Opinie: Lăsați retorica indignării și acționați fără întârziere | Global | DW | 24.05.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Opinie: Lăsați retorica indignării și acționați fără întârziere

Responsabili politici din întreaga lume se arată indignați de aterizarea forțată și arestarea lui Roman Protasevici. Însă când vom vedea în sfârșit sancțiuni care să doară cu adevărat?, se întreabă Miodrag Soric.

Polonia Gdansk 2020 | Roman Protasevici, blogger și jurnalist

Jurnalistul și bloggerul Roman Protasevici

Este nevoie de fapte, nu de vorbe. Se prea poate ca liderii europeni, secretarul general al NATO și responsabilii politici din Statele Unite să fie sincer indignați de răpirea jurnalistului belarus Roman Protasievici. 

Aceștia dau din cap dezaprobator și își exprimă furia pe Twitter. Însă astfel de gesturi nu îi impresionează deloc pe dictatori precum Alexander Lukașenko și Vladimir Putin, care verifică în mod regulat cât de departe pot merge cu persecutarea disidenților și a oamenilor nevinovați înainte ca Vestul să acționeze.

Lukașenko a deturnat un avion irlandez, a ridicat de la sol avioane de vânătoare MIG și a pus în pericol viețile a aproximativ 170 de pasageri occidentali pentru a aresta un disident. Ce ar trebui să se mai întâmple pentru ca UE, Vestul să ofere în sfârșit un răspuns ferm? 

Lukașenko nu poate decât să ia peste picior sancțiunile anemice impuse până acum de Bruxelles, cum ar fi embargoul asupra armelor, de parcă Minskul ar depinde de cumpărarea de arme din Franța sau Anglia. 

Ce să mai vorbim despre interdicțiile de călătorie vizând câțiva zeci de reprezentanți guvernamentali, care nu afectează aproape deloc regimul. Mare scofală: în loc să plece în vacanță în Mallorca, oficialii belaruși se vor relaxa în Crimeea. Tocmai de aceea, de această dată, Occidentul trebuie să impună sancțiuni care să doară cu adevărat.

Nu fără sprijinul lui Vladimir Putin

Acțiuni punitive care să lovească Minskul și să pună Moscova pe gânduri. Este cert că Lukașenko s-a consultat cu Kremlinul înainte de a întreprinde această acțiune criminală și că nu ar îndrăzni să facă așa ceva fără sprijinul lui Putin. 

Miodrag Soric, DW

Miodrag Soric, DW

Regimul Lukașenko s-ar fi prăbușit cu mult timp în urmă fără sprijinul militar, economic și politic al Moscovei. Tot la ruși se află și cheia pentru eliberarea lui Roman Protasevici și a altor personalități ale opoziției încarcerate în Belarus. Este posibil ca liderii UE să țină cont de aceste aspecte atunci când se vor întâlni la Bruxelles pentru a decide asupra "răspunsurilor".

Pe de altă parte, avionului îi reamintește președintelui Biden cum gândește cu adevărat Moscova. După cum a precizat după recenta întâlnire a miniștrilor de externe american și rus,  Biden ar putea căuta ”relații stabile și previzibile” cu Kremlinul.

Însă câtă vreme Putin rămâne pe drumul confruntării, anunțul liderului american va rămâne probabil o speranță pioasă. Aventurile lui Lukașenko pun în dificultate întâlnirea anunțată între Biden și Putin. 

Poate că ar fi mai cinstit ca această reuniune la nivel înalt să fie anulată ori măcar amânătă până când regimul rus va fi cu adevărat interesat de relații mai bune cu Occidentul. Acest lucru ar face bine credibilității politicii externe occidentale, după anii de haos patronați de Donald Trump. 

Occidentul are dreptatea de partea sa

În răstimp, Vestul poate întreprinde o sumedenie de acțiuni pentru a-i face pe conducătorii de la Minsk și Moscova să înțeleagă că trebuie să plătească un preț pentru răpirea sau uciderea oponenților politici, mai cu seamă atunci când viețile cetățenilor occidentali sunt puse în pericol de astfel de demersuri.

Strigătele isterice de război din partea presei controlate de stat din Est ar trebui să fie dezavuate de Bruxelles pentru ceea ce sunt: o formă de amenințare și de distragere a atenției. În cele din urmă, aceasta este și o recunoaștere a slăbiciunii acestui regim, care se teme mai ales de propriul popor.

Vestul are dreptatea de partea sa. Este mai puternic din punct de vedere economic, militar și politic. Și a venit timpul să se folosească de această putere.