O problemă afgană? Sau pakistaneză?

Care au fost însă motivele acestei călătorii a lui Frank-Walter Steinmeier, şi natura problemelor confruntând Afganistanul?

Numitorul comun al relelor care s-au abătut asupra poporului afgan se depistează lesne. Lipsa securităţii, manifestată în intensificarea atentatelor şi atacurilor declanşate de extremişti islamici, fie că sunt numiţi talibani, fie că li se zice terorişti islamişti este răul cel mai mare cu care se confruntă poporul afgan. Şi o-dată cu el, şi trupele occidentale trimise la faţa locului să-l apere şi să restabilească securitatea distrusă de reţeaua al Quaida şi aliaţii ei.

Or, departe de a-şi atinge ţelul, forţele de protecţie internaţionale se văd supuse unor tot mai intense atacuri din partea unor grupuri de combatanţi infiltrate din nordvestul Pakistanului, zona muntoasă, în care, sub protecţia triburilor paştune locale, s-au aciuiat capii al Quaidei şi liderii islamismului de epocă de piatră al talibanilor.

De loc de mirare că, oriunde l-au purtat paşii, ministrul german de externe s-a văzut nevoit să abordeze unul şi acelaşi subiect. Şeful diplomaţiei germane nu s-a rezumat să deplângă carenţele de securitate în genere, ci şi-a manifestat public îngrijorarea iscată de influenţa destabilizatoare a unui Pakistan, care pare să întreprindă tot mai puţin pentru a pune capăt infiltrărilor în Afganistan ale teroriştilor şi talibanilor.

Spus altfel, regimul de la Islamabad pare să-şi fi cumpărat o iluzorie pace interne, dând frâu liber acţiunilor externe ale insurgenţilor islamişti care, după înlăturarea de la putere a talibanilor, la începutul acestui deceniu, s-au instalat cu arme şi bagaje în nord-vestul Pakistanul. In zonă, răsculaţii şi-au creat cartiere generale şi tabere de instrucţie, implicând trupele anglo-saxone care luptă de partea afgană a frontierei, în tot mai frecvente şi mai violente ciocniri.

Dar toate acestea nu mai sunt de mult noutăţi. Nici faptul că Steinmeier s-a adresat clar şi fără echivoc Islamabadului, cerînd executivului pakistanez să intervină, nu e de mirare. La urma urmelor Germania are 3500 de soldaţi în nordul şi vestul Afganistanului.

Or tocmai prezenţa acestora în zonă explică interesul ieşit din comun al şefului diplomaţiei germane. El şi-a fixat călătoria în conjuncţie cu vizita la Berlin a lui Barack Obama şi nedisimulata revendicare a senatorului de culoare, care ar putea ajunge preşedintele SUA, privind amplificarea eforturilor militare afgane ale aliaţilor Americii. E previzibil ca un eventual preşedinte Obama să sporească notabil presiunile exercitate asupra partenerilor SUA, şi deci şi asupra Germaniei în vederea dislocării de trupe ori forţe suplimentare, menite să zăgăzuiască prin forţa armelor expansiunea talibană în estul şi sudul Afganistanului, în care în prezent luptă doar americanii, britanicii şi canadienii..

Mai greu de identificat vor fi însă mijloacele în măsură să-i convingă în special pe germani, de necesitatea acestui efort militar.

Cât despre pakistanezi, mai nimic nu permite să se facă previziuni optimiste privind propensiunea executivului de la Islamabad, a armatei ori serviciilor secrete locale către o abordare mai riguroasă a necesităţii de a se asigura inviolabilitatea frontierelor propriului stat.