1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O lege care creează privilegii

Horaţiu Pepine29 decembrie 2008

Legea privind indemnizaţia acordată femeilor aflate în concediu de naştere provoacă mari inechităţi.

https://p.dw.com/p/GOec
Imagine: BilderBox

Parlamentul a adoptat în această toamnă proiectul de lege care prevede ca indemnizaţia pentru mamele care intră în concediu de maternitate să se stabilească la 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni, dar să nu fie mai mică de 600 de lei. În aceste condiţii, mamele cu salarii peste media din economia românească vor beneficia de o indemnizaţie de creştere a copilului de 85% din salariu, iar cele cu salarii în jurul mediei şi sub medie vor primi 600 lei pe lună. Legea ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2009, dar primul ministru, Emil Boc, a lăsat să se înţeleagă că ar putea interveni modificări în funcţie de resursele bugetare. Ministrul Muncii, Marian Sîrbu, a arătat la rîndul său că ar putea propune şi o limită maximă. Între timp un post de televiziune a declanşat o amplă campanie în favoarea acestei legi, pe care, în schimb, nimeni nu discută în principiul ei.

Această lege acordă femeilor cu salarii mari, o indemnizaţie foarte mare. O mamă care a obţinut 3-4000 de lei pe lună în ultimul an poate primi de la Buget peste 2000 de lei în fiecare lună, timp de 2 ani. În timp ce o mamă cu un salariu plasat în jurul mediei va primi de la Buget abia 600 de lei timp de 2 ani. Se crează aşadar o foarte mare discrepanţă, mamele cu venituri mici primind o indemnizaţie de 4 sau 5 ori mai mică decît cele cu salarii mari.

Este de reţinut mai ales faptul că diferenţa aceasta nu are decît o slabă (şi practic fictivă) justificare bugetară, deoarece indemnizaţia nu se calculează în funcţie de contribuţiile reale la Bugetul asigurărilor sociale şi la Bugetul de stat, ci în funcţie de media veniturilor obţinute într-un singur an de activitate. Este suficient ca o tînăr mamă să fi activat un singur an ca să obţină de la Stat de 4-5 ori mai mult decît o altă mamă care a activat 10 ani, dar care nu a obţinut decît salarii relativ mici.

Se poate vedea cu uşurinţă că legea aceasta nu este una social-democrată, deoarece provoacă, pe seama Bugetului, o mare inegalitate. Dar legea nu este nici una liberală de vreme ce este vorba de indemnizaţii acordate de Stat. Or, în sensul deplin al liberalismului, Statul are o implicare socială cît mai redusă. În spiritul doctrinei liberale o femeie cu venituri mari nu aşteaptă indemnizaţii de la buget, ci, eventual, îşi cumpără o asigurare privată.

În sfîrşit este de remarcat modul viciat în care este utilizat argumentul anti-egalitarist. S-a spus şi se spune mereu că egalitarismul de tip comunist şi-a dovedit de multă vreme caracterul negativ, dar iniţiatorii şi partizanii legii evită să spună că ei pretind, de astă dată, nu libertatea de a cîştiga mai mult decît alţii, ci dreptul de a prelua mai mult decît alţii din redistribuirea veniturilor publice. Legea acesta este pur şi simplu o lege care crează privilegii.

Fostul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu, care a prezentat punctul de vedere al Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor a afirmat că aplicarea legii nu ar presupune cheltuieli exagerate, deoarece femeile cu salarii peste medie nu reprezintă mai mult de 20 la sută. A fost un fel de a spune că privilegiul solicitat ar putea fi acceptat de societate, întrucît nu este foarte costisitor. Ministrul Muncii a dezvăluit, în realitate, că este vorba de un privilegiu acordat unei cincimi din femeile care vor să devină mame.

Nu este pentru prima dată cînd Parlamentul României adoptă legi care crează privilegii pentru anumite categorii de persoane, lucrul acesta fiind posibil datorită lăcomiei unora, dar şi lipsei de reflecţie politică a altora.