Opțiunile lui Putin? Vine pacea, grăbită: dictatorul și mobilizarea parțială | Global | DW | 21.09.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Opțiunile lui Putin? Vine pacea, grăbită: dictatorul și mobilizarea parțială

Rațional, dacă ar fi vrut să facă bine Rusiei, Putin ar fi pus capăt războiului retrăgându-și trupa înfrântă din teritoriile ocupate. A ales ce-i pare rațional pentru perpetuarea sa la cârmă: mobilizarea și amenințarea.

Pacea continuă, cum am scris, să se apropie cu pas grăbit în Ucraina. Dar înainte de a sosi, se prelungește un timp războiul. Pentru că Vladimir Putin nu crede că-și poate salva fotoliul și pielea, dacă se recunoaște învins. Or, el este învins. Nicio mobilizare suplimentară a unor noi cantități de carne de tun și nicio repetată amenințare nucleară nu-l va mai salva. Pentru că în fața curajului ucrainean, nici Vestul nu-și poate permite, în mod normal și la nesfârșit, lașitatea. În schimb și Rusia și restul lumii vor mai avea de suferit. Cât timp?

Scriam, că, ”în raport cu binele etern, care se manifestă în tradiții durabile, precum cele evreiești, sau în cele britanice, perfect vizibile la funeraliile reginei, răul (de felul războiului de agresiune, terorist și genocidar, purtat de Kremlin), durează doar o clipită, chit că-i ia uneori, ca să dispară, 12 ani, ca lui Hitler, 32, ca lui Stalin, sau 22, ca lui Putin.

Era și timpul, după șapte luni de război. Ca să știm încotro o ia războiul ucrainean e bine să avem viziunea de ansamblu furnizată de bilanțul conflictului militar care a debutat la 24 februarie. Putin e cu apa la gât. A pierdut în Ucraina în câteva luni, mai precis în șapte, aproape tot atât cât au pierdut americanii în nu mai puțin de două decenii de război în Vietnam. E enorm.

E insuportabil de mult, chiar dacă Șoigu a admis doar un bilanț clar falsificat, de zece ori mai ușor decât e în realitate. În fapt, e cu atât mai insuportabil, cu cât Vestul continuă sau promite să înarmeze și pe mai departe, consistent, Ucraina, iar sancțiunile persistă și au toate șansele să fie perpetuate, îngreunând sensibil înzestrarea Rusiei cu arme de top…”

Dar așa sunt dictatorii totalitari roși de ambiții personale, amețiți de propria propagandă și îmbătați de propriul delir ideologic. Se deconectează de realitatea care li se pare a nu-i privi direct. Se bat pompieristic cu pumnul în piept și se dau chipurile de ceasul morții de ”grija” națiunii. Apoi, o împing, ca Hitler, în cataclism.

Nu puțini dintre cei ce au sentimentul a nu mai avea de ales, optează să moară cu dictatorul de gât. Deloc de mirare că, așa cum scriam, ”panicați de mersul războiului, rusofonii și rușii din Herson cer (la solicitarea lui Putin) imediata anexare de către Moscova a teritoriului ocupat de invadatori, alăturându-se compatrioților lor din Lugansk și Donețk, care doresc ”legitimarea” alipirii la Rusia și a contopirii cu ea a teritoriilor (colonizate, în răspăr cu dreptul internațional, de regimul Putin). De ce vor anexarea imediată? Tocmai pentru că Rusia pierde clar războiul. Și, poate, pentru ca teritoriile, odată devenite ”Rusia”, să fie puse sub protecția umbrelei nucleare a Moscovei, iar ei să scape de spectrul unei recuceriri ucrainene, care le pune acut în pericol existența și privilegiile. Or, Rusia nu poate fi încântată de ideea de a-și alipi teritorii aflate sub control ucrainean, ca apoi să fie nevoită să le apere cu armata sau cu tot mai puțin întimidanta amenințare nucleară.”

Dilemele Rusiei

Rămâne valabil că, ”aflată militar cu spatele la zid, Rusia dă din colț în colț și cere ca atare…pacea…Mai nou, ambasadorul ei e președintele Turciei, Erdogan. Altfel decât Gerhard Schröder, liderul de la Ankara a ales SUA, nu Germania, ca să-i transmită mesajul capitulard: (Putin) îmi arată efectiv, că e dornic să înceteze aceasta cât de repede posibil. ”Aceasta a fost impresia mea, pentru că așa cum merg lucrurile acum, (cu ofensiva care împinge Rusia înapoi, n.m) e foarte problematic. Dacă se va restabili pacea în Ucraina, desigur, retrocedarea teritoriilor care au fost invadate va deveni realmente important. Aceasta este ceea ce se așteaptă”.

Erdogan a mai spus că l-ar fi rugat personal pe Putin ”să returneze Crimeea proprietarului său de drept”.

Or, ”retrocedarea teritoriilor l-ar plasa pe Putin într-o poziție fără ieșire: cea, vădită, de biruit. Înfrângerea va antrena însă nu doar debarcarea, ci și condamnarea, poate chiar executarea sa.” Motiv pentru care dictatorul mimează capacitatea de acțiune.

