Noua strategie americană pentru Irak

Preşedintele George Bush a anunţat o nouă strategie pentru Irak, dar, practic, nu a schimbat nimic esenţial din actuala situaţie. S-a pus doar la adăpost, oarecum, faţă de cei care se opun actualei politici a administraţiei americane în Irak.

Bush şi-a asumat responsabilitatea pentru toate erorile comise până acum în acest război. Totodată, a inclus în noua strategie unele recomandări ale Comisiei Baker, grupul de studiu independent care a studiat situaţia din Irak şi a oferit nişte sfaturi de redresare. Potrivit noii strategii, guvernul irakian şi statele vecine vor fi implicate mai intens în detensionarea situaţiei. Preşedintele american continuă însă să joace totul pe cartea militară.

Ofensiva diplomatică şi vecinii Irakului

Începerea unei ofensive diplomatice internaţionale, cu susţinerea principalilor vecini ai Irakului, Iranul şi Siria, nu este deci luată în discuţie. Pentru cele două ţări menţionate, Bush are în continuare doar ameninţări. Şi, cum era de aşteptat, numărul efectivelor americane va fi din nou majorat.

Comisia Baker a calificat explicit această măsură drept inutilă şi lipsită de sens pe termen lung. Soldaţii pot securiza un teritoriu limitat, iar după ce sunt retraşi lucrurile revin la starea iniţială. O altă problemă ar fi că trupele suplimentare din Irak ar fi mult mai necesare în altă parte, şi anume în Afganistan.

Retragere? În nici un caz!

O retragere a trupelor, aşa cum sugera Comisia Baker, nu este luată în seamă de Bush. Argumentul său – plecarea forţelor americane ar duce la prăbuşirea guvernului irakian şi la instaurarea haosului în Irak. Pe de altă parte, Bush şi-a informat cetăţenii, cu cinism, s-ar putea spune, că violenţele vor continua în Irak, o dată cu continuarea aplicării strategiei sale. După logica preşedintelui, numărul tot mai mare de morţi, în rândul trupelor americane şi al civililor irakieni, nu este un semn că strategia actuală este compromisă.

Bush şi-a pregătit deci compatrioţii pentru şi mai multe victime în Irak, deşi este conştient că susţinerea publică a războiului este în cădere liberă. Obiectivul său rămâne un Irak democratic şi strivirea teroriştilor. Când va fi acest scop realizat, nu se ştie. În nici un caz anul acesta, poate nici în mandatul său, din care au mai rămas doi ani. Poate chiar asta şi urmăreşte Bush, ca următorul preşedinte să fie cel care va trage linia şi va suporta consecinţele războiului din Irak.

Tot înainte...

Este înspăimântător că un preşedinte american confundă forţa cu încăpăţânarea. Că nu vede sau nu vrea să vadă că prezenţa americană în Irak slăbeşte poziţia americanilor nu doar în acea regiune, ci în toată lumea. Un preşedinte care vrea să meargă cu orice preţ pe un drum, deşi acesta este greşit, pentru că refuză să fie el cel care să recunoască, în perioada de mandat rămasă, că a eşuat într-o sarcină pe care el însuşi a transformat-o în punctul central al preşedinţiei sale. Numeroase fapte arată că acesta este, de fapt, motivul actualei strategii a preşedintelui Bush.