ONG-urile, mod de întrebuințare | România | DW | 20.08.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

CEREMONIILE REALITĂȚII

ONG-urile, mod de întrebuințare

Numeroase organizații neguvernamentale sunt SRL-uri ce sifonează fonduri europene și prin șarlatanie atrag donații în scop „umanitar“: ca fabrici de proiecte de finanțare cu fonduri UE sau ca afaceri prospere de familie.

Societatea civilă din România este la acest moment pe mâinile a aproximativ 90.000 de organizații neguvernamentale, dintre care doar jumătate sunt active, judecând după depunerea bilanțului financiar la organele fiscale. Surprinzător este faptul că peste 50% dintre români creditează en-gros ONG-urile de pe teritoriu, mulți dintre ei neștiind însă nici o denumire și cu atât mai puțin cu ce se ocupă astfel de organizații civice din sectorul privat.

Fundații, societăți, grupuscule și chiar un singur individ sunt titulari ai apărării drepturilor omului, ai reducerii abandonului școlar, ai libertății presei, ai implicării în rezolvarea problemelor minorităților etnice, sexuale, religioase, ai reducerii analfabetismului funcțional, ai diminuării violenței domestice, a traficului de minore pentru prostituție ori a tendințelor de suicid, practicanți ai asistenței bătrânilor neajutorați ori felceri ai sufletelor adormiților în propria existență. Asta doar pe hârtie. În realitate, BMW-urile care tronează la scările blocurilor unde o mulțime de ONG-uri au sediul social vorbesc de la sine.

Nu întru toate „unde-s mulți, puterea crește“

Dimpotrivă. Unde-s mulți și ignoranți, hai să le spunem fără cartea vieții, puterea scade. Sau se alienează. Sau băltește în mocirla excrescențelor extremiste de dragul de a pescui în ape tulburi.

Am punctat sever subiectul ONG-urilor din România, pornind de la faptul că de aceste organizații civice nu se prea atinge nimeni dintre formatorii de opinie, dintre vedetele ecranizate și, în cea mai mare parte, dintre tipăriturile și mijloacele audio-vizuale. Dacă există, e bine. Cu cât numărul lor este mai mare, cu atât mai mult societatea dă semne de viață. Cam asta e percepția publică.

Informațiile din care să reiasă situația reală că numeroase organizații neguvernamentale sunt de fapt SRL-uri care sifonează fonduri europene și, prin șarlatanie, atrag donații în scop „umanitar", că unele funcționează ca fabrici de proiecte de finanțare cu fonduri UE, că altele sunt afaceri prospere de familie lipsesc de pe piața mass-media.

Ceea ce ar trebui să reprezinte sectorul privat al activismului civic în întregul său, puternic și eficient, dacă ne luăm după consemnările statistice, se reduce de fapt la cel mult zece procente din cele 90.000 de ONG-uri iscălite pe hârtiile oficiale. Ca și în alte sectoare, domenii publice sau private, e nevoie și aici de o cartă albă a practicanților în sânul și pentru progresul societății turmentate și turbulente înspre spiritul comunitar.

Politica îngrădirii demersurilor apolitice

ONG-urile care chiar desțelenesc o părticică din fragila noastră societate civilă nu sunt în grațiile autorităților statului. Nici nu au fost vreodată de trei decenii încoace, cu precădere în guvernările de stânga securisto-nomenclaturiste care au ținut captivă în chingile manipulării și populismului deșănțat timp de trei cincinale mașina de vot a maselor.

Dar nu numai partidul-stat al lui Iliescu, Năstase, Dragnea, Ciolacu a fost și este deranjat de organizațiile neguvernamentale active, unele dintre acestea înființate imediat după împușcarea Ceaușeștilor. ONG-urile puternice, care sunt implicate în proiecte ample destinate tratării tarelor societății, în general, și intervenției, prin soluții practice, în spațiile unor numeroase grupuri defavorizate și ale minorităților de orice fel, în special, provoacă indigestie și altor partide, de exemplu, liberalilor din actuala coaliție la guvernare. Este de precizat că USR-PLUS nu face parte din această ecuație, ba dimpotrivă, luând în seamă faptul că în trunchiul alianței se află o serie de foști activiști civici, unii dintre ei cu un CV de apreciat.

