″Nu poți eradica sărăcia cu oameni care îi urăsc pe săraci″ | România | DW | 04.12.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

"Nu poți eradica sărăcia cu oameni care îi urăsc pe săraci"

Săracii nu s-au regăsit în programele de guvernare din România ultimilor 30 de ani. În campanii li s-au oferit pungi, promisiuni neonorate și amenințări. Iar România a rămas în coada Europei la nivelul de trai.

Familia lui Steve

Familia lui Steve

"Subfinanțare" ar trebui să fie cuvântul anului în România. De fapt, al întregii ei istorii recente, trecând prin toate bornele cronologice, de la un sistem sau regim politic la altul, de la o majoritate la alta. Sănătatea a fost permanent subfinanțată, iar pandemia este un revelator dureros pentru starea sistemului medical: conform datelor Eurostat din 2 decembrie, alocările pe cap de potențial pacient sunt de 520 de euro anual, de vreo zece ori mai mici decât în Danemarca sau Luxemburg. Cultura la fel, etern subfinanțată. În cazul cercetării, chiar săptămâna trecută, Eurostat a transmis că România investește cel mai puțin din Uniune (sub 0,5% din PIB). Educația primește mereu prea puține fonduri. Iar asistența socială rămâne cu resturi la împărțelile bugetare și, de multe ori, este printre primele de la care se taie atunci când se fac rectificări și se realocă interdepartamental resurse financiare.

Românii invizibili

Statisticile sărăciei din România sunt dramatice. Peste șase milioane de cetățeni, aproximativ o treime din cât se estimează că au mai rămas în România, trăiesc în zona excluziunii sociale. Un copil din zece se duce nemâncat la culcare, iar fiecare al treilea este parte a unei familii expuse riscului sărăciei. Un sfert din populația României are grupul sanitar în afara locuinței. Media europeană este de doi dintr-o sută.

Familia lui Steve are toaletă în casă, dar aceasta nu este racordată la utilități, deci nu curge apă la baie. Curentul vine de la un vecin. Steve doarme în demisolul fără sursă de căldură, separat de cele trei fete ale sale și de nepotul pe care tot el îl crește și care, se aude vocea uneia dintre fete, care taie o ceapă, "este și el tot fratele nostru".

Casa veche, cu încăperi înalte, are ferestrele mari de la stradă camuflate. Ar putea fi una dintre cele mai frumoase din partea veche a capitalei României.

Steve doarme în demisolul unei case nelocuite

Steve doarme în demisolul unei case nelocuite

Dar, la fel ca în cazul multor alte clădiri cu vechime din București, îi cade tencuiala, iar tocăria geamurilor de lemn e scorojită. Ornamentele de pe fațadă se vor desprinde, din cauza vibrațiilor provocate de tramvaiele ce trec pe șinele îmbătrânite. Ușile nu au clanțe, se închid cât de cât dacă le trântești. Însă frigul intră pe sub ele sau prin găurile yalelor lipsă. "Domnul Ionuț" de la Fundația Parada ("îi mulțumim tare rău că e mai onorabil decât cel care face legile în România", spune Steve) le-a adus o sobă în care nepotul de cinci ani aruncă periodic lemne.

Cuptorul acesta nici măcar nu intră în statisticile care spun că pentru 45% dintre gospodăriile României lemnele - de multe ori vreascuri sau chiar coceni - sunt sursa principală de încălzire.

Familia lui Steve nu există în acest imobil. Nimeni nu există, aici. Pentru autoritățile din România, casa aceasta, în care, de un an și două luni, își duc viața un bărbat și patru copii, este nelocuită.

Steve este teleormănean. "În București mi-am găsit soția, în 1995, în București am rămas. Ne-am dat silința să avem copii, să fim într-o situație familiară, să fim oameni de familie, de casă, că așa e bine." Treisprezece ani i-au petrecut într-un alt imobil nelocuit, cu acordul proprietarului. Dar acel proprietar a vrut să vândă. Cumpărătorul a distrus clădirea veche. Nu a construit nimic în schimb. Locul a rămas viran.

