Nu Halep, ci Kövesi va schimba imaginea tarii | Vocile celorlalţi | DW | 24.07.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Vocile celorlalţi

Nu Halep, ci Kövesi va schimba imaginea tarii

Cum ajung la putere liderii sarlatani, despre care toata lumea stie ca sunt bonomi, unii chiar sarmanti, dar complet incompetenti? (Ziare.com)

Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford si director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, este cel care pune pe agenda conceptul liderului-sarlatan, un impostor pe care partidele il promoveaza si care ajunge sa fie ales, pentru ca face spectacol si ofera pesudo-solutii simple la probleme complexe.

Atunci cand am convenit acest nou dialog, am spus sa vom vorbi despre leadership-ul politic. Suntem acum in libraria de la Cismigiu si daca ne uitam la raftul de stiinte politice gasim titluri alarmante: Criza liderilor, Moartea Europei si tot asa. Deplangem mereu ca nu mai avem un Churchill, un Havel, in acest spatiu. E lumea occidentala intr-o criza de lider?

Cred ca da si cred ca se redefineste conceptul de lider. Ce mi se pare in momentul de fata destul de ingrijorator nu e faptul ca nu sunt lideri, ci calitatea liderilor este foarte indoielnica.

As spune asa, mai provocator, cred ca e o perioada a domniei liderilor sarlatani. E un cuvant destul de puternic, dar care are miez. Etimologic, sarlatan vine de la cineva care pretinde ca are anumite cunostinte, competente, dar de fapt nu le are. Modelul clasic e Tartuffe al lui Moliere, impostorul, sarlatanul.

Ce observam acum e ca sarlatania a devenit foarte comerciala.

Ideea aceasta de sarlatan mie mi-a venit citind de curand stirile din tara in care locuiesc, Marea Britanie, si Boris Johnson este pe cale sa devina prim-ministru si este descris exact in acest sens, ca liderul-sarlatan.

Exista mai multe tipuri de lider-sarlatan, acesta este sarlatanul sarmant. In ce sens? El niciodata nu a avut o competenta anume, nici cand era ministru de Externe, pe unde a fost a fost ca o streche.

Sunt anumite trasaturi interesante care unesc genul acesta de lider. In primul rand, o disputa constanta cu adevarul. Cazul lui Boris Johnson este clasic: el a lucrat pentru Times, in Londra, cand facea acele reportaje mirobolante despre Uniunea Europeana. El a fost dat afara, si-a pierdut jobul, pentru ca a inventat anumite povesti. Ulterior, a devenit ministru de Externe.

Chiar ieri citeam un reportaj despre o alta mare minciuna pe care a spus-o. Dar aceste minciuni nu mai au efectul pe care l-ar fi avut in timpul lui Margaret Thatcher, lumea nu mai penalizeaza liderii pentru minciuna.

Asta e partea ingrijoratoare. Deci el a reusit sa supravietuiasca, sa patineze dintr-o pozitie in alta, fara sa-si controleze minciunile. Toate parerile despre el pe care le au liderii europeni, presedintii de partide, cei care au lucrat cu el sunt ca este foarte bonom, foarte sarmant, dar total incompentent.

Ce spuneti e ca acesti lideri sarlatani nici macar nu isi ascund impostura. Lumea stie despre ei ca sunt sarlatani si totusi ei sunt promovati. E un paradox.

Absolut. Si daca trecem oceanul, avem modelul clasic de sarlatan, pe Trump, care este sarlatanul-revansist. Era un articol in Washington Post, un fel de registru al declaratiilor false facute de Trump de cand a luat puterea si erau 10.800, deci o medie de 12 declaratii gogonate pe zi. Gogonate!

Poate e mai usor sa treaca drept adevar o minciuna super-gogonata decat una elaborata, discreta.

Vedem mai multe locuri in care aceasta patinare in lumea minciunii grosolane nu are niciun efect. De fapt, cu cat mint mai mult, cu atat reusesc sa se mentina.

E o criza si a adevarului.

E interesant cand vezi asta, pentru ca te astepti de la democratii oarecum neconsolidate sa ai genul asta de derapaj, dar vorbim despre Marea Britanie, vorbim despre Statele Unite.

In cazul lui Trump, se adauga si alte lucruri: acuzatiile de rasism, de pradator sexual, 24 de femei l-au acuzat - niste probleme care nici nu se compara cu acelea din perioada lui Clinton. Si, totusi, reuseste sa supravietuiasca.

Intrebarea care se pune e cum s-a ajuns in astfel de situatii, ca lideri sarlatani sa castige.

Nu ne putem uita doar la electorat, pentru ca sigur electoratul poate vota si vrand sa creada minciunile mari ca promisiuni. Dar acesti lideri au fost selectati de partide. Trump a fost selectat de partid mai intai, sa fie candidat.

