O anecdotă periculoasă

PNL a făcut o mișcare inspirată invitându-l pe chirurgul Leon Dănăilă să candideze pe listele sale. Partidul cultivase mai mult ”figurile de ceară”, cu discurs convențional din specia ”anticorupție” și care nu au nici priză la public și nici nu au a spune ceva cu adevărat. Chirurgul, în schimb, e savuros și autentic în evocările lui pline de cinism popular, care comunică în plus mesajul unei reușite întemeiate pe talent și dăruire de sine. E clar că liberalii așteaptă ca prețuirea de care se bucură medicul să se răsfrângă asupra partidului, dar ar trebui, poate, ca și partidul să știe să-l apere. Iar ocazia s-a și ivit încă din prima zi. Chirurgul, un octogenar care nu s-a lovit încă de noile interdicții de exprimare în viața politică, a vorbit cu naturalețe, fără cenzură: ”Chirurgii, vă spun din experienţa mea, cei înalţi şi solizi nu sunt buni chirurgi. Sunt mediocri. Apoi femeile nu sunt bune de chirurgi. Cum aşa? Vă spun foarte precis. În marea chirurgie, nu. Pentru oftalmologie, ORL, pentru asta, da. Dar ca chirurgi adevăraţi... N-au talent.”

Urmarea este că s-a ales cu o plângere la CNCD din partea unei militante din zona stângii radicale: ”Cu tot respectul pentru profesionalismul recunoscut al domnului Dănăilă în meseria pe care o face, afirmațiile domniei sale reprezintă o încălcare gravă a demnității femeilor, în general, iar eu mă consider direct lezată de acestea” (Iolanda Stăniloiu).

De obicei oamenii sunt intimidați de acest discurs, dar la o privire mai atentă nicio femeie nu are motive să fie ofensată, în calitatea ei generică de femeie. Ce motive ar avea femeile să devină neapărat neurochirurgi? Evident, este o profesie care fascinează prin faptul că se plasează la limitele cele mai avansate, într-un fel similar cu o călătorie cosmică, dar lumea nu s-a bazat numai pe exploratorii ei, ci poate mai ales pe aceia care au știut să cultive terenul aflat în deplină siguranță și în totala stăpânire a omului. Iar aici profesiile și, în general, ocupațiile demne de prețuire sunt nenumărate. Oare o mare cântăreață sau o mamă care se ocupă cu dăruire de familia ei sunt mai puțin prețioase decât un doctor chirurg? Acesta oferă omului șansa de a-și continua viața, dar ce preț are viața fără cultură și fără atașamentul matern?

E adevărat că neurochirurgul este, întrucâtva un erou al medicinii moderne, dar lumea nu stă numai în eroii săi așa cum știm încă din vechea Eladă, ai cărei eroi (războinici sau olimpici), au fost, în cea mai mare parte uitați, spre deosbire de poeții săi tragici, de filosofi sau de sculptorii în marmură. Dar chiar și în marile povestiri despre eroi, alături de Ulise apare Penelopa care îi oferă primului o destinație și un sens. Ce ar fi fost călătoria lui Ulise fără Ithaca? Fără patria, casa, familia care să-l aștepte? Știm, desigur, că lupta stângii radicale de azi se dă tocmai cu ”stereotipul” Penelopei, dar principiul feminin își găsește nenumărate alte forme de valorizare socială și politică fără să aspire la această standardizare egalitară.

Ar trebui să avem mai clar în minte distincția dintre egalitatea juridică în drepturi și egalitatea naturală. Egalitatea juridică, ca principiu al democrației moderne, ne spune că orice persoană, fie ea femeie sau bărbat, are dreptul de a ocupa orice poziție și orice demnitate publică. În subsidiar orice persoană fie ea femeie sau bărbat are dreptul la aceleași școli, burse și orice alte mijloace de afirmare și promovare socială. Egalitatea juridică este o creație și o opțiune a omului și prin acest fapt este indiscutabilă, în sensul că nu poate fi supusă unui test de cunoaștere. Egalitatea naturală este în schimb ceva care nu ține de noi și care transcende orizontul deciziei noastre subiective. Experiența ne poate sugera însă că prețuitul chirurg Leon Dănăilă nu ar fi fost un rugbist la fel de bun ca ”cei înalți și solizi”, iar în privința asta, s-ar asemăna mai mult cu femeile.

Egalitatea juridică dintre femei și bărbați este un principiu politic prețios - a cărui origine se află în iudaism și creștinism - tocmai pentru că se opune principiului forței brute în numele unei umanități mai înalte, care poate lua uneori chipul fragilității înseși. Mai exact, acest postulat ne spune că, în relația dintre oameni, nu decide cel mai puternic, ci legea. În această lumină, inegalitatea naturală nu este negată, ci pur și simplu depășită.

Revenid la întâmplarea zilei, reclamația la CNCD nu este o anecdotă neglijabilă. Dacă forul vizat îl va condamna pe candidatul PNL cu avertisment - așa cum face de obicei în asemenea situații - și dacă nu vor exista replici energice, se va consolida în viața publică o formă de interdicție nefirească și periculoasă. Căci se va impune treptat un nou tabu, pe care oamenii nu vor mai avea curajul să-l încalce în ciuda evidenței empirice și a gândirii logice. Servitutea începe cu paralizia gândirii.

 Horațiu Pepine, DW-Bucureşti