1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

ONU în 2008

Martina Buttler / Petre Iancu 8 ianuarie 2008

Combaterea sărăciei, ajutoarele de dezvoltare şi ecologia ar urma să fie principalele domenii de activitate ale ONU în anul care abia a început – a declarat secretarul general al organizaţiei mondiale.

https://p.dw.com/p/CmUn
Ecce homo- limbaj modest dar obiective ambiţioase - acesta e diplomatul sudcoreean Ban Ki Moon, omul care conduce ONUImagine: AP

Ban Ki Moon şi-a anunţat programul pe 2008 la New York, în cadrul primei sale conferinţe de presă din acest an.

„Să facem din 2008 anul celui mai sărac miliard de oameni”, a sugerat cu acest prilej şeful organizaţiei mondiale. Dezvoltarea va constitui una din priorităţile anului curent la Naţiunile Unite, a subliniat înaltul diplomat. Care a precizat că, „în septembrie, în deschiderea Adunării Generale ONU, vom avea o întîlnire la nivel înalt, în cursul căreia lumea îşi va reasuma ţelurile mileniului, acordînd o atenţie specială celor mai săraci dintre săraci”.

Ban Ki Moon speră ca exemplul summitului ecologic să facă şcoală. Reuniunea la vîrf din Bali a lansat un semnal puternic, iscînd un curent puternic în favoarea protecţia climatice. Se va transpune însă această hotărâre? Se va proceda realmente, pe plan global, la măsuri eficiente de combatere a încălzirii globale? Se va adopta oare un nou document similar protocolului de la Kyoto, care expiră în 2012?

Ban Ki Moon a avertizat în context că „drumul care va urma conferinţei din Bali, nu va fi unul uşor, răstimpul de doi ani pînă la încheierea unui acord nefiind un interval îndelungat pentru depistarea unei soluţii susţinute unanim”.

Şeful organizaţiei mondiale şi-a propus în orice caz să menţină actualul elan ecologic al Comunităţii Internaţionale.

Pe de altă parte, secretarul general al ONU şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situaţia din unele zone ale globului. Alarmat s-a arătat Ban în special din pricina crizelor de pe continentul negru. Probleme ridică mai cu seamă Sudanul. Şeful organizaţiei mondiale a solicitat fructificarea grabnică a negocierilor privind Darfurul. Fără să indice modalităţi concrete de soluţionare a diverselor crize africane, Ban s-a arătat alertat şi de situaţia din Ciad şi din Kenia.

In genere, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi-a rămas loial sieşi precum şi stilulului său. Ban nu e omul vorbelor mari şi frumoase şi nu e genul care să se laude pe sine ori să ridice în slăvi instituţia pe care o conduce.

Or, afişata sa modestie nu este în sine o reţetă de succes. La conferinţa de presă diverşi gazetari l-au criticat pe Ban pentru lipsa lui de rezultate în primului său an de activitate. Ban a ripostat, afirmînd că, deşi nu-i vine uşor să se împăuneze cu succese, el unul ar fi pus anul trecut bazele unor evoluţii salutare în domenii diverse.

Concomitent, se aşteaptă mult din partea ONU, iar speranţele plasate în organizaţia mondială nu se vor reduce pe viitor. Din capul locului, noul an a confruntat Naţiunile Unite cu probleme serioase, din pricina escalaldării violeneţelor în Kenia şi Sri Lanka. Încât pare, că anul semne „bune” are.