Absolut si o explicatie e legata de modul in care selectia liderilor este acum bazata pe un principiu democratic, dar cu consecinte neintentionate destul de proaste. Ma refer la acest sistem de primaries care exista in SUA, unde candidatul trece mai intai prin filtrul partidului.

Un principiu democratic. Care e problema atunci? Problema e ca aceia care voteaza in primaries sunt, de obicei, cei mai extremisti, din punct de vedere ideologic.

In democratie, spun studiile, sunt cam trei categorii de votanti:

- cei pe care nu ii intereseaza politica deloc - in jur de 30, 40%, ei nu se duc la vot, isi vad de viata lor;

- cei activati la alegeri, care atunci incep sa se intereseze, sa vada ce se intampla

- gladiatorii, cei 10% care mananca politica pe paine, sunt foarte pasionali, interesati. O democratie functionala nu trebuie sa aiba prea multi gladiatori, pentru ca atunci nu ai centru, nu ai compromis - nu poti sa ai o democratie cu 50% gladiatori, care toate ziua stau si discuta politica intens. Categoria asta are rolul ei, mentine interesul activ.

Gladiatorii sunt foarte prezenti in alegerile primare in SUA si atunci reusesc sa canalizeze intr-un fel alegerile.

Problema asta era mai veche in SUA, dar ceva s-a schimbat. In cazul primului presedinte Bush sau in cazul lui Clinton, ideea era ca alegi pe acela care te reprezinta, dar erai si pragmatic, in sensul ca il alegeai pe cel care are sanse.

In ultimii 10 ani, nu mai intereseaza daca acela pe care il alegi sa te reprezinte castiga sau nu, ci vrei sa te reprezinte pe tine, cat mai fidel posibil.

Acelasi lucru se intampla in Marea Britanie in momentul de fata: Boris Johnson este ales prim-ministru de 180.000 de membri ai Partidului Conservator. Ca sa dau un exemplu despre cat de radicali sunt acesti gladiatori: a fost un sondaj publicat acum vreo trei saptamani, in care membrii Partidului Conservator, cel care, sa tinem minte, a facut Marea Britanie moderna, erau intrebati: Ati fi de acord ca Brexit-ul sa continue daca:

a) Scotia decide sa iasa? - 69% au spus Da.
b) Economia va suferi pagube semnificative? - 61%, Da!
c) Irlanda de Nord ar iesi? - 60%, Da!
d) Partidul Conservator va fi distrus? - 54% au spus Da!

Asadar, una dintre explicatii, si in cazul lui Trump, si al lui Boris Johnson, este aceasta schimbare institutionala, in care cei care aleg in prima faza sunt cei mai polarizati.

De unde aceasta nevoie a unei reprezentari cat mai personale? E explicatia lui Harari, ca omul isi cauta relevanta si e gata sa accepte acea poveste politica in care i se da si lui un rol.

Daca ne gandim la mesajele lui Trump si Boris Johnson, gasim o nostalgie a trecutului.

"Vreau ca America sa fie mare din nou". Care America? America anilor '50, o America alba, prospera, apogeul de dezvoltare, pentru ca ceilalti, dupa razboi, erau la pamant.

Acelasi lucru in Marea Britanie. Nigel Farage a avut un mare miting in campania pentru alegerile europene si era un clip pe Twitter in care erau filmati oameni care se adunau: englezi albi, 50-60 de ani. Demografic, acestia sunt oamenii care tanjesc dupa ceva, dupa o anumita perioada in care ei s-au simtit mai puternici. E o nostalgie si dupa acest fel de trecut. E o problema culturala: "Noi am fost Imperiul Britanic".

Un fel de sindrom al detronarii. E o explicatie care nu pare a functiona pe Romania, a carei varsta de aur, interbelicul, a fost demitizata.

Se aplica si Romaniei, unde avem sarlatanul sarmant sau sarlatanul revansist de provincie.

Dragnea a pretins ca are niste competente pe care nu le avea. El a fost sef la Teleorman 10 ani, unde a tinut judetul pe butuci, nu s-a miscat nimic. Dupa asta, a vrut sa acceada la functii mai mari.

Pe ce baza de competenta vrei tu sa conduci o tara, cand tu ai pus un judet pe butuci? Daca dumneavoastra vreti sa va angajati la un ziar si te intreaba:

- Ce-ai facut la viata ta?
- Am lucrat la un ziar de provincie si nu am facut nimic, nimeni nici macar nu citea.
- Atunci te angajam si iti dam salariu dublu.

La fel, votantii lui Dragnea au fost mai intai acei membri de partid care aveau o singura miza: sa scape de problemele cu justitia. Asta a fost mesajul constant si de asta eu nu cred ca problema e rezolvata. Urmatorul care va veni acolo trebuie in continuare sa rezolve justitia.