Dacă n-ar fi copiii, m-aș culca pe străzi, spune Steve

"Dacă n-ar fi copiii, m-aș culca pe străzi"

În timp ce așteptau aprobarea unei locuințe sociale, au început să caute alt adăpost în locul celui din care urmau să fie dați afară. Steve a găsit casa în care l-am întâlnit, despre care știe că este a unei primării. Găsise și soția lui o casă asemănătoare. A fost pozată de vecini în curtea acelei case. Vecinii au chemat poliția. Au condamnat-o la închisoare, un an și ceva, pentru violare de domiciliu și furt. De fapt, spune Steve, femeia nu ar fi furat, ci ar fi aruncat lucruri pe care le găsise acolo și le considerase gunoaie. Nu au avut bani de avocat pentru liberare condiționată. Așa că Steve a rămas pe post de tată și de mamă pentru toți copiii din casă.

Protecția primarului în detrimentul cetățenilor

Când a depus actele pentru locuința socială, lui Steve i-au cerut "ce nu puteam să le dau: domiciliu. Ne-am pierdut speranța de la primărie. Ne-au spus că de ce am făcut atâția copii dacă n-avem cu ce să-i creștem. Am renunțat. Dacă vine un executor peste noi, că stăm abuziv în casa primăriei, vine cu mascații și mă vede cu copiii în situația asta, Doamne ferește, mi-e frică că-mi ia copiii. Păi, i-am făcut, i-am crescut. Așa că ne-am debarasat de ajutorul lor și am procedat singuri pe cont propriu." Nu este singurul.

"Instinctul acestor oameni este să se ascundă de autorități. Primul sentiment pe care îl generează direcțiile de asistență socială la acești oameni aflați în situație precară este teama", explică Irina Zamfirescu, watchdog al autorităților locale din București și activist pentru drepturile omului.

Activista pentru drepturile omului Irina Zamfirescu alături de copiii lui Steve

Activista pentru drepturile omului Irina Zamfirescu alături de copiii lui Steve

De aproape un deceniu urmărește fenomenul locuirii precare în capitala României. Este o neîncredere justificată, spune Zamfirescu: "În România, protecția socială vine să te convingă să pleci de unde ești evacuat. Vine exact în ziua evacuării. Instrumentul folosit este amenințarea că dacă opun rezistență le vor fi luați copiii. Așa că oamenii simt că autoritatea publică este acolo să reprezinte primarul și nu nevoile cetățenilor. Și, din ce am observat eu până acum, simt bine." 

Steve, care are în jur de 50 de ani, deși pare mai bătrân, nu s-a angajat niciodată cu acte. "Am muncit la negru, pe buletinul altcuiva. Am luat 120 de lei, am venit cu ei acasă, am făcut piața. Mă duc astăzi, mă duc iar peste trei zile, și-așa, muncesc astăzi, mănânc seara, să putem trăi de pe o zi pe alta." Spune că s-ar descurca cu 2000 de lei pe lună, "dacă prind să muncesc, indiferent ce are cineva nevoie. În construcții, la decoperat, la zugrăveli. Altfel trăim din străzi. Mai colectăm ziare, mai colectăm peturi, ce se găsește pe străzi. Eu dacă am plecat de dimineață le pun foc la ora trei când mă trezesc, le las niște bănuți pe masă să-și ia un suc, să-și ia ceva să supraviețuiască." Îi dau lacrimile. "Nu plâng să mă miluiască cineva. Dacă n-ar fi copiii, m-aș culca pe străzi. Din cauza lor fac orice, numai pentru ei, să-i văd, să-i am. Dar copiii pierd școala. Fără școală nu ai nici un demers, nici un viitor pe parcurs, nu e viață de trăit fără școală." 

Consens politic: sărăcia nu e bună

Duminică sunt alegeri parlamentare. Combaterea sărăciei ar trebui să fie unul dintre obiectivele fundamentale ale partidelor politice. Oamenii săraci nu au încăput în strategiile de campanie și în programele de guvernare din România ultimilor 30 de ani.