O luptă iluzorie pentru fiecare metru pătrat de asfalt

În sprijinul celor spuse, rezum un caz petrecut doar cu câteva zile în urmă. După marșul de sâmbătă, 14 august, al persoanelor ce aparțin comunității LGBT, care a încheiat festivalul Bucharest Pride organizat de Asociația ACCEPT, directoarea executivă Teodora Rosetti-Ion-Rotaru a fost amendată de către conducerea Jandarmeriei Capitalei cu 7.000 de lei pentru că nu a fost respectată limita de 500 de participanți impusă de regulile executivului în situația de pandemie. După mintea autorităților care au impus această restricție, numărul limită prevăzut de lege ar permite ca fiecare manifestant să fie proprietarul de scurtă durată a doi metri pătrați de asfalt. Ceea ce, desigur, nu intră în discuție.

Directoarea executivă a Asociației ACCEPT a precizat într-un comunicat de presă că a încălcat „cu bună știință“ limita impusă de restricțiile în vigoare privitor la protestele civice, întrucât consideră că „libertatea de întrunire nu este inferioară libertăţii de conştiinţă a cultelor religioase şi nici dreptului cetăţenilor de a se bucura de activităţi culturale“.

Problema e următoarea: restricția impusă de guvern în ceea ce privește adunările publice, cu referire expresă la distanțarea socială, este una stupidă. Litoralul e cel mai la îndemână contraexemplu, urmat de trotuarele centrale precum mușuroaiele de furnici ale Bucureștiului și ale marilor orașe, cafenelele sub cerul liber, șantierele, fânețele unde cosașii și adunătoarele lucrează umăr la umăr – și lista inutilității impunerii acestei măsuri poate continua. De altfel, stupizenia aceasta se întâmplă și la case mai mari. Soluția, parțială desigur, dar cea mai eficientă până în acest moment, pentru a preveni infectarea, ATI-ul și moartea e vaccinarea.

Nu e pădure fără uscături versus nu e pădure uscată fără copaci viguroși

Mă refer la organizațiile neguvernamentale care, unele dintre ele, s-au constituit imediat după prăbușirea comunismului taman în tranziția spre nicăieri a lui Iliescu Ion. Lista e lungă, dar le numesc doar pe câteva dintre cele mai vizibile și care chiar au făcut și fac treabă bună în societatea noastră încă năucă, mai puțin ca în timpul mineriadelor și al votării copleșitoare cu ochii închiși a descendenților totalitarismului, dar încă netrezită din dictatul de salahor al comunismului.

Încep cu Asociația Dăruiește Viață, care a reușit în trei ani să construiască și să doteze cu echipamente dintre cele mai performante un spital pentru copiii bolnavi de cancer pe domeniul spitalului Marie Curie, căruia îi poartă numele, ceea ce guvernele post-decembriste nu au reușit în 30 de ani, cu o singură excepție, la Mioveni-Argeș, și continui cu Organizația Salvați Copiii România, care a făcut, între altele, o investiție majoră în aparatură medicală pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu", cel mai mare spital de pediatrie din țară: sunt dotate Clinica de Ortopedie pediatrică și secția de ORL.

Mai numesc, dintre ONG-urile performante, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Asociația Pro Democrația, Societatea Academică din România, Freedom House România, Fundația Soros pentru o Societate Deschisă, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociația ACCEPT, Expert Forum, ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, Institutul pentru Politici Publice și o serie de organizații neguvernamentale ale minorităților etnice, sexuale, religioase.

Se poate mai mult? Fără doar și poate. Dar maturizarea societății românești trebuie să înceapă de la baza piramidei.