Urmatorul a venit, e doamna Viorica Dancila. Are ea sarmul unui lider sarlatan?

Sarlatanul e cel care pretinde ca are niste cunostinte pe care nu le are. Ce competente o recomanda pe doamna Dancila? Ea a fost opt ani la Parlamentul European. A trecut pe acolo, nimeni nu isi aminteste de ea.

Asta e o problema a politicii romanesti: sunt oameni care nu au nicio realizare in viata. Cand te uiti la Dancila, ce a lasat in urma? Ce a facut? Se pricepe la ceva?

Tariceanu, la fel. Sunt oameni care, in alt context, nu ar fi reusit sa traiasca de la salariu la salariu. Asta e mirajul politicii.

Dar problema nu e doar a lor, e si a celor care asculta de ei si ii voteaza.

Genul acesta de transformari creeaza anxietate, te uiti in sondaje si vezi ca lumea simte ca ceva nu functioneaza. E mai putina incredere in viitor. Era o statistica ce mi-a atras atentia: in '45, 90% dintre americani traiau mult mai bine decat parintii lor. In momentul de fata, in generatia noua, numai vreo 20% spera sa traiasca mai bine decat parintii. E o anxietate legata de viitor, o inadecvare.

Nu e speranta si un instrument al politicului? E o promisiune care poate da incredere. Dar pare mai lesne, in ultimii ani, sa castigi electoral speculand mai degraba frica decat speranta.

Intelegem de ce avem lideri sarlatani, ce inseamna ei. Dar ce inseamna lider bun, sa zic asa, in contextul actual? Avem lideri buni in momentul de fata?

Am avut un eveniment in Barcelona si m-am intalnit cu Javier Solana. El a pornit de la o pozitie initiala in Partidul Socialist din Spania in care era vocal anti-NATO si a ajuns secretar general al NATO si a fost unul dintre cei buni, in perioada razboiului din Kosovo.

Ceea ce spunea si modul in care spunea trada acele trasaturi de lider. Dar mai a ceva: nu a avut o agenda personala. Problema pentru el era sa negocieze astfel incat toti sa fie tinuti la un loc.

Bun, dar nu e o functie in care sa ajungi prin alegeri populare. E o functie negociata.

Da, dar e ceva din acel lider care conduce din spate, coordoneaza.

Ne uitam si la Macron, ca incepusem noi sa vorbim despre asta inainte de interviu. Este un lider care a venit de nicaieri, a reusit sa castige alegerile si apoi a inceput declinul, e undeva pe la 20-30%. E adevarat ca si el incearca sa faca multe lucruri.

A venit pe o promisiune foarte mare, un fel de reformare a Republicii. Similar cu cazul Trump, care a promis o noua mare America.

Dar totusi el i-a pus la punct si pe Trump, si pe Putin. Si ceea ce s-a intamplat recent cu candidatii pentru functiile europene.

Acolo ma intreb daca nu e si o falsa perceptie, ca Macron a tinut chiar toate parghiile.

Pe fondul slabiciunii cancelarului Merkel, Macron a reusit sa isi impuna niste candidati pe pozitiile principale. Macron este un tip pe care ori il iubesti, ori il urasti.

Unii il admira, pentru ca e hotarat, e un foarte bun coregraf al imaginii. Am vazut ca a inceput chiar sa urce putin in sondaje.

Va obtine capital electoral in tara, in urma acestui joc european?

Nu cred. Domestic, e alta agenda. Lupta lui europeana e pentru ca nu mai e nimeni sa actioneze, Merkel e, si fizic, si politic, slabita si succesoarea ei inca nu da semne sa fie de acelasi calibru.

Macron intelege bine ca proiectul european are nevoie de o idee, in contextul in care e blamat in Italia de Salvini, de populistii din Marea Britanie si tot asa.

El intelege rolul acesta istoric pentru Franta. In ce masura aceste beneficii la nivel european il ajuta in tara, am mari indoieli. Agenda lui domestica e destul de incarcata.

In aceasta discutie, e si aceasta dezamagire: Unde este Estul? Trimite patrioti in Parlamentul European sa ce?

Vi se pare o tema valida, asta e Estului nereprezentat?

Estul e preocupat de o singura chestie: beneficiile. E foarte bine, si Spania a luat bani europeni, si Italia, si Portugalia. Dar trebuie sa si contribuie. Sunt proiecte de facut, in afara interesului national ingust: "eu vreau sa mi se dea". Aceasta politica e paguboasa.

Vorbind de Est. Dupa negocierile pe care Macron le-a trecut in tolba lui de victorii, a mai fost cineva care a pretins victoria: Viktor Orban. A reusit, spune el, sa castige sa nu fie la sefia Comisiei Europene nici Timmermans si nici Weber.