Copiii și nepoții lui Steve locuiesc îngrămădiți în singura cameră încălzită a casei

Copiii și nepoții lui Steve locuiesc îngrămădiți în singura cameră încălzită a casei

Votanții au fost cumpărați cu promisiuni populiste, evident niciodată onorate. Steve a mai votat, de-a lungul vremii, dar "acum nu-mi mai vine să mai votez niciodată. La Parlament fac legile anapoda, ca să poată să mă bage pe mine la pușcărie în locul lor". 

Neîncrederea în autorități este justificată, cred chiar politicienii români. "De multe ori și-au cerut drepturile și au fost refuzați, fără explicații și fără ajutor. Li s-a spus că lipsește pagina patru din dosarul cu șină, fără să li se spună care este pagina patru și unde se obține", povestește Oana Țoiu, fost secretar de stat în Ministerul Muncii și candidat USR-Plus pentru Camera Deputaților.

Infografik Armut in Europa RO

"Când ești refuzat o dată, de două ori sau de cinci ori, ajungi să nu mai ai încredere că atunci când te mai duci să ceri ajutor cineva din partea cealaltă te va și ajuta. Oamenii aceștia nu sunt condamnați la sărăcie. În același timp în care se află la coada Europei în ce privește sărăcia, România a fost ani la rând în vârful Europei la creșterea economică. Există familii care stau în starea asta 10-20 de ani. E clar că nu au fost ajutate să iasă din starea de dependență, ci ținute acolo."

Partidul lui Țoiu propune o abordare integrată care să elimine toate piedicile de acces pentru copii la școală și părinți la muncă și, unde e nevoie, la asistență medicală. "Trebuie voință și capacitate. Sistemul", punctează Țoiu "este hiperpolitizat, s-a ajuns cu numirile politice până în locuri în care nu este nevoie, iar asta duce la deprofesionalizarea multor instituții. Nu există o baghetă magică sau un buton pe care dacă îl apeși se rezolvă toate. Dar sunt câteva lucruri esențiale cu efecte imediate: scăderea taxării pe salariul minim, educația de la o vârstă mică, de la grădiniță, școală de la opt la cinci care să oglindească programul de muncă al părinților, pentru a le permite să muncească, și conectarea la infrastructură." 

Petre Florin Manole (PSD)

Petre Florin Manole (PSD): "Sărăcia celor care muncesc e irațională și inacceptabilă"

Deputatul social-democrat Petre Florin Manole are o altă variantă pentru scăderea taxelor: fără impozit pe venit pe salariul minim și cu deduceri fiscale pentru familiile cu copii. "În România există cea mai dezastruoasă situație de sărăcie", este de părere fostul consilier în Ministerul Muncii: "Sărăcia celor care muncesc. E irațională și inacceptabilă." O altă problemă este modul în care este privită sărăcia în România. "Nu poți face politici publice pentru eradicarea sărăciei cu oameni care îi urăsc pe săraci. Nu îmi explic cum au reușit mulți dintre compatrioții noștri, oameni care nu sunt nici ei descendenții unor familii nobiliare, ci vin din familii sărace, să ajungă la gradul acesta de ură împotriva săracilor. Sărăcia este văzută ca o vină în România." 

O altă soluție propusă de deputatul pesedist este sprijinul consistent de la stat pentru ONG-urile care lucrează în colectivitățile marginale. "Nu putem să schimbăm instituții de pe o zi pe alta, iar oamenii ăștia nu au timp pentru o schimbare de paradigmă. Pentru situația urgentă e nevoie să folosești toate resursele pe care le ai", explică Manole. În fine, mai este și subfinanțarea serviciilor sociale, iar paradoxul este că "ceri unui om plătit atât de prost încât el însuși este sărac să-i salveze pe alții din sărăcie. E ridicol".

Critici la adresa celor care au legiferat în zona socială și au administrat nevoile comunitare are și liberalul Sebastian Burduja: "Zona aceasta a fost acaparată de politicieni care au preferat să exploateze beneficiile pe care statul le acordă unor grupuri vulnerabile pentru a le ține captive. De 30 de ani, cei care au avut puterea de decizie și-au bătut joc de acești oameni și i-au folosit ca armă electorală. Interesul politicienilor nu a fost să îi ajute pe acești oameni să își facă propriul rost, ci să îi țină legați de pârghiile cu care îi controlau, în general primăriile, autoritățile locale".

