Noua lege electorală şi capcana referendumului din 2009

Argumentul suprinzător cu care Curtea Constituţională a respins legea electorală promovată de USL în 2012 a fost referendumul validat privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Întrebarea este dacă o asemenea decizie s-ar putea repeta. Curtea Constituţională şi-a contrazis nu o dată propria jurisprudenţă, dar numai atunci când au obligat-o împrejurările. Or, în 2013 CCR ar putea reedita pur şi simplu decizia din 2012, în ciuda argumentaţiei sale nesigure. A fost momentul în care a fost mai evident decât oricând că forul de jurisdicţie constituţională funcţionează de fapt ca un organism de ponderare politică.

Dacă USL va reuşi să elaboreze şi să voteze o nouă lege electorală (indiferent cum ar arăta ea), opoziţia ar putea să o atace la Curtea Constituţională invocând motivul la care nu s-ar fi gândit probabil niciodată dacă nu ar fi fost formulat deja: legea prevede mai mulţi parlamentari decât ar îngădui referendumul din 2009. Este perfect adevărat că şi bicameralismul ar putea fi atacat cu aceleaşi mijloace, dar s-ar putea obiecta că o Constituţie revizuită este la rândul ei aprobată prin referendum. În schimb legea electorală nu are nicio pavăză şi, aşa cum a fost respinsă cea din 2012, va putea fi respinsă şi cea din 2013.

Există însă o cale prin care s-ar evita un asemenea deznodământ nefiresc, dar plauzibil. Majoritatea actuală ar putea elabora pur şi simplu o lege electorală care să prevadă alegerea, printr-o tehnică sau alta a cel mult 300 de deputaţi. În felul acesta referendumul din 2009 ar fi respectat şi mai ales s-ar putea evita o sancţiune a CCR.

Nu este un simplu artificiu şi nici o formă de compromis. Legea electorală ar statua alegerea deputaţilor (în număr de cel mult 300) prin vot direct, în timp ce alegerea senatorilor s-ar face prin vot indirect în consiliile regionale şi s-ar supune unei legi cu totul diferite. Câtă vreme Camera Deputaţilor va fi principalul for legiuitor, legea privitoare la alegerea deputaţilor ar rămâne pe mai departe în centrul dezbaterilor. Discuţiile deja începute şi-ar urma cursul pe aceleaşi direcţii : proporţionalitate vs majoritarism, liste vs circumscripţii uninominale, liste blocate vs liste deschise şamd.

Senatul ca expresie politică a regiunilor nu ar intra în această dezbatere, deoarece senatorii ar fi aleşi de consiliile regionale dintre membrii săi. Fiecare regiune va trimite în Senat un număr egal de senatori, căci ei nu îi vor reprezenta pe cetăţeni, ci regiunea însăşi. Această diferenţiere a modului de alegere a deputaţilor şi senatorilor ar fi de natură să dea mai multă consistenţă bicameralismului şi totodată să evite controversa obositoare şi sterilă privind urmările juridice ale referendumului din 2009.