Un dictator încolțit deopotrivă militar și politic

La fel, e rezonabil să înțelegem că…”nici Occidentul și nici măcar dictatorii care sunt aliații Moscovei nu mai au răbdare cu președintele Rusiei. Putin s-a dovedit absolut incapabil ca șef militar și ca baron al războiului.

Nu cruzimea și fărădelegile ruse în Ucraina îi deranjează pe aliații lui asiatici, așa cum nu soarta dură a militarilor ruși dislocați în Ucraina îl îndeamnă pe Putin să caute un aranjament negociat. Ci exorbitantele costuri ale războiului, un preț militar, economic și politic tot mai piperat, pe care prea puțini lideri și antreprenori ai țărilor lor mai sunt dispuși să-l plătească pe termen lung și pe care Putin, în ciuda averilor încasate din exporturi de hidrocarburi, nu-l mai poate efectiv achita.

Pe scurt, Rusia nu mai pierde în aceste clipe doar niște mari bătălii în Herson și Lugansk, după ce a fost catastrofal învinsă în regiunea Harkiv. Ar putea, desigur, să decreteze mobilizarea generală, declarând, formal, război. Dar l-ar declara, cumva, post-festum. Conflagrația s-a terminat. În fond, ce-ar putea obține pe front o oștire de ageamii, ce n-a reușit cea de profesioniști? Cu toată artileria și rachetele, ori navele pe care le mai are și tunurile ori lansatoarele multiple din care scuipă încă foc, cu toate distrugerile cumplite pe care le mai pricinuiește infrastructurii ucrainene și civililor care alcătuiesc, alături de militari, poporul ucrainean, Rusia regimului Putin e înfrântă și pierde în aceste clipe războiul. Îl pierde clar, definitiv, și irevocabil”.

Defazarea finală a Rusiei lui Putin

În consecință, nu are încotro. Se vede nevoit, rațional, să amenințe și, simultan, cum scriam, ”să cerșească iarăși pacea. Putin speră s-o capete pe tavă, de la occidentali speriați de șantajul său nuclear și de perspectivele unei ierni dure, dar calculul său e, iarăși, tardiv și, prin urmare, greșit și defazat ca toate deciziile pe care le-a adoptat în întregul interval al amenințărilor și al războiului total declanșat și purtat în contra Ucrainei.

Căci, odată cu schimbarea raportului de forțe pe front, s-au modificat radical și ponderile vocilor diverșilor actori regionali și globali în concertul națiunilor. Glasul Rusiei e, în ciuda periodicelor ei stridențe, tot mai stins. Iar interesele Ucrainei, deși recipientă a unor esențiale furnituri de arme din Vest, nu mai pot fi ignorate sau neglijate în favoarea priorității acordate doleanțelor și aprehensiunilor apusene. Sub crescânda presiune dublă, internă și externă, aerul dictatorului se va rări perceptibil. Putin știa că nu mai are mult, dacă rămâne pasiv și lasă frâu liber situației. Întrucât însă nu mai are opțiuni bune nici dacă se activează, dictatorul a înțeles și faptul că nu va mai putea opri funia să se apropie rapid și inexorabil de par.”

Cât valorează amenințările lui nucleare?

Dar mai poate da din mâini și din picioare. Ceea ce a și făcut, mai nou, decretând mobilizarea parțială și amenințând, în ideea de a-și procura o monedă de schimb militară, menită să-i ofere șansa de a obține o încetare a focului convenabilă.

Moneda lui s-a devalorizat însă înainte de a-și pune ministrul de război s-o tipărească, de vreme ce rezerviștii pe care-i va trimite pe front nu vor să-și riște pielea într-un război pe care mulți știu că n-au cum să-l mai câștige.

Reacția multor ruși nu-i va fi deloc favorabilă tiranului. Nici rușilor nu li se poate ascunde la nesfârșit adevărul. Nici o nouă oștire cu efective pe hârtie de ”300.000 de militari” rechemați din rezervă nu va schimba esențial datele problemei, dacă Vestul nu îngenunchează, sinucigaș, în fața amenințării lui nucleare. Cât prețuiește ea?

Că lui Putin nu-i pasă nici de ruși, (din care mulți vor încerca să fugă din țară) cum nu-i pasă de ucrainenii pe care i-a calificat repetat drept ”ruși”, nu înseamnă că dictatorul ar fi irațional, că ar fi indiferent la soarta fotoliului său, l-ar lăsa rece propria viață și că ar risca un război nuclear.

Reacția adecvată la amenințări e plata cu aceeași monedă; un avertisment cât mai ferm. Amenințarea lui Putin face cât veșnicele sale blufuri și cacealmale: prețuiesc toate doar atât cât sunt luate de bune. Or, se demonetizează și ele, galopant. Credibilitatea dictatorului era la pământ încă înainte de a da, ca acum, semne de panică. Moralul ostașilor săi, la fel. În ciuda mobilizării parțiale, pacea, deci, va veni. Chiar și așa, cu ocolișuri.