1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O discuție despre egalitatea nativă

5 ianuarie 2017

În cursul audierilor din parlament, Ministrul Educație, Pavel Năstase, a atins, fără intenție, un subiect dureros aflat în miezul luptei ideologice contemporane.

https://p.dw.com/p/2VLYw
Imagine: picture-alliance/dpa

O afirmație a noului ministru al Educației a fost amplu reluată, cu tăceri sugestive și vădit dezaprobatoare: ”Sunt oameni care din naştere, nativ, nu pot lua un bacalaureat. Acest lucru s-a întâmplat dintotdeauna”. S-a sugerat, prin diferite procedee, că ministrul ar fi un reacționar cu înclinații rasiste care contestă oamenilor egalitatea genetică.

Dar au oamenii cu adevărat aceleași însușiri de la naștere? Doar mediul social, sărăcia și discriminarea pe care o practică societățile conservatoare sunt răspunzătoare de evoluțiile atât de diferite ale oamenilor în timpul vieții? Ar fi destul să le dai oamenilor o șansă ca ”să reușească”? 

Dacă sistemele de educație din lumea occidentală au suferit degradări progresive în ultimile decenii (cazul României este doar o variantă pipărată a unui fenomen general) este și datorită acestui soi de egalitarism irațional dezmințit invariabil de experiență. Mania egalității a făcut ragavii începând cu Declarația Drepturilor Omului de la 1789 și continuă să facă mai ales în regimurile politice ”progresiste”. Franța se regăsește mai devastată ca nicicând după mandatul lui François Hollande și al guvernelor egalitare cu miniștri desemnați demonstrativ, ca Najat Vallaud-Belkacem, care au continuat să distrugă programatic ideea de performanță.

Cu toate acestea, ideologia egalității ”din oficiu”, a egalității care precede experiența și o dezminte, continuă să fie reprodusă mecanic mai ales de tinerii care sunt victimele noilor mode universitare. Am mai făcut această remarcă: străduința de a restaura ideea de performanță în școală e inutilă dacă facultățile românești de științe politice, prin care trec mulți dintre viitorii candidați în alegeri și destui ziariști, sunt dominate de profesori de extremă stângă care sunt în plus invitați frecvent la televiziune ca să comenteze actualitatea politică. ”Știința” lor este pură ideologie și nu are nicio relație cu cercetarea prin care nu s-au distins niciodată.

Intorcându-ne la comentariul ministrului, ni se pare că e de bun simț și că e bine întemeiat pe experiență. Nu inegalitatea nativă este problema societății umane, ci conduita noastră în fața acestei realități deconcertante. După cum problematic a fost întotdeauna și reducționismul prin care numai anumite însușiri ar fi selectabile și demne de prețuire în timp ce altele ar putea fi neglijate. Giorgio Vasari ne povestește copilăria unui mare artist al Renașterii care nu avea nicio înclinație pentru studiul Gramaticii și părea irecuperabil până când a fost lăsat (abandonat) în atelierul de frescă al unui pictor și unde a manifestat subit un interes ieșit din comun. Viitorul maestru nu a învățat niciodată latina, dar a pictat în schimb minunate înfățișări ale Madonei. Pare un exemplu extrem, dar ca toate exemplele este menit să impresioneze, atrăgând atenția asupra situațiilor comune. Meseriile sunt lucruri prețioase pe care am ajuns să le disprețuim, ba chiar, în carența de imaginație a școlilor noastre, nici măcar nu le mai bănuim existența.

Ministrul are dreptate cu atât mai mult cu cât, vorbind despre bacalaureat, el mai spusese și altceva: ”Avem în momentul de faţă peste 200 de şcoli profesionale în acest învăţământ dual unde sunt peste 25.000 de elevi care învaţă în acest învăţământ. Trebuie găsită o reglementare astfel încât aceste şcoli să nu fie considerate şcoli de mâna a doua.”

Cu alte cuvinte nu este nevoie ca toată lumea să-și dea bacalaureatul și să se înscrie apoi ca alibi la ”o particulară”, ba ar fi mult mai folositor dacă ar învăța o meserie prețuită.

Într-un anumit punct însă ministrul greșește. Nu de reglementări au nevoie școlile profesionale ca să-și recapete prețuirea societății, ci tot de performanță. Atunci când absolvenții vor uimi prin priceperea lor, părinții vor dori să-și dea copiii la o școală profesională. Problema care s-ar cuveni să ne preocupe este ca școlile duale să nu devină un simulacru, un alt lucru de formă, așa cum sunt, de pildă, atâtea dintre cursurile profesionale organizate cu fonduri europene.

Suntem pe deplin avizați că noul ministru al Educației, Pavel Năstase, este acuzat de plagiat într-un articol științific semnat împreună cu alți doi autori. După alte mărturii, nici audierea sa în comisii nu a fost deloc convingătoare. În opinia ministrului programa școlară ar fi bună și nu ar trebui schimbată, doar manualele s-ar cuveni modificate pe ici pe colo. E o poziție care servește exclusiv interesele materiale ale corpului profesoral perceput în bloc - ca masă socială- și care întreține dezastrul școlii românești. Dar să facem distincțiile necesare. A cultiva ideea egalității native și a uniformității de înzestrare - cu revendicările subsidiare – nu face decât să adâncească dezastrul și e bine, de aceea, să salutăm curajul oricui de a spune lucrurilor pe nume.

Horațiu Pepine