O alianţă imbatabilă

La 18 ianuarie Klaus Iohannis a ajutat România în chip decisiv, blocând, prin surprinzătoarea şi salutara sa prezenţă în guvern, adoptarea unor ordonanţe de urgenţă care ar fi transformat România, poate definitiv, într-un stat de la un cap la altul mafiot. Seara, mii de tineri au demonstrat în metropolele ţării, scoşi în stradă nu atât de ONG-uri, spre iritarea Alinei Mungiu Pippidi. Şi nici de partide. Cât, mai degrabă, de conştiinţă.

Cuplul format de aceşti manifestanţi, reprezentând segmentul cel mai informat şi dinamic al societăţii româneşti, cu preşedintele ales în 2014, prin voturile multor tineri din ţară şi din diaspora românească, s-a transformat în speranţa României, poate ultima, dacă s-ar spulbera.

Ordonanţele, croite pe calapodul şi în interesul unor infractori periculoşi, condamnaţi definitiv, precum ex-securistul oligarh Dan Voiculescu, alias Felix, ori premierul neoficial al ţării, Liviu Dragnea, din biroul căruia au emanat, reprezintă un grav atentat la adresa statului de drept românesc.

Adoptarea lor şi poate şi o eventuală amnistie, curățind "de mizerie toate cazierele oamenilor importanți", spre a o cita pe Sabina Fati, n-ar servi doar golirii puşcăriilor româneşti, ci, mai ales, intoxicării şi autointoxicării automate a societăţii. Căreia i se sugerează mediatic, cu sistemă, să se "emancipeze" de un "rău" în fapt imaginar, raliindu-se în contra anticorupţiei, care ar fi fost chipurile sursă structurală (nu punctuală) de abuzuri "dictatoriale". Demonizarea lui Băsescu pentru eliberarea justiţiei a continuat astfel, neabătut, prin demonizarea DNA. Or, cele două ordonanţe ar da cu tifla nu doar DNA.

Căci, în ultimă instanţa, ar sluji perpetuării violării societăţii, prin abuz de putere, constituind funestul obicei al regimurilor instalate de secole între Dunăre şi Carpaţi. La apogeul acestui viol permanent s-a ajuns sub regim comunist. După care, captivă şi tributară sindromului Stockholm afectând victimele terorii, societatea a continuat să se autofaulteze sistematic, după 1989. De pildă, prin neadoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi autorizarea indirectă a impunităţii de care au beneficiat nomenclatura, securitatea şi ofiţerii ei.

Pe scurt, acceptând ordonanţele născute în beneficiul direct al liderului PSD şi al acoliţilor săi, în biroul lui Liviu Dragnea, societatea şi-ar asuma o restauraţie fesenistă prin care ar continua ad infinitum să se lase otrăvită, jefuită şi debusolată de delincvenţi din a doua şi a treia generaţie de mafie securisto-nomenclaturistă.

Dar nu fusese practic girată de electorat perpetuarea intoxicării şi a jafului postcomunist? Nu fusese ea inclusă în mandatul majorităţii create prin alegerile din toamna anului trecut? Tranşarea lor se datorase, în mare măsură, atracţiei exercitate de promisiuni oneroase, dezinformării, manipulării naţionaliste şi unei doze de obraznică demagogie, de o amploare fără precedent chiar pentru o ţară obişnuită cu metode foarte nedemocratice de luptă electorală. Nu mai puţin adevărat e că, din păcate, românii au acceptat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, prin scrutin, o majoritate şi-un regim care contravin, iată, flagrant intereselor lor de reformare, modernizare şi consolidare a statului român.

Înseamnă însă toate acestea că ar fi acum obligaţi să asiste pasiv la gâtuirea democraţiei, dreptăţii, justiţiei şi statului de drept de către infractori şi oamenii lor de casă? Defel. N-ar fi siliţi să facă asta nici dacă nu l-ar fi ales cu o majoritate zdrobitoare pe Klaus Iohannis la şefia statului.

Spre deosebire de cea a infractorilor condamnaţi, aleşi în mare măsură prin absenţă de la urne, legitimitatea preşedintelui e solidă şi incontestabilă. Greşelile sale repetate au fost şi vor trebui analizate şi criticate. Dar e limpede că rolul său, de acum încolo, promite să fie decisiv întru salvgardarea puţinei libertăţi şi a anemicei democraţii de care se mai bucură, încă, românii. 

Va fi, să admitem, o luptă foarte grea. Preşedintele, nu mult mai puţin izolat decât Traian Băsescu în anumite faze, va continua să fie ameninţat cu suspendarea. Campaniile de linşaj mediatic al şefului statului şi de calomniere a susţinătorilor săi vor lua amploare. Conspiraţionismele implicându-i pe Klaus Iohannis şi pe ziariştii care nu pun tunurile pe el se vor ţine lanţ.

Dar dacă tinerii ţării îi vor rămâne alături şi se vor mobiliza la nevoie în fazele acute ale confruntării pe care şeful statului va trebui să şi-o asume de-acum încolo integral, pe faţă şi fără subterfugii, cu maşinăria de vot a reprezentanţilor marii corupţii, mai sunt, poate, şanse de salvare a statului de drept, în ciuda nefericitei constelaţii internaţionale actuale, avantajând, mai nou, regimul Putin.

Aceste şanse de menţinere a României la adăpost de vrăjmaşii ei anti-democratici din interiorul şi din afara ei, ar spori, fireşte, net, dacă opoziţia parlamentară formată din PNL şi USR ar pune umărul, iar organizaţiile magistraţilor nu vor capota în faţa majorităţii din forul legislativ. Căci s-ar forma o alianţă imbatabilă de apărare a ceea ce românii au dobândit cu greu, prin luptă, în ultimele  decenii.

Jos pălăria deci în faţa celor cărora inteligenţa, informaţia şi conştiinţa (ori, în cazul lui Iohannis, al şefei DNA şi al procurorului general, şi funcţia) le-au dictat să spună clar şi ferm "nu" punerii pe butuci a luptei anticorupţie. Dar bătăliile cele mai grele abia încep. Şi riscă să fie pierdute încă înainte de prima salvă, dacă românii mai tolerează generos minţitul de popor la televizor, prin intermediul cetelor dese de invitaţi şi pseudoanalişti - avocaţi politici şi juridici ai oştirilor de mari infractori."Vă vedem", au scandat demonstranţii. Bravo lor. Dar succesul lor se datorează faptului că nu se prea uită la ce li se dă să vadă spectatorilor lui Ghiţă-teveu.