Opinie: Alegerile americane și fenomenul extremist | Global | DW | 02.11.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Opinie: Alegerile americane și fenomenul extremist

Alegerile americane ne privesc direct și personal. Între altele, din rațiuni de putere, în joc fiind funcția executivă a superputerii. Dar și din motive societale, care țin de vulnerabilitatea vestului la extremism.

Putem avea înțelegere pentru perplecșii care optează în aceste zile pentru alt candidat la prezidențiale decât noi înșine? Sau care, în răspăr cu nevoile actuale ale democrației, cred că, dacă ar fi cetățeni americani, n-ar trebui votat nici Donald Trump, nici Joe Biden? Putem. Și e bine să manifestăm această înțelegere, fără să ne abandonăm neapărat convingerile. Pentru că fără o minimă tolerare a poziției adverse nu există nici dialog, nici consens posibil, nici democrație.

Scrutinul nu va pune capăt radicalizărilor

În actualele alegeri americane adversitățile, dezbinarea și învrăjbirile sunt atât de mari și acute, încât nicio discuție între tabere nu mai pare posibilă. Anti-trumpiștii, mulți agnostici, au descoperit credința și se roagă ca al 45-lea președinte să nu mai fie ales, în oarba speranță ca, o dată cu el, să dispară și trumpismul. E vorba de o cruntă iluzie, din care se vor trezi după ce-i vor fi plătit oalele sparte. Anti-leftiștii, la rândul lor, cred că revoluția culturală neomarxistă de peste Ocean se va opri brusc, dacă Trump va fi reales. Și ei ar face bine să se trezească din amăgire. 

Liniștea nu va reveni curând indiferent cine va câștiga alegerile americane. Radicalizarea se va perpetua. Și nu e vorba aici doar de a stângii, de ”islamogauchism”, cum îi zic francezii alianței dintre progresiști și islamiști, de islamofascism sau de a dreptei. E vorba de ispita noastră de a cotiza la fanatisme, de a nu le înțelege și de erorile noastre în a judeca marja de manevră, potențele și impotențele democrației liberale. 

Cum se explică, de pildă, repetatele greșeli comise de sociologi în evaluarea unor opțiuni politice? Autorii sondajelor de opinie n-au clacat monumental doar când au ratat să prevadă victoria lui Donald Trump din 2016. Ci și când au greșit fatal evaluarea stării de spirit a britanicilor înaintea referendumului privind Brexitul. În ambele instanțe, sociologii au ignorat sau neglijat segmente aparent marginale, în fapt semnificative, de electorat. În ambele instanțe e posibil să se fi lăsat orbiți voluntar. Să nu fi vrut să ia în considerare opțiuni, părându-li-se social și politic indezirabile, opuse progresului și contrare binelui. Prea puțini au avut curajul de a se îndoi de validitatea propriei lor idei de bine sau de progres.  

Votul ”timid” în 2020

Această greșeală se repetă la scară mai mare în 2020. La scară mai mare, pentru că, între timp, priza elitelor la realitate, în special la a celor pentru care sunt importante joburile, patriotismul și religia ori drepturile și libertățile individuale și constituționale, a slăbit și mai mult. Cu aportul unei prese militante și al unor giganți tehnologici ai cărori patroni li s-au conformat, ideile stângii radicale s-au răspândit și s-au înrădăcinat în societatea informațională globală, chiar mai solid decât acum patru ani. 

În siajul acestui proces, noțiunile de bine, de progres, de diversitate, de antirasism și dezirabilitatea socială asociate lor au devenit un soi de dogmă, imuabilă ca orice dogmă. Iar liderul taberei care o contestă în numele valorilor naționale, americane și, implicit, al celor libertare și religioase, iudeo-creștine, în speță Trump, s-a văzut delegitimat sistematic, ca președinte și demonizat programatic, ca om politic. Nu o zi, două, ci timp de ani. Răstimp în care s-a radicalizat și cultura anihilărilor oricăror contestări ale ideologiei în numele căreia se revoluționează societatea.

Deloc de mirare ca sondajele să dea greș, iar starea de spirit a acelei părți a poporui american căreia nu-i convine că i se dictează să îmbrățișeze antiamericanismul să devină un mister impenetrabil. Cuvântul cheie, în context, e ”votul timid”, pe care mulți comentatori l-au denumit, impropriu, ”the Trump shy vote”, deși privește orice vot judecat a fi acordat unor ”populiști”. Puțini sociologi au suprins, în 2016, acest tip de sufragiu, al celor cărora le e frică să admită că optează pentru un obiectiv considerat de ideologii politicilor stângii identitare ”social indezirabil”. Care devine, astfel, inavuabil. 

Cine învinge în 2020

Unii analiști politici redutabili, precum Allan Lichtman și sociologi ca Arie Kapteyn și Robert Cahaly au prevăzut victoria lui Donald Trump de acum patru ani. Pe criteriul votului timid o prevăzusem și eu, cum anticipasem și constituirea unei majorități pentru Brexit, când s-a probat că fenomenul nu e limitat la Trump și la spațiul american. 

Ne putem întreba dacă acest tip de vot mai joacă vreun rol în 2020 și dacă deci se subestimează capacitatea lui Trump de a câștiga. Allan Lichtman care, din 1984 încoace, a prezis corect aproape fiecare deznodământ al scrutinelor prezidențiale americane, crede că, de această dată, Trump va pierde. 

