Opinie: Realitatea afgană și divorțul lui Joe Biden de ea | Global | DW | 01.09.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Opinie: Realitatea afgană și divorțul lui Joe Biden de ea

Realitatea a înaintat divorț de discursul lui Joe Biden. Căci martorii, experții și presa văd lucrurile altfel decât președintele SUA, care a insistat că retragerea din Afganistan ar fi fost un ”succes extraordinar”.

În timp ce președintele american s-a încăpățânat din nou, marți după amiază, să califice prematura, precipitata și haotică fugă din Afganistan a armatei americane și a aliaților vest-europeni drept ”un succes extraordinar”, apar tot mai multe probe, mărturii și reacții care-l contrazic flagrant. Și care arată că a mințit repetat, nu doar când a promis menținerea trupelor până la extragerea ultimului american din Afganistan. Ori când a făgăduit partenerilor săi multilateralism, dar în Afganistan i-a pus, neoizolaționist, pe aliații săi europeni, în fața faptului împlinit.

O dată în plus, Biden a încercat să atribuie culpe oricui în afara propriei administrații. Ca țapi ispășitori pentru faptele lui, președintele în exercițiu al SUA a optat din nou pentru predecesorul său, care i-ar fi legat mâinile, obligându-l fie să ordone retragerea, fie să sporească trupele americane din Afganistan, precum și pentru forțele armate afgane și președintele Ghani.

A enșpea oară, Biden a susținut că forțele de securitate afgane n-ar fi ”rezistat cum se așteptase toată lumea de la ele” iar președintele afgan s-ar fi ”refugiat în corupție și abuzuri, predând țara dușmanului taliban, ceea ce a amplificat semnificativ riscurile pentru americani și aliați”.

Gogoșile lui Biden

Or, parte din aserțiunile lui sunt flagrant false și mincinoase, după cum reiese din transcripții transmise de agenția REUTERS ale discuției purtate în iulie de Biden cu omologul său afgan. ”În răspăr cu afirmația lui Biden, potrivit căreia nimeni n-ar fi ”știut că armata afgană se va prăbuși”, convorbirea lui Biden cu președintele Ghani demonstrează că liderul de la Washington l-a supus pe omologul său de la Kabul presiunilor, ca să creeze ”percepția că talibanii nu înving”, după cum relevă și publicația britanică Daily Mail. Din discuția de aproape un sfert de oră reiese clar că Biden a stăruit ca omologul său afgan să falsifice realitatea. ”Cred că lucrurile nu merg bine în lupta cu talibanii și e nevoie, indiferent dacă e adevăarat sau nu, să proiectați o altă imagine”, i-a spus Biden, textual, lui Ghani, promițându-i că va obține ”mai mult ajutor”, în timp ce-l chema să mintă.

Ceea ce nu l-a împiedicat, mai nou, pe Biden să-și repete acuzele de corupție și abuzuri la adresa liderului de la Kabul, care-l informase în iulie credibil și în legătură cu implicarea de partea talibanilor a forțelor ”pakistaneze” și a mii de ”teroriști internaționali” în luptele din Afganistan.

Or, în 2020, Biden afirmase că nu va da vina pe alții pentru faptele sale. Tot el prezisese repetat că ”retragerea va decurge fără probleme”, pentru ca acum s-o întoarcă și să speculeze trufaș că ar fi cert că nu se putea să meargă mai bine. Realitatea de pe teren îl contrazice.

Americani și auxiliari lăsați de izbeliște

De pildă prin oameni ca Mohamed, care l-a salvat la un moment dat pe actualul președinte american. Când elicopterul la bordul căruia se afla Joe Biden a fost silit să aterizeze cu ani în urmă într-o văgăună afgană, tălmaciul afgan s-a repezit să ajute, după cum relevă ziarul american Wall Street Journal, reluând futilele apeluri la ”neuitare” și ”salvare”, adresate de Mohamed ”domnului președinte”. Acum, Mohamed se ascunde de talibani cu nevasta și cei patru copii ai săi.

Aceeași groază o animă și pe Gulafroz Ebtekar, o polițistă de frunte a fostei administrații afgane, care, bătută măr de talibani la aeroport, când a încercat în zadar să prindă un avion în străinătate, a fugit și se ascunde nu se știe unde de torționarii și ucigașii islamiști. La fel a pățit o americancă gravidă, lovită în pântec de talibani la un punct de control și forțată să se ascundă împreună cu soțul ei. Pe ea și pe alți americani lăsați de izbeliște, în ciuda angajamentului solemn asumat și repetat de Joe Biden la 18 august, încearcă să-i ajute congresmanul republican Darrell Edward Issa.

Or, săptămâna trecută, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, afirmase, iresponsabil, că ar fi ”iresponsabil” să se afirme că americanii ar fi rămas eșuați în Afganistan. Mai nou, tot ea a afirmat, la fel de neconvingător, că SUA ar avea ”mari instrumente de presiune” asupra talibanilor. Nici șeful diplomației americane, Blinken, n-a rămas la adăpost de derapaje penibile. Deși a declarat ritos că SUA vor ”conduce în Afganistan prin intermediul diplomației”, el s-a văzut nevoit, după doar câteva secunde, să admită, jenat, că în Afganistan n-a rămas nici picior de diplomat.

Un succes mare cât un dezastruos eșec

Cît privește presupusul ”succes extraordinar ”al retragerii americane, clamat de Biden, experții zugrăvesc un tablou complet diferit și extrem de sumbru al unei situații cum probabil nu se putea mai rea. Fostul șef al securității rețelei Al-Qaida, Amin ul-Hac, s-a repatriat recent din Pakistan în provincia sa afgană Nangarhar. Or, eliminarea durabilă a Al-Qaida și a terorismului islamist fusese obiectivul principal al intervenției americane și aliate în Afganistan.

