Nu e bine aşa, d-le preşedinte | România | DW | 21.02.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Nu e bine aşa, d-le preşedinte

După ani de abuzuri, societatea românească e bolnavă de mefienţă. E bine ca preşedintele să-şi pună funcţia la bătaie, spre a-i reda sănătatea, reconstruind justiţia şi încrederea în instituţii. Iar nu discreditându-se.

Preşedintele Klaus Iohannis la 10 noiembrie 2019

Preşedintele Klaus Iohannis la 10 noiembrie 2019

Expusă deceniilor de nefăcute ale partidului-stat şi, mai ales, ultimilor trei ani de abuzuri ale cleptocraţiei dezlănţuite, societatea românească ar avea nevoie, mai mult decât orice, de restabilirea încrederii ei în stat şi puterile lui. Cheia de boltă a acestui proces ar fi reconstrucţia magistraturii, a CCR, a instituţiilor cheie, de forţă, ca jandarmeria şi, în genere, a puterilor unui stat redemocratizat.

Un stat care să-şi reedifice executivul şi administraţia pe criterii democratice şi meritocratice şi să-şi ofere un preşedinte sensibil la temerile societăţii, capabil s-o convingă să aleagă astfel încât să fie posibilă şi o imperioasă reformă constituţională.

Or, e inutil de subliniat că încrederea românilor nu se va reface în veci fără procurori oneşti. Şi, nu în ultimul rând, fără şefi ai Parchetului General, ai DNA şi DIICOT care să nu fie doar integri ei înşişi, ci acceptaţi ca atare şi de colegii lor, de societatea civilă, de ziariştii care şi-au dovedit independenţa şi capacitatea de a judeca drept şi corect multiplele derapaje din trecut ale sistemului românesc. 

Iată însă, că, în răspăr cu sfaturile celor din urmă, în absenţa unei dezbateri suficiente, obligatorii într-o democraţie care se respectă şi, mai ales, în răspăr cu avizul negativ al secţiei de procurori a CSM, preşedintele statului român a procedat la validarea unor foarte problematice propuneri ale ministrului justiţiei, Predoiu. A numit deci procurori-şefi de parchete controversaţi. Sau vulnerabili.

Sau prea puţin capabali. Sau toate la un loc. Sau inspirând, ca Georgiana Hosu, propulsată la şefia DIICOT, prea puţină încredere, date fiind raporturile ei de familie. Ea include un soţ trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi o mamă acţionară în firme off-shore. În plus aceeaşi familie are, potrivit RFE, un prieten identificat de unii ca prezumtivul torţionar şi găzar Paraschiv. Un colonel care, avându-i în "orchestra" sa pe jandarmii lui Dragnea şi Carmen Dan, pare să fi dirijat gazarea mea şi a fiului meu, ca şi a altor vreo sută de mii de protestatari paşnici, în Piaţa Victoriei, la 10 august 2018. 

Se va obiecta, poate, că o trimitere în judecată a unei rude, calitatea alteia de acţionar în firme dubioase, ori prieteniile cu ticăloşi nu echivalează cu vinovăţii indubitabile şi condamnări definitive. Perfect adevărat. Îmi pare, de altfel, detestabil orice aduce a tribalism, a culpabilitate prin asociere, a inventată responsabilitate familială. Ori a dosar de cadre. Tatălui meu potentaţii comuniştii i-au cerut să nu-şi compromită şansele de ascensiune în carieră şi să se dezică de mama, a cărei mamă fusese condamnată politic, în anii cincizeci, pentru o aşa-zisă ”înaltă trădare”. A refuzat. 

A preferat să şi le compromită. L-am admirat pentru opţiunea sa. Nu-l admir în schimb pe preşedinte pentru ale lui în materie de numiri de procurori-şefi. Pentru că Iohannis avea datoria să ştie că, spre a reface încrederea românilor deopotrivă în justiţie, în liderii politici şi în bunele lor intenţii şi practici, era imperativ, ca şef al statului, să nu creeze un precedent regretabil, trecând arbitrar, dacă nu şi abuziv, peste avizele negative ale CSM. Şi peste sfaturile unor ziarişti avizaţi. Şi peste propriile sale informaţii privind proasta reputaţie a unor magistraţi consideraţi duplicitari, rău pregătiţi, ori prea puţin frecventabili, date fiindu-le apropierile îndoielnice şi asocierile moral maculante.

Contrastând cu rău famata lume dragniotă, care l-a demonizat pentru că nu i-a cedat aşa cum sperase fauna USL-istă când l-a propulsat din scaunul de primar pe prima scenă politică, Klaus Iohannis a acumulat în ultimii ani o serie de merite. Care au venit la pachet cu enorme câştiguri de imagine acasă şi în vest. Aceste câştiguri şi merite, dobândite de Iohannis pe drept, în special în raport cu demontarea cleptocratică a justiţiei, au făcut să pălească, în conştiinţa colectivă, impresia deplorabilă iscată de variile sale metehne şi neajunsuri. De pildă de nefăcuta consimţământului şi semnăturii prezidenţiale la demiterea imorală şi ilegală, dar cauţionată de CCR, a fostei şefe a DNA, Kövesi.

Iohannis se mai bucură şi de efectele înfrângerilor suferite de PSD în cele două scrutine derulate din mai 2019 încoace, care i-au asigurat nu doar un al doilea mandat, ci şi o considerabilă influenţă suplimentară. Nu doar pentru că a ajuns să controleze executivul condus de şeful propriului său partid liberal, Ludovic Orban. Ci şi fiindcă nimic nu e mai sexy decât victoria. Dar incapacitatea lui de a-şi motiva credibil numirile la şefia parchetelor, contraargumentând substanţial, astfel încât să demonteze persuasiv avizul negativ al CSM, ridică suspiciuni că l-a cuprins superbia. Că, trufăşiţi de victoriile lor, şi preşedintele, şi PNL cred că-şi pot permite orice blat sau troc politic oneros. Demersul său nu e doar o bilă neagră pentru şeful statului. E un handicap grav pentru întreaga societate. Una oricum vitregită de cleptocraţie, de uselism şi de servicii de informaţii nu întru totul adecvate. 

Căci aceste numiri decredibilizează justiţia românească. Cea de-a treia putere s-a văzut afectată, în acest context, şi de presiunile exercitate de magistraţi obedienţi asupra unor procurori critici. Avizul negativ în CSM al unora din ei avea să antreneze convocarea lor nitam-nisan la SS (încă nedesfiinţata secţie specială creată de regimul Dragnea, pentru investigarea şi intimidarea magistraţilor) în dosare străvechi. În plus, îi expune pe magistraţi incertitudinilor unor abuzuri viitoare, comise de potentaţi care se vor justifica prin trimitere la dispreţul faţă de proceduri şi indiferenţa faţă de bunele practici democratice manifestate de actualul preşedinte în dosarul numirilor de procurori-şefi.

În fine, ele discreditează massmedia. Una care, ca a patra putere în stat, ar fi trebuit să aibă capacitatea şi autoritatea de a explica românilor miza reală a chestiunii şefiei parchetelor într-o ţară minată de corupţie la nivel mărunt şi înalt şi de a organiza o dezbatere demnă de un stat a cărui naţiune e cu adevărat suverană. O naţiune ce vrea realmente, cum a arătat în alegeri, o reformă onestă, adevărată şi convingătoare şi nu mai acceptă în veci pururi să se lase dezinformată şi desconsiderată.