Opinie: A fost un Campionat European bun sau rău? | Societate | DW | 11.07.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Societate

Opinie: A fost un Campionat European bun sau rău?

Italia a câștigat Campionatul European de Fotbal, punctul final al acestui turneu desfășurat în condiții speciale. Tobias Oelmaier, despre cine a avut de câștigat și cine de pierdut la EURO 2020.

EURO 2020 | Finala Italia vs Anglia

Italia este noua campioană europeană

A fost de la bun început clar că acest turneu nu va fi un basm de vară. Cu mult înainte ca pandemia de coronavirus să sperie o planetă întreagă. Nici ideea unui turneu final paneuropean nu a fost bine văzută de prea multă lume. A fost creația fostului președinte al UEFA, Michel Platini, care a vizat astfel o acțiune de lobby în folos propriu: mai multe gazde înseamnă mai multe voturi pro la realegerea în fruntea fotbalului european. A fost extinsă și participarea: 24 de naționale în loc de 16, cum se obișnuia. Practic, fiecare a doua țară din Europa a avut posibilitatea de a participa la aceste Europene de fotbal. Un fel de mulțumire adresată mai ales țărilor mici, care au contribuit masiv la alegerea lui Platini în fruntea UEFA. Lui Platini nu i-a folosit până la urmă la nimic. Francezul a părăsit conducerea fotbalului european după un scandal de corupție în 2015. Iar Euro 2020 nu s-a aflat de la bun început sub protecția unei stele luminoase.

Fără grijă față de pandemie

Apoi a venit pandemia. S-a decis rapid amânarea cu un an a turneului final, nu a existat alternativă. La fel de obligatorie a fost însă și desfășurarea Campionatului în acest an, indiferent de consecințe. Inclusiv cereri ale UEFA privind numărul minim de spectatori acceptabil pe stadioanele gazdă. Bilbao și Dublin au refuzat să mai participe, din cauza numărului infecțiilor. Celelalte 12 orașe gazdă au acceptat până la urmă condițiile imorale dictate de forul european. S-a menținut ideea paneuropeană, cu toate călătoriile implicite între state.

Oelmaier Tobias

Redactorul DW Tobias Oelmaier

Decizia de a continua în aceeași zi jocul Danemarca-Finlanda, în pofida infarctului suferit pe teren de Christian Eriksen, rămâne una greu de acceptat, la fel ca modul în care UEFA a procedat în cazul steagurilor în culorile curcubeului și al iluminării multicolore a stadionului din München, ca semn al toleranței și combaterii discriminării. Urmașul lui Platini, Aleksander Ceferin, nu s-a arătat la față decât spre finalul turneului: în loc să fie prezent pentru a modera și explica deciziile.

Cine a pierdut? Löw și UEFA

UEFA este cel mai mare perdant al acestui campionat european. Și desigur naționala Germaniei condusă de pe bancă de Joachim Löw. Cu fotbalul ei fricos, nu putea câștiga nimic. Schimburi de pase între apărarea nesigură cu cinci fundați, pase laterale marca Toni Kroos la mijlocul terenului, un Leroy Sané total nesigur pe el, o ratare fatală a lui Thomas Müller în meciul decisiv cu Anglia: a fost evident că era Löw s-a încheiat.

Am remarcat pe de altă parte calitatea jocului prestat de multe echipe. Nu au fost justificate temerile că numărul mare de echipe prezente va duce la diluarea calitativă a fotbalului jucat. Mai ales naționalele țărilor mai mici au făcut impresie foarte bună și au pus probleme serioase favoritelor la titlu. Țări ca Finlanda, Țara Galilor, Elveția, Ucraina, Ungaria sau Austria. Am avut mai mereu meciuri foarte interesante: șapte jocuri decise în prelungiri și patru partide (inclusiv finala) prin lovituri de la 11 metri, după 120 de minute de joc.

Cu curaj spre titlu

Iar curajul a fost răsplătit. Italia a impresionat prin spirit ofensiv și creativitate, antrenorul Roberto Mancini a readus Squadra Azzurra la vârful fotbalului, după ce aceasta a ratat calificarea la Mondialul din 2018 din Rusia. Iar rivalul său din semifinale, antrenorul Spaniei, Luis Enrique, și-a permis chiar să nu convoace nici un jucător de la Real Madrid, lucru aproape tabu în țara sa. Dar felul în care a jucat Spania îl scutește acum de justificări. Anglia a făcut de asemenea un turneu de excepție, reușind să ajungă din nou într-o finală majoră după victoria de la Mondialele din 1966, adică după 55 de ani.

A fost un Euro 2020 bun sau rău? Greu de răspuns. A fost un licăr de speranță, un pas înapoi spre normalitate. Mai ales că nimeni nu știe dacă nu vom avea un al patrulea val al pandemiei care să ne lovească din nou masiv. A fost o ieșire din rutina zilnică marcată de numeroase restricții. Să sperăm doar că jocurile cu câte 60.000 de fani în tribune, ca la Budapesta și Londra, nu se vor dovedi retrospectiv niște focare majore de infecție, cum a fost cazul jocului de anul trecut din Champions League dintre Atalanta Bergamo și Valencia. Atunci nu s-ar putea spune că a meritat.