O nevinovată arsă şi vinovaţii care au ucis-o | România | DW | 30.12.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

O nevinovată arsă şi vinovaţii care au ucis-o

Când ne urăm în aceste zile La mulţi ani, e bine să nu uităm de o nevinovată arsă din incompetenţă. De cei care n-au avut ani, pentru că alţii n-au făcut destul să-i aibă, tăcând în faţa ucigaşilor. Ori devenind complici

Instrumente medicale într-o sală de operaţie

Instrumente medicale într-o sală de operaţie

O avalanşă de informaţii s-a abătut cu furie asupra românilor în urma uciderii unei paciente arse de vie într-o sală de operaţie bucureşteană, sub ”oblăduirea” chirurgului M. Beuran. S-a aflat relativ rapid că, la spitalul Floreasca, pacienta ar fi fost dezinfectată, înaintea intervenţiei chirurgicale, cu o substanţă conţinând cantităţi mari de alcool. Care, extrem de inflamabil fiind, e la mintea cocoşului că nu se foloseşte niciodată în conjuncţie cu un bisturiu electric.

Or, pare clar încă înaintea finalizării oricăror anchete, că echipa doctorului Beuran a comis elementara eroare. Femeia a luat foc şi a murit. Iar probabilul responsabil principal nu se mulţumeşte să-şi nege vina. Neagă şi responsabilităţile celorlalţi. El, unul, n-a fost de faţă când femeia s-a aprins. A venit mai târziu, la spital afirmă chirurgul-şef. Şi mai afirmă, că (răspunderea) nu i se poate ”pune în spate unui om care nu-i acolo, cum nici cei care operau nu aveau nicio treabă cu de ce s-a aprins bolnavul.″

Mircea Beuran nu face faţă singur asaltului unor acuze care nu par defel deplasate. I-a sărit în apărare viguros şi preşedintele Colegiului Medicilor. Care anchetează tragicul caz al nevinovatei ucise de o echipă de oameni având menirea de a salva bolnavi, nu de a-i trimite pe cea lume. Totuşi, potrivit acestui preşedinte de coledziu, ”...Beuran e un chirurg de elită”. Dixit Gheorghe Borcean. Care, supărat de un prezumtiv ”asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat” le cere pacienţilor, medicilor şi chirugilor să-i sară lui Beuran în apărare. Ce frumos. Ce patetic. Dar cine-i sare în apărare victimei? Cine era, la faţa locului, şeful? Cine trebuie să-şi asume răspunderea pentru nefăcutele echipei lui?

Că nişte neprofesionişti, neinformaţi şi indecenţi ucigând în halate albe n-au ţinut seama de instrucţiunile interzicând bisturiul electric după dezinfecţia cu soluţii conţinând alcool; că pare să fi lipsit analiza determinând asumata alergie la iod a pacientei, asumpţie care ar fi generat eroarea; că marele "chirurg de elită" Mircea Beuran (cel pe care-l apărau şi liderii PSD Ion Iliescu şi Adrian Năstase) nu-şi asumă răspunderea pentru fatalele erori ale propriei echipe: toate acestea nu par să-l intereseze din cale afară pe preşedintele coledziului.

Spre a-l parafraza pe nenea Iancu: "cine ce are cu el"? Dar cu protejatul lui? Sigur, Mircea Beuran nu va putea fi calificat definitiv drept vinovat pentru moartea femeii arse pe masa de operaţie a spitalului Floreasca decât după finalizarea anchetelor în curs şi eventuala sa condamnare definitivă în instanţă. Dar la cum merge justiţia în România, avem motive să fim foarte sceptici. Au trecut, în fond, 35 de ani de la asasinarea lui Babu Ursu, fără ca securiştii anchetându-l să fi fost condamnaţi definitiv.

Au trecut 30 de ani fără ca teroriştii, securişti ucigaşi de revoluţionari nevinovaţi, ieşiţi în stradă pentru libertate, să fi fost osândiţi. În schimb ucigaşii inocenţilor eroi s-au dat de trei ori peste cap şi s-au prefăcut rentabil, între timp, cu ajutorul falsurilor proprii, al unei prese aservite şi al indiferenţei noastre, în revoluţionari şi ”martiri”. De parcă Al Capone s-ar fi metamorfozat cu succes în maica Tereza. Alţi ani au trecut futil, fără condamnări în dosarele mineriadelor, al incendiului de la Colectiv, al uciderilor din culpa miniştrilor cu bolizi omorând participanţi la trafic, ai dosarului 10 august 2018. 

La mulţi ani fericiţi. Felix culpa, oameni buni. În ce-o priveşte pe femeia arsă, pare clar. Înţelegem, după cum ni se sugerează, că femeia ar fi murit cu zile din vina ei proprie. O fi fost nedisciplinată pe masă şi-a luat foc. Ce-o fi căutat neobrăzata acolo? Ruşine să-i fie! Nu putea sta ea liniştită acasă, cu tot cu pancreasul ei canceros, cu tot cu hemoragia ei necesitând o urgentă intervenţie chirurgicală? La urma urmei, ce-or fi căutat revoluţionarii pe străzile Timişoarei? Dar ale Sibiului şi Bucureştiului? N-a luat foc Colectivul, din senin, din cer, din piatră seacă, dar în niciun caz din corupţie?

Nici la spitalul Floreasca nu prea găsim hibe: nu tu medic plagiator beneficiind din epoca Iliescu şi Năstase încoace de susţinerea la nivel înalt a PSD, nu tu responsabili, nu tu malpraxis, nu tu bube, nu tu vinovaţi, nu tu nimic! Te pomeneşti că ne aflăm în paradis şi n-am aflat?

Nu suntem în luptă doar cu erorile medicale. Suntem într-o bătălie cu minciuna insolentă. Cu duplicitatea şi impostura. Cu autoamăgirile jalonându-ne istoria, care se tot rescrie pentru ca hoţii revoluţiei şi ucigaşii mineriadelor să ne poată în continuare dezinforma liniştiţi la televiziuni de fake, în timp ce-şi savurează sinecurile şi pensiile gigantice, speciale, sau foarte speciale. Sau în documentare Recorder. Suntem în război cu aroganţa ucigaşă. Suntem într-o conflagraţie pe viaţă şi pe moarte cu o ştăbime care, întărită de impunitatea de care se bucură, s-a învăţat să desconsidere trufaş plebea şi să scuipe dispreţuitor pe drepturile fundamentale, ca şi pe dreptul la viaţă al pacienţilor.

Şi mai suntem în conflict şi cu noi înşine. Cu indiferenţa, laşitatea şi carenţele noastre de memorie, care consolidează răul şi ne întăresc duşmanii. Căci suntem iuţi în a ne revolta. Dar şi mai rapizi în a uita. Şi radicali, vai, nu în a restabili adevarul şi a face dreptate. Ci în a ierta.