O disidență discretă la bilanțul DNA | România | DW | 28.02.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O disidență discretă la bilanțul DNA

O asemenea adunare publică precum cea de astăzi lasă impresia că nu există cu adevărat dialog pe temele majore

 

Ședința de bilanț a DNA a fost în felul ei remarcabilă. Căci, deși bine contenită, tensiunea politică a reușit să răzbată, aducând la suprafață întreaga problematică. Anul trecut procurorii DNA au fost acuzați insistent că abuzează de poziția lor privilegiată, forțând condamnări chiar și atunci când nu aveau probe. Or, chiar dacă subiectul nu a fost abordat frontal, (ministrul Justiției, Tudorel Toader, a lipsit) acuzațiile acestea și-au făcut într-un fel sau altul loc în toate discursurile. Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kövesi, a afișat o mare siguranță de sine, prezentând un bilanț mai bun ca niciodată ca număr de dosare soluționate, condamnări definitive și bani aduși, virtual, la bugetul statului, dar nu a putut evita cu totul trimiteri la disputa publică din ultimul an. Șefa DNA a admis că au existat situații în care ”codul deontologic în interiorul instituției nu a fost respectat”, menționând cazurile a doi procurori revocați, dar pe care le-a numit ”cazuri singulare care nu carcterizează activitatea instituției”. ”Ne-am delimitat de cei care au comis aceste fapte”, a mai spus ea, continuând apoi cu câteva indicații de ordin general adresate procurorilor aflați în sală: ”Când sunt critici din societate, trebuie să ni le asumăm” , ”ca procurori avem o responsabilitate crescută pe măsura importanței pe care a dobândit-o DNA” sau ”Să arătăm că suntem procurori profesioniști și că putem acționa în limitele legii”. 

Fără contextul mai larg pe care îl cunoaștem, aceste fraze nu ar fi avut niciun sens și nici nu ar fi fost rostite. Cu toate acestea, Laura Codruța Kövesi s-a prezentat ca o învingătoare și nu se poate spune că ar fi concedat ceva adversarilor ei. Mai curând a simțit nevoia de a spune ceva pentru opinia publică de natură să calmeze spiritele. Siguranța sa de sine va fi avut probabil o legătură și cu prezența președintelui Iohannis, care a reconfirmat indirect, dar într-un mod categoric, că va refuza să semneze revocarea. A făcut-o însă cu o ostentație care riscă să pară mai curând o formă de slăbiciune.

Președintele Iohannis face uneori impresia că nu poate găsi tonul potrivit și că ezită între unul prea moale și un altul excesiv de apăsat dacă nu chiar strident. Căci referindu-se aluziv la analiza activității DNA, pe care a prezentat-o zilele trecute ministrul Justiției, președintele a vorbit despre ”o evaluare subiectivă, tendențioasă, partizană”, apăsând însă nefiresc de tare pe fiecare atribut și ridicând vocea acuzator. E ca și cum cineva ar scrie cu majuscule toate cuvintele pe care le-ar dori subliniate.

Formele sunt secundare ni s-ar putea răspunde, important este conținutul, dar, în realitate, formele ca și chipul sau vocea omului conțin ceva neexprimat, dar care își lasă amprenta asupra ideii. Acest mod abrupt de a întări cuvintele și contrastul excesiv sugerează inaptitudinea de a sesiza lucrurile în toată complexitatea lor și o tendință de simplificare. Într-adevăr până și șefa DNA a admis unele lacune, până și vicepreședintele CSM, Codruț Olaru, fost lucrător în subordinea șefei DNA, a cerut ”echilibru și solidaritate profesională” cu aluzie la cei neglijenți sau abuzivi, în timp ce președintele Iohannis a prezentat un laudatio entuziast ca și cum nici cea mai vagă umbră nu ar întuneca strălucirea instituției.

Dar perfecțiunea nu inspiră încredere, fiind mai curând suspectă. Un asemenea discurs în care totul este fără fisuri, strălucitor și inoxidabil trădează mai curând o ușoară nesiguranță.

A surprins, de data aceasta într-un mod diferit, și următoarea vorbitoare, judecătoarea Cristina Tarcea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție. A fost o ”disidență” discretă ca ton, dar totuși bine remarcată. Într-o ambianță 100% pozitivă (firească până la un punct, procurorii DNA făcându-și propriul bilanț) președinta Înaltei Curți și-a asumat rolul dificil de a rosti, în fraze catifelate, esența reproșurilor adresate DNA în toți anii din urmă. Nu direct, ci aluziv și adeseori ambiguu.

Totuși sensul general al discursului său a fost clar din primul moment în care a mărturisit că i-ar fi fost mai comod să nu vină la întrunire și că, venind, își asumă unele riscuri. Ea lansa de altfel o provocare din primul moment constatând că ” justiția în general și parchetele în particular trec printr-o perioadă de criză”. După ce toată lumea care trecuse pe la tribună afirmase că justiția se află la apogeul ei, să spui că se află în criză a fost o adevărată cutezanță. Pe scurt, președinta Înaltei Curți a sugerat că viața publică românească e dominată astăzi de un curent negativ menit să răstălmăcească adevăratul sens la justiției. (”E multă minciună și manipulare în spațiul public”). O afirmație tare pe care a lăsat-o însă învăluită în tonuri delicate. Nu s-a referit la cineva anume, dar ținta a devenit mai clară când a vorbit despre ”răul pe care l-au făcut prin comportamente nedrepte și nelegale” acele persoane din aparatul de justiție ”care nu au nimic de a face cu morala”.

Pentru juriști mai cu seamă a fost intersantă distincția pe care a făcut-o judecătoarea cu scopul de a-și sublinia mai bine ideea. Între procurori și avocați nu ar trebui să se pună semnul egalității, așa cum fac destui astăzi vorbind despre ”egalitatea de arme”, deoarece, spre deosebire de avocați, așa cum scrie în Constituție, Ministerul Public ”apără ordinea de drept și drepturile și libertățile cetățenilor”. O aluzie transparentă tocmai la acuzațiile referitoare la vicierea procedurilor în cursul anchetelor penale. Iar către final, judecătoarea a expus o interpretare a independenței procurorului care a fost probabil bine primită. Independența reală, a spus președinta Înaltei Curți, este aceea care oferă magistratului libertatea lăuntrică de a acționa ”potrivit principiilor de drept și imparțialității”. Nu știm dacă președintele Iohannis a apreciat sau a dezaprobat discursul judecătoarei, dar a fost evident, la final, că l-a interesat. În schimb reacția șefei DNA a fost fără echivoc căci celorlalți le-a mulțumit printr-o strângere de mână. 

O asemenea adunare publică ca cea de astăzi lasă totuși impresia că nu există cu adevărat dialog pe temele majore și că în cele din urmă disputele se rezolvă prin raportul de forțe.