Opinie: Demonstraţi în loc să tremuraţi de frig | Germania | DW | 12.09.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Opinie: Demonstraţi în loc să tremuraţi de frig

Stânga şi dreapta protestează împotriva managementului de criză al guvernului, ca urmare a războiului din Ucraina. Guvernul se teme de convulsii sociale. Este o temere exagerată. Nemulţumirile oamenilor sunt de înţeles.

Leipzig, proteste ale Stângii

Partidul Stânga a protestat luni la Leipzig împotriva inflaţiei şi războiului

Ministrul Economiei, Robert Habeck, este în vremurile războiului din Ucraina şi a inflaţiei galopante noua Angela Merkel - un adversar ideal pentru formaţiunea populistă de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). Până la sfârşitul mandatelor ei, în 2021, AfD a atacat-o sistematic. Mai întâi pentru politica ei faţă de refugiaţi, apoi pentru politica ei de combatere a pandemiei de coronavirus. "Merkel trebuie să plece" scandau populiştii de dreapta în timpul demonstraţiilor pe care le organizau.

În septembrie 2022, la o jumătate de an de la invazia rusă în Ucraina, copreşedintele AfD, Timo Chrupalla, a susţinut un discurs furios, în care a tot vorbit de "războiul economic al lui Habeck", făcându-l responsabil pe politicianul ecologist, dimpreună cu întreg guvernul, pentru creşterea masivă a preţurilor în toate domeniile vieţii şi pentru recesiunea ce bate la uşă.

"Ţara noastră mai întâi" este varianta AfD a solganului "America First"

"Ţara noastră mai întâi!" este deviza AfD, formaţiune supravegheată de contraspionajul german, prin care cheamă la o mare demonstraţie programată în data de 8 octombrie la Berlin. Prin acest slogan aminteşte intenţionat de campania electorală a fostului preşedinte al SUA, Donald Trump. "America First" a fost chemarea sa la luptă împotriva adversarului politic din propria ţară, Partidul Democrat, şi a restului lumii. Acest stil de a face politică, fără precedent, a culminat la începutul anului 2021 cu asaltul asupra clădirii Congresului din Washington.

Marcel Fürstenau

Marcel Fürstenau

De scenarii asemănătoare în Germania pare să se teamă ministra de Externe Annalena Baerbock, în cazul în care Rusia va stopa complet livrările de gaze. Deja în iulie ea a menţionat imprudent eventuale "răscoale populare", probabil spre deliciul cercurilor de extremă dreaptă. Fiindcă acestea visează de multă vreme la aşa ceva.

Asaltul asupra clădirii Reichstagului nu trebuie să se repete

Poate că ministra ecologistă s-a gândit, în momentul în care a făcut afirmaţia respectivă, la imaginile cu asaltul asupra clădirii Reichstagului din Berlin. În 2020, când protestele împotriva măsurilor anti-pandemie au ajuns în punctul culminant, oameni furioşi au luat cu asalt sediul Parlamentului german. Noroc că poliţiştii prezenţi au reuşit să-i facă pe atacatori să dea înapoi.

Şi ministra germană de Interne, Nancy Faeser, este alarmată de mai multă vreme. "Desigur, există primejdia ca oamenii care şi-au exprimat deja în timpul pandemiei de coronavirus dispreţul faţă de democraţie, mărşăluind adesea cot la cot cu extremiştii de dreapta, să încerce să se folosească de preţurile care cresc puternic pentru a mobiliza masele", a declarat ea. Da, este adevărat, dar o democraţie cu încredere în forţele proprii va şti să se apere de asta. A şi făcut asta, cu contrademonstraţii ale societăţii civile şi cu mijloacele statului de drept.

Protestele de luni de la Leipzig sunt doar începutul

Deja la protestele împotriva măsurilor, adesea netransparente şi contradictorii, de combatere a pandemiei de coronavirus nu au participat doar adepţi ai teoriilor conspiraţioniste, care încercau să facă atmosferă împotriva guvernului prin diverse afirmaţii hazardate. Dar cu cât este mai mare potenţialul de protest, cu atât mai mult atrage figuri dubioase care vor să se ridice pe val. Aceasta s-a putut vedea deja pe 5 septembrie la protestele din Leipzig, unde extremişti de dreapta ai organizaţiei "Freie Sachsen" au vrut să se încaiere cu demonstranţii formaţiunii Stânga. Noroc că nu au avut succes.

Faptul că la demonstraţia de deschidere nu au participat decât 3000 de oameni nu permite concluzii definitive în privinţa amplorii următoarelor acţiuni de protest. Inflaţia se apropie de 10 la sută, numărul întreprinderilor şi firmelor care dau faliment creşte, şi acestea sunt motive pentru oamenii oneşti să iasă în stradă pentru a protesta faţă de scumpiri. Potrivit unui sondaj efectuat în iulie de demoscopii de la Insa, 44 la sută din cetăţeni au de gând să protesteze "sigur sau cu mare probabilitate".

Germania: Inflația i-a lovit din plin pe cei cu venituri mici  

Relaxarea frânei pentru noi datorii nu trebuie tabuizată

Dacă aceşti oameni nu vor renunţa la intenţia lor, aceasta se va datora cu siguranţă şi managementului de criză defectuos al guvernului federal. Chiar dacă social-democraţii, ecologiştii şi liberalii au convenit cu chiu cu vai un al treilea pachet de despovărare a populaţiei, chestiuni centrale sunt în continuare controversate în interiorul executivului. Să fie plafonat preţul gazelor? Să fie relaxată frâna datoriilor, pentru a se putea amortiza mai bine urmările războiului din Ucraina?

Perspectivele pentru toamnă şi mai ales pentru iarnă sunt sumbre. Această evoluţie periculoasă a fost provocată de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care acţionează ca un dictator. Dar sancţiunile economice decise de vest fac din păcate ca preţul gazelor din Rusia să explodeze, alimentând indirect vistieria de război a lui Putin. Şi este legitim când Stânga şi AfD învinovăţesc şi guvernul pentru asta.

Starea de spirit se apropie în Germania de limita îngheţului

Desigur, cele două formaţiuni speră că-şi vor asigura astfel un procentaj mai mare în sondaje şi alegeri. Mai ales Stânga are nevoie urgentă de asta, fiindcă actualmente este creditată cu cinci la sută din intenţiile de vot, nefiind sigur că va reuşi să treacă pragul electoral. Dar îngrijorarea legată de viitorul formaţiunii este o chestiune iar pacea socială în Germania este alta. Şi aceasta este cu adevărat în mare pericol, dacă se vor adeveri scenariile de groază cu milioane de oameni supraîndatoraţi, tremurând de frig. "Toamnă fierbinte împotriva răcelii sociale" este deviza protestelor Stângii.

Responsabilii politici ar trebui să înţeleagă semnificaţia reală a acestor cuvinte. Ele sunt expresia îngrijorării oamenilor, care-şi văd viitorul ameninţat, şi un răspuns la reacţii nefericite ale politicienilor, de felul recomandării "doar putem o dată şi să tremurăm de frig pentru libertate", făcute de fostul preşedinte al Germaniei, Joachim Gauck, imediat după izbucnirea războiului din Ucraina. Poate că Gauck regretă între timp aceste vorbe necugetate, dar un lucru este cert: starea de spirit a ajuns în Germania la limita îngheţului.