1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O sminteală marca Thunberg

Petre M. Iancu
16 august 2019

Ecologia şi schimbarea climei ar trebui să fie subiecte serioase. În era Thunberg tind să devină produse de marcă, sminteală, isterie, apocalipsă, substitut de religie, semn de psihoze colective, orice numai serioase nu.

https://p.dw.com/p/3O1I0
Greta Thunberg la bordul iahtului Malizia II
Greta Thunberg la bordul iahtului Malizia IIImagine: picture-alliance/AP Photo/K. Wigglesworth

Un calcul rapid a relevat că traversarea ”ecologică” a Oceanului Atlantic, pe care cu mult tam-tam mediatic tocmai o efectuează Greta Thunberg, costă de vreo trei ori mai scump pământul decât dacă adolescenta, marea preoteasă a protecţiei mediului ambiant, zbura cu tatăl ei la New York. Căci, după cum relevă ziarul berlinez de stânga, taz, călătoria de întoarcere a membrilor echipajului aflat la borul iahtului cu vele care o transportă pe Greta în lumea nouă, se va efectua la bordul unor avioane.

Alimentate, cum altfel, cu kerosen, un combustibil extras din mult detestatul ţiţei. E vorba, în speţă, de şase zboruri în loc de două cât ar fi avut loc dacă Thunberg n-ar fi preferat gagul de PR al utilizării iaahtului. Şi tot câh, pe bază de petrol, pare să fie şi materialul din care e construită ambarcaţiunea utilizată de Thunberg pentru traversarea în stil antedeluvian a Oceanului Atlantic.

Dar ce mai e această aritmetică simplă şi ce mai e istoria în raport cu Misiunea cu majusculă a Gretei Thunberg? Nu ne salvează ea şi mişcarea ei de copii angajaţi ca nişte cruciaţi planeta Terra? De ce să se încurce un mesia cu date banale, cu informaţii, calcule şi realităţi? Pe tânăra de 16 ani, pe care familia şi întreprinzători isteţi au transformat-o în scurtă vreme într-o veritabilă icoană a presei, a vestului, a planetei albastre, a religiilor fără de D-zeu, circulând în mare viteză şi veselie prin massmedia şi minţile smintite ale multor occidentali, asemenea meschine precizări o lasă foarte rece.

Şi tot rece o lasă grijile oamenilor de rând. Cu lozinca ”vreau să intraţi în panică”, cu care tot pălmuieşte omenirea, şi-a cucerit ea oştirile de fani. Din care, nu întâmplător, fac parte şi ierarhi creştini de rang înalt. De pildă arhiepiscopul berlinez Heiner Koch. Cleric care de Florii s-a dezlănţuit, spiritual, afirmând la un post public german, entuziast, nici mai mult, nici mai puţin decât că demonstraţiile de vineri ale şcolarilor chiulangii din cortegiul Gretei Thunberg ”amintesc de intrarea lui Isus la Ierusalim”. Ptiu, drace. Clericul a admis, apoi, ce-i drept, că n-ar vrea ”s-o transforme pe Greta Thunberg într-un mesia feminin, ori s-o compare cu Iisus din Nazaret”.

Dar, vai, exact asta făcuse. Ba precizase chiar, textual, în marea sa ”înţelepciune”, că ”societatea şi biserica” ar avea ”şi azi nevoie de profeţi adevăraţi”. ”Adevărata prooroacă” din Suedia nu s-a supărat şi n-a protestat. Icoanei îi place să fie lăudată ditirambic. Suferind de sindromul Asperger, o maladie psihică ţinând de autism, care le răpeşte bolnavilor empatia, nu talentul, determinându-i să ocupe centrul scenei sociale, Thunberg nu se împiedică în disonanţe cognitive. N-are, în elanul ei radical revoluţionar, anticapitalist, chef de autocritică. N-are timp de precauţia ştiinţei, de lentoarea economiei, de solidaritate cu oamenii cărora le ia pâinea de la gură impunând, apodictic, o stare de spirit care stimulează adoptarea de măsuri extreme. La urma urmei, misiunea ei chiar este mesianică.

Sarcina pe care şi-a asumat-o e revoluţia acum. E acţiunea hotărâtă. E viaţa periculoasă. E riscul eroic. E salvarea pe loc a Terrei, planeta pe care nici marxismul, nici fascismul, nici adulţii nu izbutesc, iată, prudenţi, şovăitori, guralivi şi imersaţi în plăceri cum sunt, s-o mântuie. Căci, nu-i aşa, potrivit asceticei Greta, ”nu mai putem aştepta”. Suntem siliţi să adoptăm instantaneu demersurile ecologice propuse de ea. Ceea ce din capul locului exclude orice zăbavă, orice dubiu sănătos, orice alternativă, orice chibzuială, orice contraargument, orişice judecată critică, orice dezbatere sau dialog.

Că utopii salvaţioniste similare au subîntins toate ideologiile totalitare, de la bolşevism şi nazism ori legionarism până la islamism, trăind toate din ură şi frici generatoare de intoleranţă, Thunberg nu ştie sau nu-i pasă. Că doar îi face cu ochiul premiul Nobel pentru pace. Aşa că n-a avut probleme să se tragă în poză, de curând, cu o mascată extremistă de stânga din Germania. Mai grav e că toate acestea nu le prea pasă nici adulţilor care au construit-o ca idol mediatic, ca instanţă, chipurile, hipermorală. În schimb, îi face fericiţi pe mulţi politicieni. Verzii germani, de pildă, zboară populist pe creasta fricii, a spumei valulului eco generat de Thunberg şi recoltează astfel fără jenă succes după succes electoral.

În plus, pentru mulţi, Greta nu e doar o zeiţă, o Ioana d'Arc, o ”suprafaţă de proiecţie”, un nou tip de superstar, un om de stat global sui-generis, ci şi o foarte mănoasă sursă de câştig. În decembrie 2018 s-a afişat la summitul climatic de la Katowice cu managerii societăţii pe acţiuni ”We don't have time”. De pe urma imaginii Gretei au făcut şi fac averi fundaţii şi concerne precum Rentzhog şi Nordvall. Presa mai relevă că iahtul la bordul căruia se află Thunberg aparţine unui miliardar şi e una din cele mai scumpe ambarcaţiuni din lume, echipa Malizia provenind dintr-un paradis fiscal.

Reeditează Greta eşuata cruciadă a copiilor conduşi spre catastrofă de minorul Nicolae, acum 800 de ani? Nu ştiu şi nu mă interesează excesiv. Mă îngrijorează în schimb soarta climei. Ca şi destinul societăţilor deschise. Mă alarmează frivolitatea şi ipocrizia cu care o lume condusă cândva de sfaturi ale bătrânilor, venerabili iubind ştiinţa, nu magia, a ajuns în scrânteala ei să ridice pe scut fie analfabeţi, fie copii carismatici, dar bolnavi sau manipulaţi, ca şi cum ar fi izbăvitori. Ecologia ar trebui să fie un subiect serios. În era Thunberg tinde să devină produs de marcă, isterie, apocalipsă, substitut de religie, semn de psihoză colectivă, orice, numai serios nu. Mă întreb dacă această obsesie progresistă nu e o nouă mostră de tendinţă sinucigaşă, de nihilism mascat salvaţionist.