Cahaly, reluat de Politico, e convins, dimpotrivă, de persistența votului timid și consideră că, în ciuda majorității sondajelor favorizându-l pe Biden, Trump va câștiga din nou. Kapteyn se arată sceptic. Cine are dreptate? N-ar fi exlus să aibă dreptate cu toții. 

Lichtman, dacă e vorba de opțiunile politice la nivel național. În fond, istoricul american s-a mai înșelat o dată, (având dreptate) când n-a prevăzut victoria lui George W. Bush, care pierduse votul popular, dar câștigase grație câtorva sute de voturi renumărate în Florida. 

Cahaly și Kapteyn nu studiază însă decât statele cheie. Primul își face meseria bine, de vreme ce și în 2018, altfel decât toate celelalte sondaje, al lui a prezis corect deznodământul scrutinului pentru Senat. Oricum, radicalizarea progresivă a stângii antiamericane și validarea ei mediatică au continuat, conferind o mare probabilitate ca votul timid să fie din nou relevant, iar poziția celor care prevăd victoria lui Trump să aibă iar câștig de cauză. 

Căci ”dezirabilitatea socială” propovăduită tot mai contondent de progresismul dogmatic în presă și rețele sociale a devenit imperativă. Ca atare, pedepsele pentru noncoformism sunt tot mai aspre și mai vădit anihilatoare cultural și social sau chiar fizice, când se exhibă vreo insignă sau șapcă incorectă politic, deci mai înfricoșătoare decât oricând. Cum să se obțină deci răspunsuri corecte de la intervievații necorespunzători?

Înlăturarea acestui neajuns reclamă soluții ingenioase. Unele din ele includ scurtarea chestionarelor și diversificarea căilor de a  întreba, precum și chestionarea indirectă, privind votul ”probabil al vecinului”, favorizată de Cahaly și Grupul său, Trafalgar.

Relevantă îmi pare a fi analiza sondajelor contradictorii în domenii esențiale, cum e economia. Căci, vorba unui sfetnic al lui Bill Clinton, "It's the economy, stupid!". Veniturile sunt cheia de boltă în alegerile americane.  Or, până la începutul anului 2020, Trump se bucura de o uimitoare aprobare, ca președinte. Corona i-a cam stricat bilanțul. Dar cred oare americanii cu adevărat că Trump ar fi putut schimba esențial datele problemei și economiei în pandemie? N-a depășit pe oricine lupta cu un virus căruia niciun lider din vest nu i-a găsit vreun panaceu? Mai nou, 56% din americani afirmă că Trump n-ar trebui reales. Dar 56% afirmă totodată că le merge economic mai bine decât acum patru ani, când Trump nu era la butoane. Cum se explică această contradicție? Prin corona? Să nu știe americanii că măsurile anticorona se iau în genere la nivel regional și local, iar nu la Casa Albă? Oricum, discrepanța e prea mare. O explică în schimb imperativul social de a-l găsi pe Trump ”câh”.

Și dacă se impune, totuși, Biden?

Dar chiar dacă dorul de o iluzorie normalitate post-Trump e atât de intens încât să-l aducă pe Joe Biden nu doar la o victorie în votul popular, ci și la Casa Albă, problema radicalizărilor succesive și mutual potențatoare nu are cum să dispară peste noapte. Vor continua negreșit crizele, de felul celei zguduind în prezent stânga franceză în siajul decapitărilor islamiste și al unui terorism care n-ar fi fost posibil în afara complicităților progresiste cu islamul politic radicalizat nu de Trump, ci, acum vreo sută de ani, de precursorii ideologici din Frăția Musulmană ai președintelui turc Erdogan. 

Trump și alți lideri populiști sunt ei înșiși produsele radicalizărilor. De pildă a stângii manifestate în epoca Obama, în reacție la reacția conservatoare la mega-atentatele de la nine eleven, la terorismul islamist al al Qaidei și al Statului Islamic și în ecou la globalizarea distrugând în favoarea Chinei comuniste, de pildă, locurile de muncă relocate din vest.      

A se pune capăt acestor crize mutual amplificatoare implică readecvarea și reconectarea la realități, la valori democratice, spirituale și naționale. Aceasta presupune renunțarea la mantra multilateralistă a unor Merkel, Obama sau Biden, la împăciuitorism și la negaționism politic corect, bazate pe ideologii cocoloșind ipocrit sau oportun barbaria islamo-fascistă, trecând-o sub tăcere, sau justificând-o în numele progresului și antirasismului. 

În fața vulnerabilității la extremism, nici valorile republicane exaltate de francezii lui Macron nu par suficiente pentru salvgardarea dialogului și a democrației. Pentru că așa e omul și, nu în ultimul rând, omul occidental, totul e și o chestie de impresie. Cu cât o guvernare liberală e mai laxă și mai seculară, cu atât va hrăni mai mult și senzația că e slabă și tendințele maselor de a o răsturna în numele unui lider salvaționist sau populist, adulat pseudoreligios și neoradical. 

Trump, despre care s-a tot afirmat că va introduce dictatura, a respectat în genere democrația. Și nu întâmplător. Fusese votat, între altele, fiindcă părea un lider tare, în stare să apere valorile americane, care sunt însă și ale democrației, statului de drept și ale unei civilizații iudeo-creștine aflate sub atac. Din același motiv și în ciuda presei ar putea fi reales.