Opinie: Cât de influentă e propaganda rusească?

O rezoluție a PE nu se transformă automat în lege, dar ea indică un curent de opinie. Structura votului pune în lumină o puternică mefiență față de Federația Rusă, dar în același timp sugerează posibiliatea unor schimbări de perpsectivă. Au fost înregistrate 304 voturi pentru și179 împotrivă, dar semnificativ este și faptul că au fost 208 abțineri, ceea ce reprezintă un mare bazin de nehotărâți. Subiectul relațiilor cu Rusia este departe de a fi atât de net tranșabil pe cât sugerează Rezoluția, cu atât mai mult cu cât în politica europeană se petrec sub ochii noștri reorientări de semn contrar. În  Franța bunăoară alegerile primare ale ”dreptei și centrului” vor fi câștigate cel mai probabil de fostul prim-ministru François Fillon, un politican conservator care intenționează să îmbunătățească relațiile cu Rusia. Departe de a pune Rusia și ISIS în sacul aceleași adversități, viitorul posibil președinte al Franței propune mai curând  o alianță cu președintele Putin contra islamisului radical. Nu se știe iarăși ce vor aduce alegerile din Germania, dar, în destule alte țări, remarcăm o reconsiderare a politicii de ostilitate radicală față de Rusia.

Dar teza centrală a rezoluției - alăturarea Federației Ruse de ISIS - a suscitat controversă chiar printre promotorii săi. La conferința de presă au vorbit deputata conservatoare Anna Fotyga (ECR), fost ministru de Externe al Poloniei, deputatul Traian Ungureanu (PPE), socialistul austriac Eugen Freund (S&D) și lituanianul Petras Auštrevičius (ALDE). Dacă raportorii Anna Fotyga și Petras Auštrevičius au considerat că, în ciuda diferențelor indiscutabile dintre cele două entități, ele se manifestă deopotrivă ca adversare ale UE și cer același tip de răspuns, Traian Ungureanu a pretins că Rusia și ISIS ”au regimuri similare” și că merită prin urmare o dezavuare de aceeași natură. Socialistul austriac Eugen Freund nu a ascuns însă că, în ciuda susținerii pe care o acordă rezoluției, dezaprobă tratarea Rusiei și ISIS în același raport și că alăturarea i se pare complet neadecvată. De altfel sub influența socialiștilor, rezoluția a cuprins în textul ei și câteva fraze mai conciliante cum ar fi aceea (paradoxală) că războiul mediatic nu ar trebui ”să pună în discuție importanța menținerii unor relații constructive cu țările terțe”.

Să nu uităm însă conținutul propriu-zis al rezoluției. Textul este stufos, dar, în esență, constată că Rusia alocă bani mulți pentru programe de propagandă și dezinformare, și cere în consecință Comisiei și statelor membre să aloce la rândul lor sume consistente pentru crearea unui aparat mediatic de natură să contrabalanseze influența rusească atât în țările uniunii cât și în țările Parteneriatului Estic.

O observație se impune de la bun început. Textul rezoluției conține afirmații pe deplin adevărate, dar și afirmații exagerate. De exemplu este perfect adevărat că în vecinătatea estică ”războiul propagandistic și intervenția mass-mediei ruse sunt deosebit de puternice și, de cele mai multe ori, fără rival”. O știm mai ales cât privește Basarabia, căci Ucraina a fost mereu un spațiu de cultură rusă, în care lucrurile sunt mai greu discernabile.

 Dar cât privește țările membre UE, Rezoluția e cel puțin exagerată: ”statele sale membre și cetățenii săi - se spune în textul adoptat - suportă o presiune crescândă, sistematică pentru a face față campaniilor de informare, de dezinformare, de intoxicare și de propagandă din partea unor țări și actori nestatali”.

În România cel puțin se discută intens despre propaganda rusească, dar ea nu are influența care i se atribuie. Audiența posturilor de televiziune rusești se apropie de zero căci nu există pur și simplu preluări prin firmele de cablu care sunt orientate exclusiv către spațiul occidental. Iar dacă ne referim la diferite site-uri, ele au o audiență ușor măsurabilă și limitată la câteva nișe nesemnificative din punct de vedere politic. Ca să nu mai spunem că spre deosebire de Basarabia, românii nu mai vorbesc deloc rusește și asta încă din ultimul deceniu al lui Ceaușescu. Pentru orice observator lucid al peisajului mediatic din România, propaganda rusească este o amenințate supraevaluată. De altfel este grăitor că cei care cultivă subiectul nu dau niciodată exemple sau, dacă o fac totuși, acestea sunt minore sau neconvingătoare. Impresia noastră, așa cum am mai arătat, este că exagerarea influenței rusești are scopul de a discredita presa și în general opiniile de orientare conservatoare care sunt asimilate abuziv cu politica de la Kremlin.

Extinzând observația la spațiul întregii Europe, putem întrevedea că rezoluția votată miercuri este printre altele și o replică liberală la avansul conservatorismului în Europa și totodată la amplificarea contestațiilor din partea stângii socialiste, care pretinde mai multă solidaritate. E semnificativ mai ales un pasaj din textul rezoluției: ”deși nu toate criticile aduse UE sau politicilor sale, în special în contextul exprimării ideilor politice, reprezintă în mod necesar propagandă sau dezinformare, cazurile de manipulare sau de sprijin din partea țărilor terțe, menite să alimenteze și să exacerbeze aceste critici oferă motive pentru a pune sub îndoială fiabilitatea acestor mesaje.” E aproape transparent: cei care critică, de pe orice poziție, starea actuală a Uniunii Europene riscă să fie tratați ca prieteni ai lui Putin sau, în orice caz, să li se ceară explicații. E cel puțin îngrijorător.

Horațiu Pepine