Occidentul si istoricele sale autoamagiri

Libertatea nu garanteaza nimanui ca nu se rataceste. Ci, atata cata este, doar ca nu va fi tintuit locului si silit sa ramana captiv. Societatile deschise, spre a folosi termenul lui Karl Popper, raman deschise si libere, cata vreme democratiile liberale nu sucomba tentatiilor autoritare, dictatoriale si totalitare. Dar dreptul de a se sminti si rataci le e rezervat si li se pastreaza intact.

Trezirea se produce prin ciocnirea violenta a smintitilor si ratacitilor de realitati. De pilda, de realitatea, detaliata recent de un documentar intitulat "Planet of the Humans", al unor militanti de stanga americani ca Michael Moore si Jeff Gibbs, potrivit caruia mitologia ecologista actuala e profund pernicioasa, de vreme ce buna parte din reformele ecologice transpuse in prezent provoaca mediului ambiant mai multe prejudicii decat beneficii.

Nu mai putin desteptatoare si tamaduitoare e, sau ar putea fi, realitatea represiunii dezlantuite impotriva protestatarilor prodemocratici din Hongkong care refuza noua "lege a securitatii", o reglementare elaborata de China comunista spre a sugruma orice viitoare proteste prin interventia directa in fosta colonie britanica a fortelor aparatului represiv al Beijingului. Inutil de subliniat ca o astfel de lege si interventie ar contraveni dreptului international. Dar ne mai pasa de el?

Ei bine, o parte a stangii germane pare, in fine, sa se fi trezit din reveriile ei sinofile. Tratamentele inumane aplicate de regimul comunist de la Beijing militantilor pentru democratie din Hongkong si, in genere, comportamentul dictaturii lui Xi Jinping sunt atat de scandaloase, incat pana si un politician social-democrat german, ca Frank Schwabe, a propus sa se conditioneze viitoare acorduri comerciale cu China de respectarea drepturilor omului.

Dar nu e prea putin, prea tarziu? Si unde a fost deputatul social-democrat cand regimul totalitar chinez fura patente, viola drepturile tibetanilor, umplea cu credinciosi musulmani, crestini si budisti cele circa 1300 de lagare de concentrare si reeducare din provincia Xinjiang, isi inmultea gesturile de intimidare militara a statelor vecine si interzicea oamenilor de stiinta din lume spre a cerceta la Wuhan originea si natura virusului corona?

E lesne de stabilit empiric ca democratiile de tip occidental continua sa fie, ca sistem, superioare politic, social, economic, ori stiintific oricarei variante de tiranie. Inmultirea si raspandirea pe baza de cifre si fapte rau interpretate, ca si prin agitprop, a istoriilor despre succesele colosale, aparente sau reale ale Chinei comuniste, despre care antioccidentalii afirma neobosit ca ar fi inevitabil sa inlocuiasca in curand SUA ca unica superputere, nu invalideaza aceasta constatare. Experienta istorica, dimpotriva, o sustine.

O intreaga generatie de straluciti intelectuali si politicieni europeni si, nu in ultimul rand, romani, a cotizat, in anii 30 si 40 ai veacului trecut, la iluzia usor de intretinut, dar catastrofala pentru promotorii ei si, mai cu seama, pentru propriile natiuni, ca Germania nazista, Italia fascista si Japonia aliata ar fi fost, chipurile, militar, invincibile. Putini ganditori lucizi au inteles inca de la Batalia Angliei, ori de la declaratia de razboi adresata de Germania si Italia Statelor Unite, in decembrie 1941, ca "oricate succese ar mai avea Germania nazista de acum incolo, Hitler e inevitabil sa piarda razboiul", spre a parafraza premonitia prozatorului si psihologului Manes Sperber, reprodusa in memoriile sale. Mai mult. La 75 de ani de la incheierea conflagratiei mondiale in Europa, e foarte util, data fiind mistificarea rusa a istoriei, sa i se aminteasca presedintelui Putin faptul ca, in ciuda "generalului iarna", a uriasei sale intinderi si a numarului sau mare de combatanti, stalinista Uniune Sovietica n-ar fi rezistat in veci pururi asaltului masinariei de razboi germane fara uriasul ajutor material si militar acordat de capitalismul american dictaturii comuniste.

