O copilărie abuzată de ignoranța statului

Palatul Controceni și Palatul Parlamentului din București vor fi în această seară luminate în albastru, pentru a marca ziua internațională a drepturilor copilului.

Un gest cel mult simbolic. În România, generațiile născute în ultimul secol și ceva au avut copilăriile traumatizate de sărăcie, războaie, deportări și diverse dictaturi succesive. Iar copiii abandonați și cei născuți la marginile mizere ale societății au fost exploatați, abuzați și traficați, cu larga complicitate a instituțiilor statului. Și încă mai sunt.

Sute de mii de copii din România anului 2019 merg seara flămânzi la culcare. Așa spun un studiu realizat de Organizația Salvați Copiii împreună cu Avocatul Poporului. Iar statisticile oficiale spun că aproape 40% dintre familiile României își cresc copiii în sărăcie. Banii nu le ajung pentru nevoile zilnice iar asta înseamnă, în primul rând, hrană și acces la educație. Rezultatul imediat al acestei situații se reflectă în abandonul școlar: 20% dintre copiii României nu își termină studiile obligatorii. „Un procent imens”, avertizează Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România. Dintre cei care absolvă ciclul complet de educație, jumătate nu știu să citească sau să scrie corect. „Este o problemă de politici publice sociale, medicale și educaționale, de prioritizare a drepturilor și serviciilor pentru copii, la nivel guvernamental, fie el central sau local. Și este nevoie de mult mai multe investiții penru a găsi soluții la provocări”, atrage atenția Bult.

În urmă cu 30 de ani, la 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală ONU adopta, la New York, Convenția privind drepturile copilului, un tratat care stabilește standarde civile, politice, economice, sociale, de sănătate și culturale pentru toți copiii planetei. Cu excepția Statelor Unite ale Americii, toate celelalte țări membre ale Națiunilor Unite au ratificat documentul. Inclusiv România, a cărei semnătură s-a așezat printre primele pe textul convenției. Este un paradox, spune Ariana Ardelean, membră în Boardul Copiilor din România: „Legislația noastră este una dintre cele mai favorizante pentru drepturile copilului dar punerea ei în aplicare lasă de dorit. Poate nu ar trebui să ne uităm atât de mult la convenție cât la modul în care este ea abordată de către autorități. Dar și la modul în care ne uităm la copii”.

Printre cifrele care ies periodic la iveală regăsim adevăruri îngrijorătoare. Astfel, mortalitatea în rândul copiilor se situează, în România, la cote de două ori mai mari decât media Uniunii Europene. Un sfert dintre copiii instituționalizați suferă de afecțiuni psihiatrice iar 6300 sunt tratați de la bun început cu medicație, altfel spus cu calmante, în locul unei îngrijiri adecvate. O spune și senatorul USR, Vlad Alexandrescu, care a bătut recent din ușă în ușă la centrele de copii. Unele nici măcar nu i s-au deschis, alții i-au râs în nas, pentru că sistemul este împânzit cu rețele care se protejează reciproc în acoperirea fărădelegilor. În cartea intitulată „Copiii lui Irod. Raport moral asupra copiilor lăsați în grija statului”, politicianul acuză administrarea de substanțe care distrug sănătatea, abuzuri, nepăsare din partea statului și chiar trafic pentru exploatare prin muncă sau sexuală.

„Este criză”, spune Pieter Bult, iar pentru a ieși din criză este nevoie de politici publice. „Banii alocați educației sunt la jumătate din media europeană. Dacă aș fi premier aș institui un consiliu, o comisie specială dedicată drepturilor copilului, la care să-și aducă aportul toate ministerele și care să stabilească ce trebuie făcut, să supervizeze serviciile pentru copii și să găsească banii necesari. Este nevoie de un nivel foarte înalt de atenție politică și de alocarea resurselor bugetare suficiente”. Să punctăm, aici, că doar un singur procent din PIB-ul României este dedicat direcțiilor de protecția copilului.

Bult spune că un asemenea organism ar fi ineficient fără implicarea copiilor în luarea deciziilor. „Trebuie să le iei implicarea în serios, să îi asculți și nu pentru că așa spune articolul 12 din Convenția drepturilor copilului ci din necesitate. Copiii gândesc altfel decât adulții. Au mai puține stereotipuri despre cum funcționează lumea și cum ar trebui să fie. Au mai puțină ideologie în minte și le este mai ușor să-și exprime opiniile liber. Avem nevoie de acest mod proaspăt de gândire nu numai în România. Trebuie să-i tratăm cu mai multă seriozitate.”

Copiii sunt tratați drept „viitorii adulți”, „viitorii decidenți”, „viitorii medici”, „viitorii avocați”, spune Ariana Ardeleanu. „Niciun copil nu-i va spune unui adult vreodată viitor pensionar sau viitor bunic. Nu cred că este vreun copil care să nu se uite la un adult ca la persoana care îi este prezentată. Poate că ar fi frumos ca și persoanele din fața copiilor să se uite la copii ca la persoanele care se prezintă”.

La 30 de ani de la adoptare, Convenția privind drepturile copilului ar putea suferi modernizări. „În primul rând, un upgrade lingvistic, pentru a se adresa direct copiilor”, este de părere Ariana, care a fost și Ambasador Junior al României la Uniunea Europeană. Este conștientă că „nu toată lumea se poate adapta la schimbare. Dar dacă există o șansă, trebuie să încerci, chiar dacă o parte din societate nu o acceptă. Seamănă oarecum cu selecția naturală. Nu poți avea așteptări identice de la toată lumea”.

„Sărbătorim 30 de ani de la semnarea Convenției, avem un guvern nou, vin multe alegeri. Este un moment cum nu se poate mai bun să vedem ce trebuie făcut în România iar prioritatea trebuie să fie educația și sprijinirea copiilor care trăiesc în sărăcie”, conchide Pieter Bult.