Din ceea ce face Klaus Iohannis de la începutul anului s-ar putea înțelege că președintele ar vrea să înainteze pe aceleași trei direcții pe care a mers și anul trecut: aderarea la Spațiul Schengen, găsirea unei soluții pentru a pune la adăpost Republica Moldova de eventualele agresiuni ale Rusiei și accentuarea axei București-Washington, inclusiv prin implicarea mai entuziastă a țării în războiul din Ucraina.
Președintele Klaus Iohannis și-a dat poate seama că eforturile lui și ale șefului diplomației autohtone în campania pentru Schengen de anul trecut au fost modeste, că n-au existat nici la Palatul Cotroceni și nici la sediul Ministerului Afacerilor Externe strategii de abordare și convingere a statelor reticente față de România, iar eșecul era previzibil. La întâlnirea de luni cu Olaf Scholz, cancelarul german aflat în vizită la București a vorbit mai clar ca oricând despre susținerea Berlinului: „Germania se află ferm de partea României. Aceasta înseamnă - şi o spun şi astăzi, aici, răspicat - înseamnă şi obiectivul ca România să obţină, în sfârşit, în acest an, statutul de membru deplin în spaţiul Schengen. Ţara dumneavoastră a depus mari eforturi în acest sens, trebuie să onorăm acest lucru”.
Klaus Iohannis a început încă de mai bine de o lună să lucreze la acest deziderat, care le-ar da posibilitatea românilor să circule într-o zonă fără granițe, a fost mai ferm la întâlnirea cu șefii de state ai UE, s-a întâlnit cu mai mulți oficiali europeni, a vorbit mai mult decât de obicei. Pentru președintele român, 2023 ar trebui să fie anul în care țara va fi primită în Spațiul de Liberă Circulație iar cancelarul german i-a promis tot ajutorul.
Dar, vrea oare Germania să convingă Austria și Olanda să fie de acord cu primirea României și Bulgariei? Sau, dincolo de orice sprijin promis, cele două state aflate la marginea continentului, cele mai sărace și mai corupte, mereu la coada tuturor clasamentelor, nu sunt gata să fie primite? Ar putea fi un gest formal, ca în cazul Croației, dar mizele par diferite.
În orice caz, Klaus Iohannis a fost acum 20 de zile la Sofia, unde a semnat un Parteneriat Strategic cu Bulgaria, un document simbolic la umbră căruia Bucureștiul se poate acomoda mai bine cu Balcanii, poate face mai multe proiecte cu vecinii de la sud de Dunăre și, cum sugerau unii oficiali de-o parte și de alta, ar putea chiar să-și facă Schengen-ul lor cu grecii. Trei state șovăielnice, obosite de crize și deprinse cu sărăcia și corupția, dar care au mare nevoie de standardele europene tocmai pentru a nu deraia. România are încă răbdare cu aderarea la Schengen, cu toate că sondajele constată o anumită exasperare în rândul electoratului.
Republica Moldova este însă un subiect mult mai fierbinte și mai grav, pe care oficialii români încearcă să-l rezolve cu ajutorul europenilor. Invitarea Maiei Sandu la București odată cu venirea cancelarului german aici arată cât de stringentă e situația dincolo de Prut. Această întâlnire organizată de România face parte din planul de salvare a R. Moldova, care face față tot mai greu provocărilor hibride, dar și nemulțumirilor populației, din cauza creșterii prețurilor și a veniturilor foarte mici ale cetățenilor.
Alunecarea R. Moldova spre Rusia e cu atât mai periculoasă cu cât noua doctrină de politică externă semnată vineri de Vladimir Putinse concentrează între altele asupra „compatrioților din străinătate care sunt înclinați către o relație constructivă cu Rusia". Moscova trebuie „să le protejeze drepturile și interesele legitime în statele în care își au reședința, în principal în statele ostile", pentru a „păstra identitatea lor culturală și spirituală și legăturile lor cu patria istorică". Mai mult, Putin promite „o integrare mai profundă în Rusia" a mai multor teritorii nerecunoscute la nivel internațional care se află sub controlul militar al Moscovei, cum e, spre exemplu, Transnistria.
Din acest document se poate înțelege unde este plasată Republica Moldova și cât de agresivă își propune să fie Rusia cu vecinătatea ei apropiată. România nu-și permite poziția echivocă față de R. Molodva pe care a avut-o ani de zile. E momentul în care trebuie să aibă soluția cea mai bună pentru a-și dovedi promisiunile. În același timp, Chișinăul, la rândul său, ar trebui să folosească resursele financiare și logistice puse la dispoziție de România și UE pentru a face cu adevărat reformele ireversibile de care are nevoie. Ajutorul din afară e inutil fără implicarea din interior.
Klaus Iohannis a reușit să mențină stabilitatea, călcând în picioare preceptele morale, s-a plasat acolo unde trebuie în războiul din Ucraina, fără să profite deocamdată de oportunitățile oferite României, și nu există nimic concret care să rămână în urma lui, dacă țara nu va fi primită în Schengen.