O Constituţie mai longevivă decât am fi crezut | România | DW | 17.02.2014
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O Constituţie mai longevivă decât am fi crezut

Se pare că actuala Constituţie va rămâne în vigoare multă vreme de aici înainte.

În mod cu totul neobişnuit, Curtea Constituţională a lăsat să se scurgă câteva detalii privind deliberările sale legate de proiectul de modificare a Constituţiei. Nu ştim cu ce scop. De obicei presa nu află nimic până la publicarea unui comunicat laconic. Am aflat însă cu această ocazie că elementul central al proiectului de revizuire a fost respins. Potrivit Mediafax modificările aduse articolului 103 au fost considerate neconstituţionale. Este vorba de articolul care descrie modul în care preşedintele desemnează un candidat la funcţia de prim-ministru şi care a dezlănţuit în 2009 un imens scandal politic, prelungit până în 2012.

Aşa cum ne amintim, preşedintele a pretins că textul Constituţiei nu conţine nicio restricţie în ce priveşte persoana pe care ar urma să o desemneze, în timp ce partidele din opoziţie au susţinut, dimpotrivă, că preşedintele este în mod implicit obligat să ţină seama de opinia grupurilor parlamentare. La vremea respectivă, fiecare parte pleda propria cauză. PNL şi PSD reuşiseră să formeze o majoritate şi propuneau candidatura lui Klaus Johannis, iar preşedintele avea interesul să împiedice instalarea unui nou guvern până la alegerile prezidenţiale.

Un specialist în drept constituţional care a participat direct la redactarea Constituţiei din 1991 şi care a fost de altfel şi primul preşedinte al Curţii Constituţionale, Vasile Gionea (PNŢCD), scria însă cu mai mulţi ani înainte:

”Se poate pune întrebarea dacă Preşedintele are obligaţia să accepte persoana propusă de partidul majoritar sau poate propune şi o altă persoană. Textul Constituţiei îl obligă pe Preşedinte numai la consultări, nu şi la acceptarea propunerii făcute de partidul majoritar şi agrementul altor partide. Trebuie precizat însă că Preşedintele va trebui să negocieze desemnarea persoanei pentru funcţia de prim-ministru, pentru că altfel riscă un vot de neîncredere al Parlamentului, pentru viitorul Guvern.” (Curs de drept constituţional, 1996)

Profesorul Vasile Gionea nu s-a întrebat însă ce se întâmplă dacă Preşedintele chiar asta doreşte, adică un vot de neîncredere, aşa cum s-a întâmplat de două ori la rând în toamna anului 2009. Deşi cunoştea perfect situaţia politică, preşedintele Traian Băsescu a desemnat atunci succesiv două persoane fără nicio şansă de a negocia o majoritate, cu unicul scop de a câştiga timp până la alegeri. Aşadar, evoluţia politicii româneşti a întrecut cu mult imaginaţia membrilor Constituantei din 1990.

De aici a pornit scandalul politic care a dus şi la actualul proiect de revizuire a Constituţiei. USL a ţinut să preîntâmpine repetarea unor astfel de episoade, printr-o reglementare precisă a modului în care preşedintele desemnează pe candidatul la funcţia de prim-ministru. În varianta USL, preşedintele nu mai are deloc libertatea alegerii, fiind constrâns să desemneze candidaţii partidelor în ordinea voturilor obţinute. Cu argumente pe care le vom afla peste aproximativ două săptămâni, Curtea Constituţională a respins această soluţie.

Până atunci e important să înţelegem mai bine sursa conflictului şi natura soluţiilor propuse. Varianta USL reglementează strict acolo unde textul constituţional actual lasă un spaţiu alb de nedeterminare. În principiu, varianta actuală pare mai bună, căci, în condiţiile unui sistem politic fărâmiţat, Preşedintele are un spaţiu mai larg de manevră pentru a găsi cea mai bună formulă politică. Nimănui nu i-ar fi trecut însă prin cap să modifice acest articol dacă preşedintele Traian Băsescu nu ar fi abuzat de libertatea oferită de Constituţie.

Prin comparaţie, Constituţia Germaniei reglementează şi mai puţin, căci nu îl obligă pe preşedintele federal nici măcar la o consultare formală a partidelor. (”Cancelarul federal este ales fără dezbateri de Bundestag la propunerea Preşedintelui federal”, Art 63). Cu toate acestea, funcţionează mereu o cutumă potrivit căreia liderul partidului învingător este desemnat în funcţia de cancelar. Este ceva care decurge din spiritul public şi din modul de desfăşurare a alegerilor.

Dar probabil că esenţa nu stă în mentalităţi, ci mai curând în faptul că Preşedintele federal, deşi nu este constrâns explicit în alegerea sa, nu guvernează. Aşadar nu are abolut niciun interes să manipuleze grupurile politice. Acelaşi lucru se observă şi în Italia, o ţară cu o mentalitate mult mai apropiată de România. Acolo, Preşedintele Republicii (ales indirect în Parlament) îl numeşte pe Preşedintele Consiliului de miniştri şi îi numeşte şi pe miniştri, la propunerea acestuia. În ciuda unei mari instabilităţi politice şi a faptului că uneori capacitatea Preşedintelui de a-şi îndeplini rolul a fost pusă sub semnul întrebării, nimeni nu a pus la îndoială buna credinţă a acţiunii sale politice. Dar nici în Italia Preşedintele nu guvernează şi, prin urmare, rolul său constituţional se rezumă la identificarea unei soluţii politice viabile.

În Franţa e iarăşi clar: Preşedintele ca şef al Executivului îl numeşte el însuşi pe primul-ministru. Iată aşadar că oriunde ne-am uita există o mai bună alcătuire a mecanismelor constituţionale. În România, în schimb, Preşedintele care face parte din Executiv şi care are puterea echivocă de a propune candidaţi va fi mereu tentat să manipuleze grupurile politice, ca să impună un premier pe placul său, în pofida unor majorităţii constituite. Criza politică şi conflictul dintre Preşedinte şi partide sunt conţinute în ADN-ul Constituţiei României. Dacă, în 2009, anumite grupări au profitat de forţarea textului constituţional, nu este exclus ca în viitor ele să devină victimele unei manevre similare.

Fractura care s-a produs în politica românească împiedică însă orice dezbatere de principiu. În legislatura trecută, USL a ignorat complet proiectul de modificare a Constituţiei propus de Preşedinte, astăzi opoziţia prezidenţială a recurs la toate pârghiile posibile pentru a bloca proiectul USL. De fapt, din acest moment, USL nu mai are motive să continuie procesul revizuirii.