Fiecare incearca sa se prezinte victorios, sigur. Cred ca mai mult a vrut sa arunce cu buzduganul inspre presedintele Comisiei. Sper sa nu fie cazul.

Orban e personajul pe care il cunoastem, si-a creat acoliti si simpatizanti in alte state, dar nu asa de multi pe cat si-ar fi dorit.

Estul - grupul de la Visegrad mai ales - a avut o rafuiala personala cu Timmermans.

Orban e izolat diplomatic si se agata de orice pai, pentru a pretinde ca are putere, alura diplomatica, influenta. Vom vedea curand daca astfel de derapaje de la statul de drept vor fi permise.

Am vorbit despre acesti lideri sarlatani si despre sarlatania lor, la vedere. Putem rade si de Boris Johnson, si de Trump.

De Trump nu mai razi. Imaginea cu copiii in custi, asta nu are legatura cu America.

Il vedeti pe Trump virand catre un regim autoritar, totusi?

Absolut. El ar fi incercat de multa vreme, dar din pacate pentru el si bine pentru America, institutiile rezista. El nu a putut sa faca acel rau atat de mare pe cat ar fi putut.

....

Dar cum poate compensa liderul clasic liberal aceasta inflatie de mari solutii si promisiuni? Pentru ca, atunci cand imi promiti foarte mult, e greu sa ma indrept spre acela care nu promite nimic.

Speranta a fost ca Macron a spart bula, ca a reusit, intr-o perioada cand Europa era lovita de Brexit. E si cazul Slovaciei.

Avem si Ucraina, cu Zelenski care tocmai a castigat si parlamentarele.

Sunt cateva semne ca se revine, dar cum sa cultivi acest lucru? Si in Romania, ma asteptam ca USR si PLUS sa ajunga la 15%, dar dintr-o data au depasit asteptarile.
Daca rezultatul se confirma si anul viitor, e imbucurator si are sensul acesta de oameni noi, pe care trebuie sa ii cultivi.

Problema pentru USR si PLUS e ca trebuie sa confirme.

Urmeaza trei randuri de alegeri.

Si e nevoie de viziune. Ideea anului 2018 a fost sa profitam de Centenar si sa ne gandim la urmatoarea suta de ani. Ce fel de Romanie vrem sa construim? S-a ales praful, din cauza lui 10 august. Ce vezi la 100 de ani? O represiune crancena, care nici acum nu a fost rezolvata si se tot amana, ca mineriada.

Ce fel de Romanie vrei sa ai? - asta trebuie clarificat. Iohannis a incercat, dar foarte vag.

Va ramane aceasta energie care a mobilizat la vot oamenii in 26 mai? PSD nu va avea cine stie ce candidat la prezidentiale, vom avea probabil un tur doi Iohannis-Barna. Fara acest sentiment ca trebuie sa votezi ca sa scapi de raul mai mare, va fi o participare buna la vot?

Prezenta la vot nu va fi asa ridicata, pentru ca asa va fi o situatie calda. Si e bine asa. Pe de alta parte, e si un mit, pentru ca puterea mare in Romania o are prim-ministrul. S-a vazut si in ultimii doi ani. Presedintele a devenit mai mult onorific, important totusi in unele. Imaginea unui presedinte atotputernic care domina imaginarul e un mit. Puterea e la prim-ministru, asta au inteles Nastase si Ponta.

Unde sunt banii.

As spune ca miza mai mare nu e in alegerile din toamna, ci in alegerile de anul viitor, daca se asteapta pana atunci.

Pentru anticipate nu e asa simplu, totusi, mecanismul e destul de complicat.

Barna este un om nou, are avantaje, a facut acest proiect cu semnaturile, a adus un partid la 23%, impreuna cu Ciolos. Nu l-am vazut insa prezentand o viziune, ca sa-l votez pozitiv. Cred ca are potential si o sa fie interesanta campania.

Iohannis beneficiaza de o anumita statura, in ciuda sincopelor, mai ales cea cu Kovesi.

Kovesi ar fi castigat, ar fi fost o amenintare pentru Iohannis. Cand vorbim de lideri din Est, Kovesi sta foarte bine.

Nu Halep, ci Kovesi o sa schimbe imaginea Romaniei, daca reuseste sa preia functia europeana. La Bruxelles exista un mare respect pentru ea: cineva din Est care sfideaza perceptiile, stereotipurile, Estul corupt, sarac.

La nivel european, are o imagine extraordinara.

Pe de alta parte, fiecare om e bun la locul lui. Kovesi e foarte buna pentru treaba pe care o face, are competente. Imi place darzenia ei, nu se lasa calcata in picioare, ai incredere in ea ca nu te lasa la greu. Ca lider politic, poate are anvergura, poate nu...

AICI cititi interviul integral pe Ziare.com

Link-uri www