Rumänien | Kandidaten für die Parlamentswahlen

Sebastian Burduja (PNL): "De 30 de ani, cei care au avut puterea de decizie și-au bătut joc de acești oameni"

Cel puțin în cazul capitalei, există resurse de locuințe sociale, asigură Burduja, care va candida pentru un mandat de deputat. "Trebuie sprijiniți să își găsească un loc de muncă și să aibă acces la nevoile de bază. PNL propune un regim de vouchere pentru masă caldă, pentru îmbrăcăminte și acele modele conditional cash transfers, de beneficii condiționate de trimiterea copiilor la școală pe termen lung, aplicate în alte țări." 

Un sistem scurtcircuitat

Promisiunile electorale ar putea avea, anul acesta, o soartă mai bună: Uniunea Europeană alocă peste 40 de miliarde de euro prioritar pentru copii și tineri. "România trebuie să se asigure că în propriul plan pentru recuperare și reziliență cere și pentru copii și tineri. Încă nu o face", conchide Oana Țoiu.

Deocamdată, peisajul asistenței sociale este plin de anomalii legislative și birocratice care periclitează situația încă de la baza ei: cei din mediile precare nu au acte, nu au domiciliu, așa că nu primesc asistență socială sau medicală.

Băiatul de cinci ani, responsabil cu vreascurile pentru foc

Băiatul de cinci ani, responsabil cu vreascurile pentru foc

Teoretic, un tânăr fără adăpost are acces la orice fel de programe de integrare, însă are nevoie de un domiciliu pentru a beneficia de ele. E un cerc vicios aberant pe care autoritățile nu par interesate să îl rupă. "Cât timp nu va exista un angajament politic de reducere pe bune a sărăciei în România, nu se va întâmpla nimic", comentează Irina Zamfirescu, care ilustrează și ea scurtcircuitele sistemice: "Există bucăți de cadru legislativ foarte utile, dar în cazuri cum ar fi tichetele de grădiniță pentru copiii săraci ai legea, dar nu ai normele de aplicare, iar pentru locuințele informale ai tot, dar nu se aplică."

Asistența socială, afirmă activista, "a fost pusă în registru de solidaritate. Dar locuirea, de exemplu, care e baza piramidei nevoilor, este o problemă de drepturile omului, nu de solidaritate, de caritate. Egalitatea de șanse și sărăcia țin de drepturile omului".

Steve a primit la un moment dat un ordin de evacuare. În document sunt menționați copiii minori, dar autoritatea nu a venit să vadă în ce condiții trăiesc cei mici. Vor veni, probabil, odată cu mascații, la evacuare.

Teoretic, evacuările pot fi făcute iarna, Codul Civil permite asta. Irina Zamfirescu l-a auzit, însă, pe primarul general al Capitalei promițând că nu va permite așa ceva în cazul locuințelor aflate în administrația municipalității, până în aprilie.

Oana Țoiu, USR-PLUS

Oana Țoiu, USR-PLUS: "Copiii trebuie luați doar dacă sunt în pericol"

Asta nu îl liniștește pe Steve. Îi e teamă că îi vor lua copiii, deși el e chiar unul dintre cei care despre care Oana Țoiu spune că ar putea fi ajutat să-și țină copiii în școală "cu mult mai puține resurse publice decât cele consumate de stat când ia copiii din familie. Copiii trebuie luați doar dacă sunt în pericol, dacă familia se dovedește că nu are intenția sau capacitatea de a avea grijă de ei". Or, copiii lui Steve ar fi mers la școală dacă nu ar fi fost pandemia. Școlile sunt închise, iar ei, care și așa au curent de la un vecin, din milă, nu au internet, nici tabletă sau laptop.

Au, în schimb, dorințe. Deloc sofisticate. Vor să trăiască "într-o casă mai cu condiții", din care "să nu mă dea afară, să-i am cu mine pe frații mei, pe mama mea și pe tata, să avem toată lumea sănătate și noroc în viață". Cât despre băiatul de cinci ani, responsabil cu vreascurile care țin focul în soba pe care stă la cald o oală cu un rest de ciorbă de cocoș, acesta speră să își poată cândva plimba surorile cu mașina proprie.