fi amândouă?

Uite, că trecu săptămână, iar bătrânul bătut la Iași nu apăru. La fel cum nu există oamenii negri care i-au pus gând rău lui Dragnea. Poate doar ăia în robe. Și, ca în povestea cu Petrică și lupul, cine ar mai sta acum să creadă în mercurul cu care ar fi otrăvit-o pe Doina Pană, când însuși Liviu Dragnea spune că doamna ministru i-a arătat analizele, dar „m-a rugat să nu spun și n-am spus”? Păi, într-o vreme în care în Anglia mor oameni uciși de spionii ruși, tu tăinuiești o tentativă de omor asupra unui ministru? Acesta să fie adevărul? Sau o fi tot un neadevăr? Și dacă e neadevăr, putem să-i spunem tot minciună?

A propos, spune tot Liviu Dragnea, „Doina Pană (...) a deranjat niște interese uriașe. Nu are rost să mai pronunț nume de companii”. Domnul Dragnea ascunde adevăruri? Sau minte?

Ca să-l citez pe însuși Liviu Dragnea, „E simplu. E dur, e dureros ce spun acum, dar asta e realitatea”: nu ai cum să îi dai votul tău decât dacă îți place să te lași mințit! Dar, gândește-te, plăcerea ți-o faci pe cheltuiala celor din jur care s-au săturat de minciuni, de hoție, de corupție, de domnia fărădelegii, dragul meu concetățean care votezi PSD-ul ca nu cumva să iasă „ăștia”.

PS: Neconflictualul premier instalat chiar de Liviu Dragnea în fruntea Guvernului nu putea sări prea departe de trunchi. Săptămâna trecută, la Cluj, Viorica Dăncilă acuza „această manifestare violentă, aceste lucruri urâte, jignirile”, care, spunea șefa Guvernului, „arată că, de fapt, nu au alte argumente. Violența este atributul oamenilor slabi. Dacă sunt nemulțumiți de ceva, pot să vorbească despre nemulțumirile lor”. Așa grăit-a șefa Guvernului care a fugit, înconjurată de paznici și garduri, de cetățenii care o așteptau la intrarea principală. S-a strecurat prin dos, printr-o ușă întredeschisă de biserică, la fel cum nu s-a sinchisit vreodată să îi întâlnească pe oamenii care aveau nemulțumiri despre care doreau să-i vorbească.