Nu mai putin semnificativa e si conexa lectie istorica. Hitler n-ar fi ajuns niciodata sa stapaneasca o masinarie de razboi capabila sa ingenuncheze uriasul imperiu euroasiatic, daca indiferenta americana, impaciuitorismul anglo-francez si antidemocratia unui stalinism criminal si sinucigas nu i-ar fi permis sa si-o construiasca.

Totusi, impaciuitorismul nu si-a sfarsit cariera la München, in 1938, in ciuda dezastrului de proportii mondiale la care a devenit complice. Or, ar trebui sa fie clar de atunci ca nimic nu erodeaza libertatea mai usor si mai primejdios decat naratiunile false pe care democratia si le povesteste siesi cand sucomba fie lasitatii, fie ispitei si trufiei de a crede in omnipotenta ei.

Libere gratie umbrelei de securitate americane, democratiile vesteuropene au inceput de timpuriu sa se amageasca in legatura cu propriile capacitati, sa experimenteze cu emanciparea de Statele Unite si sa cocheteze, iresponsabil, cu imperiul comunist. Despartindu-se treptat de valorile morale si spirituale care intemeiasera civilizatia iudeo-crestina, parte din elitele apusene au cedat treptat impresiei, alimentate de stanga vestgermana, ca totalitarismul comunist n-ar fi fost nici totalitar si nici atat de negru cum parea, comertul realpolitic cu inamicul rasaritean urmand a-l umaniza si liberaliza definitiv.

Desi rezultata din superioritatea morala si militara a lumii conduse de americani si din lupta pentru libertate a disidentei rasaritene, prabusirea imperiului comunist si a Cortinei de Fier a consolidat autoamagirea unei stangi aparent incapabile sa renunte la basmul despre eficienta asa-numitei Ostpolitik si la alte carti cu povesti. Din care unele ne ademenesc cu naratiuni atragatoare, dar pana la proba contrarie false. De pilda cu istorii despre cum ar urma sa se schimbe in bine, chipurile, China in virtutea impulsurilor liberale si democratice ale noilor ei imbogatiti.

Doar America mai are azi ceva mai multi miliardari decat cei 373 de parveniti chinezi cu portofelul ca purcelul, imbogatiti peste masura nu in ultimul rand datorita furturilor de tehnologie si relocarilor de fabrici apusene. Banii si forta economica n-au facut insa China mai buna. Ci dimpotriva, mai periculoasa, dupa cum s-a vazut intre altele in pozitia fata de Hongkong, ca si in abordarea comunista a pandemiei si in manipularea OMS, a demnitarilor si-a jurnalistilor occidentali. 

A venit deci timpul sa se schimbe ce e de schimbat. Si sa se dea curs, urgent, unor propuneri de bun simt, precum cea lansata de aparatorii drepturilor omului din Hongkong. Care revendica, pe drept, conditionarea unor viitoare acorduri sau tratate economice si comerciale de respectarea libertatilor fundamentale in fosta colonie britanica.

Dar de ce numai acolo? Si cum sa se coteze recomandarea expertului pentru drepturile omului al grupului social-democrat al Bundestagului german, Frank Schwabe, care a solicitat adoptarea unei legi de tip Magnitsky? Cu o astfel de reglementare SUA au pedepsit Rusia lui Putin in urma uciderii in inchisoare a unui disident, Congresul imputernicind executivul american sa-i sanctioneze pe demnitarii rusi inghetandu-le averile, indiferent unde traiesc si daca au provocat pagube unor cetateni americani. Incat, spre lauda sa si a partidului pe care-l reprezinta, propunerea lui Schwabe e salutara si ar trebui adoptata rapid.

Dar s-a trezit vestul cu adevarat? Vor amuti vocile influente ale smintitilor care tot lauda sau apara tiraniile? Ori ratacitii care, in numele progresului si progresismului, revendica staruitor cenzurarea filmului semnat de Moore si Gibbs? Nimic nu pare mai incert.