"Nu este dreptul politicienilor de a decide ce trebuie să apară la televiziune. Numai dictaturile pot face asta"

Ce poate face Comisia Europeană în domeniul audiovizualului?

Politica audiovizualului este una dintre ariile unde Uniunea Europeană poate fixa un cadru de reglementare. Competenţa de a trata subiecte particulare rămâne întotdeauna în sarcina statelor membre. Este foarte important să clarificăm acest lucru. Ştim că mulţi cetăţeni ar dori ca Uniunea Europeană să se ocupe de toate - de câte ori apare o problemă, UE ar trebui să intervină – dar avea competenţe diferite faţă de cele 27 state membre care sunt state suverane. În politica audiovizualului, singurul lucru pe care UE îl poate face, este să se asigure că frontierele interne sunt deschise. De exemplu, un program de televiziune care este transmis din Germania să poată fi recepţionat în statele învecinate. Însă nu putea asigura conţinutul acestor programe sau ambianţa culturală a politicii naţionale. Fiecare ţară are sisteme diferite iar noi respectăm diversitatea culturală şi principiul subsidiarităţii.

Care sunt atribuţiile Comisia în privinţa directivei Televiziunii fără Frontiere, în special în privinţa unor categorii speciale de persoane, cum ar fi minorii sau protecţia demnităţii umane?

În 1989 am adoptat această directivă în contextul în care televiziunile comerciale s-au dezvoltat foarte puternic. În anumite ţări, erau restricţionate, în altele nu. Directivă precizează: dacă o televiziune emite dintr-o altă ţară a UE decât cea de recepţionare (prin satelit, cablu sau terestru) acest lucru nu poate fi interzis, decât cu anumite excepţii: să respecte cerinţele minime ale ocrotirii minorilor şi ale demnităţii umane care sunt stabilite de ţara în care are sediul televiziunea în cauză. Ca atare, nu este o directivă - aşa cum unii dintre lobby-ist încearcă să o prezinte - care să reglementeze conţinutul programelor în fiecare ţară din UE!

Mai există şi o recomandare a Parlamentului şi a Consiliului de Miniştri privind protecţia minorilor. Cum se aplică de către statele membre?

UE se bazează pe un anumit model de societate. Credem, în primul rând, în libertatea de expresie, în libertatea mass-media, apoi într-o serie de valori fundamentale. Protecţia demnităţii umane sau a minorilor sunt unele dintre ele. Dar, nu putem legifera în acest domeniu. Din acest motiv folosim recomandări. Acestea nu sunt acte imperative dar toate statele membre cred în aceste valori. De exemplu, cred că demnitatea umană trebuie respectată de către toată Media fără a face abstracţie de un alt principiu, libertatea mass-media. Nu este dreptul politicienilor de a decide ce trebuie să apară la televiziune. Asta numai dictaturile o pot face. Noi putem stabili doar câteva principiile de bază iar în cazul în care acestea sunt încălcate, este treaba justiţiei să intervină.

Există mai multe cazuri unde părinţii îşi exploatează copiii în faţa unui reporter şi a unei camere de luat vederi. De exemplu, în România, a fost prezentat la televiziune un caz în care un frate şi o soră, ambii minori, au fost aduşi de părinţi să povestească despre relaţiile lor sexuale. În acest caz, ce ar trebui făcut?

În principiu, trebuie cerut acordul părinţilor care ar putea fi decisiv. Pe de altă parte, este atribuţia Autorităţii Tutelare din ţară respectivă să decidă dacă părinţii sunt iresponsabili. Este mai puţin treaba mass-mediei dar în principal a relaţiei dintre Autoritatea Tutelară şi părinţi. Avem un principiu important în UE: dacă nu este vorba de adulţi, părinţii decid pentru minori. Dacă părinţii nu exercită corespunzător acest drept, atunci Autoritatea Tutelară poate dispune în locul părinţilor, retrăgându-le drepturile părinteşti. Dacă acest lucru nu se întâmplă în anumite ţări, UE nu poate interveni. Este responsabilitatea autorităţilor naţionale.

Care este rolul societăţii civile în apărarea dreptului la demnitate umană?

Societatea civilă este foarte puternică în această privinţă. Ea are telecomanda care poate muta pe alt canal. UE promovează în mod informal o societate civilă bine educată, care să înţeleagă cum funcţionează Media. În acest sens, îi facem conştienţi pe cetăţeni că există mai multe mass-media şi nu numai televiziunea. Câţi se mai uită la televizor şi câţi nu l-au părăsit pentru internet? Între 50% şi 60% din generaţia tânără folosesc internetul decât televiziunea. Chiar şi în România, aveam statistici care dovedesc acest adevăr.

O altă alternativă la televiziune este presa, o forţă puternică în multe ţări.

Apoi, în trecut aveam un număr restrâns de canale. Acum televiziunea digitală înseamnă 400 – 500 de canale. Competiţia între televiziuni este o foarte bună garanţie a calităţii programelor şi aşa va fi şi în România.