1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O nouă pesedizare a PSD

6 noiembrie 2020

PSD și-a dorit dintotdeauna să racoleze intelectuali, dar, cu puține excepții, nu a reușit. Nu vorbim de acei intelectuali de mucava cu care defilează pentru românii fără discernămînt.

https://p.dw.com/p/3kwAt
Sigla PSD
Imagine: picture-alliance/Xinhua News Agency/G. Petrescu

Medicul Alexandru Rafila, președintele OMS pentru România, cu o carte de vizită impresionantă în domeniul sănătății și unul dintre cei mai mediatizați specialiști de la începutul pandemiei, a intrigat o parte însemnată a opiniei publice în momentul în care și-a depus adeziunea (oficial) la PSD. Din acel moment, cea mai mare parte a mass-media a început să-l ocolească și în același timp să-i scormonească trecutul, făcînd public faptul că tatăl său a fost șeful Securității din Arad în timpul colectivizării. Pentru trecutul condamnabil al tatălui, Rafila fiul, proaspătul membru al PSD, a fost pus la zid. Ceea ce nu este corect.

Copiii nu răspund de faptele părinților, oricît de blamabile ar fi acestea. Doar dacă, în cunoștință de cauză, profită de pe urma trecutului pătat al părinților în așa fel încît cariera lor să deraieze în carierism. De ce nu a ales Alexandru Rafila să se înscrie, de pildă, în PNL? Poate că nu a fost chemat de Ludovic Orban. Sau poate că ministrului Sănătății Nelu Tătaru îi este teamă să nu îi ocupe fotoliul de la Palatul Victoria.

Alexandru Rafila e cap de listă pentru alegerile parlamentare în circumscripția București, la Camera Deputaților. Într-o emisiune la Digi24, medicul Rafila afirma degajat, fără a-i clipi o geană, că „ar trebui să avem cu toții o discuție [...] care să explice de ce noul partid social-democrat are o abordare care vrea să șteargă niște răni sau niște pete ale trecutului și vrea să se plaseze într-o zonă de frecventabilitate și de încredere pentru public.“

În aceeași emisiune, prof. dr. Alexandru Rafila a apelat la intelectuali, în special la tehnicieni, să se alăture „noului partid social-democrat.“ Iată cum o personalitate a medicinei învață din mers demagogia. Faptul că Șerban Nicolae, Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Viorica Dăncilă și încă o duzină de farisei ai PSD au fost trași pe linie moartă înseamnă, pentru persoana în discuție, că partidul-stat și-a lăsat năravul în seama trecutului. Și pentru Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș“, candidat și el din partea PSD pentru Senat, pe poziția a doua după Gabriela Firea, convingerea e aceeași.

Același partid clientelar

PSD nu are convulsii doctrinare. Nu le-a avut de treizeci de ani, de cînd FSN a cîștigat alegerile parlamentare din 20 mai 1990 cu aproape 70%, iar Iliescu a intrat în Palatul Cotroceni cu 85% din voturi. Partidul condus azi de Ciolacu și-a păstrat osatura de partid clientelar, imposibil de reformat atîta timp cît în locul ideologiei liderii de la centru, baronii, primarii, președinții de consilii județene, sinecuriștii și în general toți cei care mănîncă mandate politice pe pîine hrănesc o caracatiță a afacerilor cu bani publici, a nepotismului, a disprețului față de români ori a premierii prostiei.

Dacă am însuma averile dobîndite prin furt în treizeci de ani de către liota pesedistă, de la prim-ministru la primarul celei mai prăpădite comune, am ajunge sau poate chiar am depăși bugetul pe un an al României. Aici vorbim și de acele averi puse la adăpost și rămase neatinse și după intrarea după gratii a posesorilor, cele mai multe nefiscalizate niciodată. Păienjenișul fraudei este cel care ține în picioare partidul. Dacă printr-o ciudățenie o verigă a lanțului trofic pesedist iese din rînd, ea este imediat înlocuită cu una chiar mai trainică. Aceasta este forța politică de stînga, măsurată în sute de miliarde de euro. Reforma despre care vorbesc azi liderii PSD și, iată, noile achiziții din lumea intelectualității, este doar o rotație a cadrelor.

De ce PSD nu e spulberat de electorat?

Cehii au avut un Havel pentru că aveau nevoie de un Havel. Românii au avut un Iliescu pentru că aveau nevoie în proporție de masă, imediat după comunism, de un Iliescu, omul care a făcut cel mai mare rău României.

O treime din electorat votează însă în continuare PSD, cu o marjă de eroare în funcție de prezența la vot. Asigurîndu-și un procent de treizeci la sută la alegerile locale, partidul mizează pe același procent și la cele parlamentare.

Însă atîta vreme cît primarii și președinții consiliilor județene fac cărțile pentru alegerile generale, calculele PSD s-ar putea să devieze substanțial de la realitate. Primarii au nevoie de bani de la bugetul administrat de guvern. Or, este de pe acuma limpede că PSD nu are nici o șansă să formeze noul guvern, situație în care mulți dintre aleșii locali nu vor mai fi agenți electorali pentru partidul din care fac parte. O ciudățenie, mai degrabă o șiretenie dîmbovițeană, desigur.

Și cu toate acestea, PSD nu va fi spulberat de pe scena politică. Singură societatea ar putea-o face. Dar o parte a societății „de stînga“ are rădăcinile pătrunse adînc în nămolul comunismului și așa va rămîne. Pe de altă parte, nenăscuții în comunism, nu toți desigur, au învățat carierismul acasă, la locul de muncă, aleargă după sinecuri, caută locuri călduțe și bine plătite. Mai sînt apoi uteciștii de ieri, pesediștii de mîine, și exemplele pot continua.

La fel cum avem nevoie de o forță politică autentic de dreapta, tot astfel e nevoie de un partid social democrat european. În nici un caz un astfel de partid nu se va putea articula pe scheletul PSD. La fel cum un segment important dintre români nu se regăsesc în PNL, tot astfel o parte însemnată din societate, printre care și intelectuali veritabili, nu se regăsesc în PSD.

Clasa politică nu poate fi ordonată doctrinar decît de capilarele societății. Numai că societatea e încorsetată într-o tranziție oarbă, în care valorile sînt confundate cu directorii de opinie pe care i-a creat și îi promovează deșănțat cea mai mare parte a mass-media.

Ce facem noi în situația de față? Așteptăm. Pentru că e mult mai comod, ba chiar relaxant, decît să ne punem pe treabă.  

George Arun
George Arun Din 1990 până în prezent a lucrat în presa scrisă și audio. Din 1999 este colaborator DW.