Opinie: La fotbal, Germania e doar mediocră | Societate | DW | 02.12.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Campionatul Mondial de Fotbal 2022 din Qatar

Opinie: La fotbal, Germania e doar mediocră

Victoria împotriva echipei din Costa Rica a fost în zadar. Naţionala Germaniei a fost eliminată de la Cupa Mondială din Qatar. Momentul, fără îndoială dramatic, relevă o tendinţă mai veche, comentează Thomas Klein.

Costa Rica - Germania

Joshua Kimmich și Jamal Musiala sunt considerați speranțele fotbalului german. Acum au trebuit să plece acasă

Fuse și se duse. Odată cu fluierul final, arbitrul Stéphanie Frappart a pecetluit eliminarea naționalei Germaniei din Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar. Escapada trupei antrenate de Hansi Flick la acest turneu final se încheie după numai trei meciuri. Deznodământul este mai mult decât meritat. 

După o prestație slabă împotriva Japoniei, atât în ofensivă, cât și în defensivă, fotbaliștii germani s-au prezentat ceva mai bine în meciul cu Spania, al doilea pe care l-au susținut la Cupa Mondială.

Însă fotbalul pus în scenă în meciul decisiv contra sportivilor din Costa Rica pur și simplu nu a fost suficient de ofertant. Echipa națională confirmă, o dată în plus, o tendință care se manifestă de câțiva ani: Germania a ajuns să fie doar mediocră! 

Nici măcar împotriva Costa Ricăi - locul 31 în clasamentul mondial FIFA - echipa germană nu și-a găsit elanul ofensiv decisiv. Multe pase au ajuns la adversari, ocazii imense de gol au rămas nefructificate, iar Antonio Rüdiger, Niklas Süle și David Raum au comis greșeli majore în apărare.

Thomas Klein

Thomas Klein, DW, relatează din Qatar

La fel ca la Cupa Mondială din Rusia, în urmă cu patru ani, echipa DFB pleacă acasă după turul preliminar. Germania nu a rupt gura târgului nici la Campionatul European de anul trecut, fiind eliminată de Anglia în 16-imile de finală. Randamentul arătat în Qatar reprezintă un nou eșec amar pentru națională, care nu a obținut decât trei victorii în ultimele zece meciuri la un turneu. Un bilanț care nu poate satisface ambițiile DFB. (Federația Germană de Fotbal, n.r)

Cu elicopterul la conferința de presă?

Procesul de reconstrucție care a început cu Hansi Flick în urmă cu mai bine de un an s-a împotmolit. Nu doar performanța sportivă este pusă sub semnul întrebării, ci și unele gesturi din afara terenului, care îl încruntă până și pe cel mai fidel susținător al echipei naționale. 

De pildă, înaintea celui de-al doilea meci de la Cupa Mondială împotriva Spaniei, la conferința de presă oficială de la Doha nu s-a prezentat decât selecționerul Flick, chiar dacă era musai și prezența unui jucător. Călătoria de la cantonamentul din Al-Shamal până în capitala Qatarului (distanța este de aproximativ 100 de kilometri) nu a fost convenabilă jucătorilor, a explicat antrenorul.

Gestul a fost un afront adus jurnaliștilor din întreaga lume și fanilor, care așteptau conferința de presă. Merge vorba că DFB ar fi cerut un elicopter de la FIFA  pentru "lunga" călătorie până la conferința de presă, idee respinsă de organizația internațională. Un puseu de aroganță care nu poate fi nici explicat, nici acceptat.

Prea mulți jucători mediocri

Din punct de vedere sportiv, echipa națională a Germaniei este frământată de mai mulți ani de probleme recurente. Jucătorii din atac nu nimeresc poarta, apărarea face treabă de mântuială, ne lipsește un atacant pe bune, un număr 9 pur-sânge, de talia lui Jürgen Klinsmann sau, mai aproape de zilele noastre, Miroslav Klose. Avem ce-i drept un candidat în persoana lui Niclas Füllkrug, însă jucătorul de la Bremen nu face parte din elita mondială a atacanților. În apărare, ce să mai vorbim, cu unele excepții, jucătorii sunt lipsiți de calitate. 

Se pune totuși întrebarea de unde să ia antrenorul naționalei jucătorii, când de ani de zile avem probleme cu pregătirea viitorilor jucători ai naționalei care, prin calitatea lor, ar putea ajuta echipa DFB să triumfe din nou. Cu jucători predominant mediocri, la ce altceva te poți aștepta în afară de mediocritate fotbalistică?

Abia în urmă cu doi ani, DFB a luat măsuri, reorganizând sistemul de pregătire. Zguduit de înfrângerea de la Cupa Mondială din Rusia, directorul Federației Germane de Fotbal, Oliver Bierhoff, a anunțat schimbări drastice în procesele de pregătire și promovare a tinerilor fotbaliști. Sub titlul "Proiectul Viitorului - pentru campionii mondiali de mâine", Germania dorește să se afirme printre cele mai bune echipe din lume în următorii 30-40 de ani.

Însă e mult până departe. Flick se află acum sub o presiune enormă, între altele pentru că următorul turneu este Campionatul European, organizat chiar în Germania, peste doi ani. Timpul, deci, nu este prea generos cu antrenorul federal în vârstă de 57 de ani, care trebuie să își demonstreze calitățile de selecționer.