O caricaturală discriminare pozitivă

Și nici nu este nevoie să examinăm plângerile marilor universități din țară ca să vedem că ne aflăm în fața unei acțiuni cu efecte devastatoare. E destul să ne raportăm la chiar comunicatul Ministerului, care ofera câteva explicații.

Și vom începe cu un detaliu ignorat chiar și de cei care protestează energic de o săptămână încoace, poate și datorită aerului său benign de social democrație. Dintre cele 62 000 de locuri la licență, 2000 sunt alocate ”pentru absolvenții de licee situate în mediul rural”.

Toată lumea s-a ocupat până acum de repartizarea fondurilor către universități, semnalând o diminuare a locurilor pentru universitățile mari, cele care au totuși o tradiție și care mai apar și în clasamentele mondiale, fie și în josul listei. Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru semnala primul anomalia prin care fonduri alocate până acum universităților cu rezultate recunoscute au fost distribuite către universități noi din provincie, așa cum este cea de la Suceava de unde provine ministrul Popa.

Cu toate că se convenise prin lege că o comisie internațională va evalua școlile doctorale, analiza aceasta a fost mereu amânată. În plus ierarhizarea universităților, realizată la un moment dat, a fost mereu contestată, inclusiv sau poate mai ales de actualul ministru care ocupa funcția de rector la Universitatea din Suceava. Prin urmare, odată cu numirea la minister a lui Valentin Popa era de mirare să nu se întâmple ce s-a întâmplat. Până și unii dintre foștii miniștri PSD protestează azi pentru că au fost afectați personal, asa cum este Remus Pricopie de la SNSPA din București.

Dar viciul e mai profund și, din păcate, e trecut cu vederea. A repartiza bani pentru 2000 de locuri destinate absolvenților din mediul rural este o absurditate și o nedreptate în ciuda aparenței de justiție social-democrată. În primul rând pentru că meritul este relativizat printr-o interpretare caricaturală a discriminării pozitive (care luată în sensul ei american a produs la rândul ei o scădere a standardelor academice). 

În al doilea rând pentru că mediul rural nu este întodeauna un mediu defavorizat. Cine are o vilă într-o comună de lângă București se poate înscrie oportunist în categoria defavoraților și poate abuza ușor de această prevedere comodă. Dacă e să luăm social democrația în serios, ar trebui să instituim burse pentru absolvenții de gimnaziu din mediul rural care să învețe la liceele din marile orașe, dar numai după ce se constată că familiile din care provin nu au mijloace suficiente.

Or, dacă această anomalie egalitară a devenit o normă pe care nu o contestă nimeni, nici rectorul Universității din București, nici cel de la Cluj, Iași sau de la Timișoara, atunci nu trebuie să ne mirăm că ministrul Popa duce această logică viciată și mai departe, refuzând să recunoască ierarhizarea universităților.

Dacă e corect să fie admiși la universitate pe locurile bugetate 2000 de absolvenți doar pentru că au urmat cursurile în mediu rural, am spune chiar că ministrul are dreptate să considere că Suceava sa de obârșie a fost "discriminată” de ”aroganța” celor de la București și că el nu face decât să repare o nedreptate istorică. Iată de ce viciul este mai adânc și de ce, din clipa în care s-au făcut derogări de la principiul meritului, se alunecă tot mai jos pe un tobogan fără sfârșit.

Tehnic vorbind, cauza principală a acestei degradări se găsește în chiar modelul de finanțare al studiilor superioare, acela raportat la numărul de studenți și care a îndemnat an de an toate universitățile să sporească numărul locurilor. Așa se face că s-a renunțat la selecția severă care mai exista cândva la admiterea la universitate, acceptându-se tot mai mulți studenți, care pur și simplu nu aveau ce căuta. Mai sunt facultăți la care se organizează concursuri de admitere și astăzi, dar, în ansamblu, prin amplificarea neobișnuit de mare a locurilor disponibile (simultan cu apariția de noi universități de stat) standardele au scăzut dramatic.

Astăzi scandalul e în toi și tinde să ia dimensiuni și mai mari. Rectorii marilor universități protestează pe bună dreptate, dar din nefericire nici ei nu atacă fondul problemei. La rigoare, Universitatea din București, participă și ea, la nivelul ei, la prăbușirea standardelor, complăcându-se în cursa ” inflaționistă” a majorării numărului de studenți și a creării de noi linii de studiu fără un temei intelectual serios.

Căci trebuie să observăm că viciul propriu-zis nu este ministrul Popa, deși s-ar cuveni ca el să demisioneze fără întârziere. Ministrul Educației e doar un agent mai lipsit de pudoare al viciilor tolerate care au cuprins de multă vreme școala din România. Problema reală nu e că ministrul Popa ia decizii politice la împărțirea fondurilor, (așa cum spune Mircea Dumitru, rectorul Universității din București), ci că principiul meritului a încetat să mai fie o regulă, că s-au admis tot mai multe derogări, provocând o avalanșă care nu mai poate fi oprită.

Scandalul nu este că Valentin Popa se răzbună pe Mircea Dumitru pentru critica strivitoare de la învestire, ci că fostul rector de la Suceava se prezintă ca exponent al instituțiilor fără prestigiu intelectual care se revoltă împotriva ideii de merit, revendicând tacit o egalitate necondiționată.