Unde, potrivit unor informații credibile care circulă peste ocean, SUA și-au lăsat în urmă nu doar oameni și auxiliari importanți, ci au pierdut și 90% din resursele de informații secrete, precum și o impresionantă cantitate de arme și material militar. Dar divorțul de realitate marchează și declarațiile purtătorilor de cuvânt militari ai administrației americane. Potrivit lor, arsenalele rămase la fața locului ar fi defecte.

Or, talibanii circulă în multe din cele peste 20.000 de autovehicule blindate de tip Humvee dăruite de americani armatei afgane. Iar talibanii au intrat, vai, și în posesia unor elicoptere și avioane de atac. Nu mai puțin adevărat e că păstrarea unei forțe americane minime la fața locului, precum și a controlului asupra bazei aeriene Bagram ar fi costat puțin, dar ar fi schimbat radical situația în favorarea intereselor occidentale și în contra celor ale islamismului extremist, știut fiind că, acum, riscul ”terorist a crescut” în vest, după cum a admis ex-șeful serviciului secret britanic MI 6, Sawers.

Divorțul de realități al unei părți a presei

În aceste condiții, refacerea încrederii rău zdruncinate a occidentalilor în conducerea americană ar avea mare nevoie de o presă critică, independentă și credibilă. Dar și la acest capitol se manifestă probleme serioase. N-ar fi exclus ca tocmai lipsa de incisivitate critică, de independență și de adecvare la realitate a unei importante părți a presei americane, care l-a tratat pe Biden încă din campania electorală cu mănuși fine, în timp ce-l demoniza și cu, și fără motive pe predecesorul său, încurajează administrația actuală să creadă că poate machia realitatea cu succes.

Nenorocirea a început demult, la ziare de stânga dintre cele mai importante, ca New York Times. Cotidianul new-yorkez, după cum amintea recent ”Commentary”, publica în februarie 2020, în baza libertății de opinie, un editorial semnat de Sirajuddin Haqqanim, un fruntaș taliban, căutat pentru terorism global de FBI. În aceeași pagină, apariția unui editorial al senatorului american Tom Cotton, care pleda pentru refacerea, la nevoie manu militari, a ordinii în orașele americane devastate de violențele gloatei de extremă stânga, infiltrate de grupări marxiste ca Antifa, antrena peste puțin timp demiteri și demisii în serie, între care pe cea a redactorului paginii de editoriale, James Bennet.

Colegii lui protestaseră strident, afirmând că, din pricina opiniei lui Cotton, ”nu s-ar mai fi simțit în siguranță”. Degeaba a încercat Bennet să evidențieze forța democrației, a libertății presei și a societăților deschise, reliefând că ”deschisa dezbatere și confruntarea unor idei influente ajută mai degrabă societatea să ajungă la soluții corecte” decât trecerea lor sub tăcere. Omul a rămas anulat și a trebuit să-și caute de lucru.

Tot în New York Times, Ross Douthat a simțit nevoia de a înfiera și a cere extirparea din spațiul public a vocilor ”ipocrite” ale celor care au crezut excesiv în capacitățile armatei americane, nutresc ”nostalgii” ale celui de-al Doilea Război Mondial sau sunt ”cruciați umanitari”, dar a ”uitat” să menționeze succesul esențial al SUA, observat lesne, de orice jurnalist sagace, între care Abe Greenwald, de la Commentary. Și anume că armata americană a reușit în ultimii 20 de ani cu mijloace și pierderi tot mai puține să mențină terorismul islamist și pe talibani la distanță de putere.

Și, cum au evidențiat alții, că a izbutit să împiedice noi mega-atentate teroriste pe pământ american, de felul celor de la 9/11.

În răstimp însă, o parte a presei a transformat Occidentul, capitalismul, democrația și America în marele ”dușman”, chipurile ”structural rasist”, ”colonialist” și un ”mai amplu pericol” decat extremiștii islamiști. Scepticismului față de această idee absurdă i s-a opus revendicarea uniformității opiniilor și a escamotării realității prin ”neridicarea mingii la fileul adversarului politic”. Trolii organizatori de gloate online, care încearcă să anuleze autori sau publicații exprimând păreri nonconformiste, le folosesc ca arme de ”cancel culture” pentru amuțirea unor jurnaliști independenți, ținta finală fiind nu doar relativizarea adevărului, ci și suprimarea libertății presei, ca preludiu al desființării democrației.  

Nu s-au combătut destul asemenea eforturi de constrângere, prin atac la persoană, renunțarea la argument, intimidare și pedepsirea, de preferință pe veci, a preopinentului, la obediență și minciună.

Nu s-a cerut destul de ferm și convingător ca politicienii vinovați de nefăcute să-și asume răspunderea și să demisioneze. Așa au ajuns politicianismul cupid, inept și iresponsabil, cosmetizările, demagogia și ipocrizia să se infiltreze la toate nivelele societății și elitei politice occidentale și să se bucure de o trecere fără precedent, inclusiv și mai ales în rețelele sociale.

Or, cum să se poată salva democrația și realiza progrese în apărarea ei fără o presă în mai mare măsură liberă și responsabilă, în stare să lanseze nu înfierări antioccidentale și antiamericane ori atacuri la persoană, conspiraționism, relativism și revendicări de cenzură, ci argumente și teorii valabile?