Opinie: Promisiuni deşarte în lockdown | Germania | DW | 18.02.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Opinie: Promisiuni deşarte în lockdown

Aşa se înşală speranţele: marja magică de incidenţă 50 a devenit peste noapte 35. Bine că un politician influent ia în sfârşit atitudine, chiar dacă credibilitatea sa este îndoielnică, afirmă Marcel Fürstenau.

Spuneţi sincer, ştiţi cum se traduce cuvântul franţuzesc incidenţă? Simplu: frecvenţă. Dacă nu aţi ştiut asta până acum nu e nicio problemă. Fiindcă ştiţi de mult timp ce vrea să spună Angela Merkel sau alţi oameni importanţi prin asta, când discută despre "valoarea de incidenţă" ca despre starea vremii. Este limpede! Potrivit Duden, dicţionarul de referinţă german, incidenţa este "numărul de noi îmbolnăviri în interiorul unui grup de persoane de o anumită mărime, în timpul unui interval de timp precis."

Şi în legătură cu boala infecţioasă denumită şi COVID-19, grupul de persoane este compus din 100.000 de oameni iar intervalul precis de timp este de şapte zile. Iar acum intră în joc cifra despre care toată lumea vorbeşte în Germania de la începutul lunii noiembrie, când s-a decis un al doilea lockdown: 50. Angela Merkel însăşi a pronunţat acest plafon magic, la care incidenţa trebuie neapărat să scadă. Odată ce s-a atins acest obiectiv, măsurile restrictive pot fi iarăşi relaxate.

Metodă chestionabilă de guvernare

De aceea, întreaga Germanie a stat luni în şir cu ochii pironiţi pe această cifră, de care se legau multe speranţe: şcoli şi grădiniţe deschise, magazine şi restaurante, cinematografe şi muzee, mai multe întâlniri private şi, cine ştie, poate chiar călătorii. Aceste speranţe au fost încurajate de cancelara federală şi de premierii celor 16 landuri federale. Începând din martie 2020, acest surogat de guvern, neprevăzut în Constituţie, decide aproape de unul singur ce este permis în Germania, dar mai ales ce este interzis.

Acest for decizional cu legitimitate democratică chestionabilă a dezamăgit o mulţime de oameni prin deciziile sale recente, ba chiar mai mult decât atât, fiindcă a coborât peste noapte marja magică de 50 la 35. Abia când se va atinge noul obiectiv de incidenţă se va putea discuta despre relaxări notabile. Această înăsprire, percepută drept abuzivă, este justificată prin mutaţiile virusului. Dar specialiştii avertizează cu privire la variante modificate ale coronavirusului deja de la debutul pandemiei. Aşa că nimeni nu ar trebui să pretindă, prefăcându-se, că este vorba de ceva surprinzător. Făcând abstracţie de asta, nu s-a demonstrat prin studii ştiinţifice definitivate cât de periculoşi sunt aceşti mutanţi.

Deutsche Welle Marcel Fürstenau

Marcel Fürstenau

Cine critică riscă să fie pus la punct

Guvernanţii la nivel federal sau regional ştiu prea bine toate acestea. Ei se înconjoară de cei mai buni oameni, sperăm noi, bărbaţi şi femei, care cercetează virusul, concep strategii de vaccinare şi elaborează scenarii de relaxare a restricţiilor. Ei nu au fost şi nu sunt niciodată de aceeaşi părere, dar Germania obosită deja de coronavirus s-a obişnuit deja cu asta. Însă cifra 50 trebuia să fie una de nădejde, bătută în cuie, pe care oamenii să se poată baza! Această marjă a fost mereu prezentată în conferinţe de presă, în talkshow-uri şi în interviuri, ca o promisiune fermă.

De aproape patru luni marea majoritate a celor 83 de milioane de oameni care trăiesc în Germania respectă admirabil interdicţiile care pătrund adânc şi în sfera lor privată. Acum, după toate sacrificiile făcute, disciplina lor nu este recompensată. Dimpotrivă, oamenii sunt pedepsiţi. Iar dacă se plânge cineva de asta, i se dau lecţii cu un aer de mare superioritate. I se răspunde că marja de 35 este prevăzută din noiembrie în legea de combatere a epidemiilor. Da, e adevărat, aşa este. Dar este prevăzută la fel de vag şi de improvizat ca şi politica de combatere a coronavirusului în general.

Planurile opoziţiei de relaxare treptată sunt bine gândite

Înainte de toate, dacă faci o promisiune trebuie să o şi respecţi. Cine ţine tot timpul, în orice împrejurare, predici despre o incidenţă de 50, trebuie să fie judecat în funcţie de asta. Guvernanţii ar fi putut să privească planurile de relaxare treptată, prezentate de opoziţie, ca pe o alternativă, în loc să le respingă şi să le califice drept populism. Şi în spatele planurilor prezentate de liberali (FDP), ecologişti, de formaţiunile Stânga (Die Linke) şi de Alternativa pentru Germania (AfD) se află preponderent minţi luminate din ştiinţă şi economie.

Unuia dintre premierii de land i-a sărit acum muştarul. Este vorba de Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Vestfalia, unde trăieşte mai bine de 20 la sută din populaţia Germaniei. Viaţa, spune politicianul creştin-democrat, nu este alcătuită "doar din marje de incidenţă". Posibilul candidat al formaţiunii sale la funcţia de cancelar şi potenţial urmaş al lui Merkel după alegerile parlamentare din septembrie merge chiar mai departe: nu e permis să inventezi mereu noi şi noi marje "pentru a împiedica retrezirea la viaţă", a spus el.

Laschet, preşedintele CDU: un populist de care se leagă multe speranţe

Indiscutabil, aceste afirmaţii sunt dure. La modul polemic şi populist, un om îndrăzneşte să spună ceea ce mulţi gândesc. Afirmaţiile sale pot fi considerate oportuniste, fiindcă Laschet, în calitatea sa de premier regional, este co-responsabil pentru măsura anunţată recent, potrivit căreia nu vor exista relaxări până la atingerea unei incidenţe de 35. Din această perspectivă, cel mai important şi mai influent politician creştin-democrat al momentului, după Angela Merkel, este lipsit de credibilitate.

Cu toate acestea, Laschet este un licăr de speranţă pentru toţi cei care sunt sătui până în gât de politica heirupistă de combatere a coronavirusului, cu o strategie de comunicare sub orice critică. După dezastrul cu indicele de incidenţă 50 care s-a transformat în 35, ca un veritabil mutant, mulţi se întreabă: ce cifră mai urmeză? Să sperăm că nu cifra zero!