Noii inchizitori și ce fac urmașii Securității | România | DW | 23.03.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Noii inchizitori și ce fac urmașii Securității

Mai are nevoie România de liste cu securiști? De liste cu politicieni care au avut în familie colaboraționiști? E nevoie de noi ramificații care să arate ce trambuline au folosit unii pentru a ajunge în funcțiile dorite?

Dosare ale Securității la CNSAS

Dosare ale Securității la CNSAS

Obsesia listelor e veche, în această regiune a fost mereu folosită, de otomani, pe urmă în perioada interbelică de legionari și de Siguranța statului, în vremea comunismului, de partidul unic și de brațul său înarmat Securitatea și, nu în cele din urmă, de noile structuri democratice. Cum scria cunoscutul dizident polonez Adam Michnik, istoria nu se repetă doar de două ori, așa cum credeau Hegel sau Marx (drama originală care se transformă în farsă). Nu, istoria se repetă de mai multe ori, fiindcă „lumea este plină în continuare de inchizitori și eretici, de mincinoși și mințiți, de teroriști și terorizați. În permanență cineva este ucis la Termopile, cineva bea paharul de cucută, cineva trece Rubiconul, cineva scrie liste de proscriși. Și nu există deloc indicii care să arate că toate acestea ar înceta să se mai repete” (Adam Michnik, Mărturisirile unui dissident convertit, Polirom, 2009, traducere de Sabra Daici).

Zilele trecute, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a depus la Senat un proiect privind crearea registrului lucrătorilor Securităţii şi legăturilor de rudenie ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice cu aceştia, prin completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Gestul, spune ministrul, are legătură cu acuzațiile PSD că cei din USR-PLUS ar fi copii de securiști, așa că vrea să schimbe legea pentru a demonstra contrariul. Tânărul ministru nu are însă nimic împotriva colaboraționiștilor, devreme ce el a adus-o pe Claudia Prisecaru la minister, deși avea o decizie de colaborare cu Securitatea, confirmată în justiție, în primă instanță. A insistat să o păstreze, în ciuda tuturor criticilor, și a renunțat la această persoană care îi fusese „recomandată” de „oameni cu experiență în administrație” doar după ce a vorbit despre registrul securiștilor.

Năsui joacă rolul inchizitorului care vrea să purifice societatea, să o elibereze de tarele trecutului și să-i arate cu degetul pe cei care au rude care au colaborat cu Securitatea. La 30 de ani de la căderea comunismului ar putea părea un demers cel puțin inutil, fiindcă deja Ion Iliescu a fost președinte vreme de 10 ani, iar el a avut funcții în care era deasupra Securității (cel puțin ca prim-secretar al Comitetului Județean PCR Iasi în perioada 1974-1979, Ion Iliescu nu numai că a colaborat cu Securitatea, dar a și coordonat-o).

Lustrația are loc în general după mari schimbări sociale și politice, dar România a ratat-o în primii ani de după 1990, fiindcă abia ajunseseră la putere personaje din fosta elită comunistă, iar Securitatea își continua existența prin noile structuri. Atunci ar fi trebuit obligați colaboraționiștii să se dea la o parte. Și tot atunci ar fi trebuit pedepsiți cei care au comis crime în anii 50, prin procese individuale. În loc de toate acestea, în România anilor 90 aveau loc conflicte etnice și mineriade, iar în paralel profesioniștii serviciilor secrete privatizau Securitatea și foloseau dosarele în jocuri politice și economice.

A existat și o vocație a moștenitorilor celor care se aflau înainte de 1990 în funcții cheie sau în aparatul represiv și care au făcut cariere serioase în afaceri, în administrație, în diplomație. Li s-au dat trambuline, li s-au creat oportunități, au fost îndrumați spre anumite burse, apoi spre traseele cu scurtături. Și după ce au trecut prin școli și universități mai mult sau mai puțin prestigioase, li s-au oferit cele mai bune șanse. 

Pentru a scoate aceste lucruri la iveală, pentru a demonstra cum s-a făcut și, poate, se mai face selecția într-o țară ieșită din comunism, e nevoie mai degrabă de o echipă bună de istorici și sociologi, decât de o lege care să ne arate că tatăl ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu a colaborat cu Securitatea și dădea note informative despre străinii cu care intra în contact ca monitor de schi, că tatăl liderului PNL, Ludovic Orban, a fost chiar ofițer al Securității, la Brașov, în perioada cea mai crudă a acestei instituții, sau că tatăl lui Alexandru Rafila a fost șef al Securității în Arad, la finalul anilor 1940.

Informațiile despre ce au făcut părinții, bunicii, unchii, frații, surorile, erau strânse cu sârg în epoca stalinistă și după, urmând proverbul des folosit de Securitate, că „sângele apă nu se face”. Altfel spus, copiii poartă ca pe o boală scheletele familiei și trebuie să ducă în spate povara părinților și a celorlalte rude, chiar dacă ei au mers în sens invers, au avut alte vieți, alte principii, alte idealuri.

Într-o democrație liberală, responsabilitățile sunt individuale și nu poate fi învinovățit nimeni pentru colaboraționismul din familie. Apoi, listele Securității nu pot fi oricum luate ad literam: e nevoie de context, de cercetări încrucișate, de verificări, fiindcă în arhivele Securității nu este adevărul absolut.

Listele cu informatorii și securiștii familiilor politicienilor nu vor limpezi neapărat lucrurile, ci mai degrabă vor arunca zgură peste ceea ce e important și vor compromite eventualele persoane incomode. După modelul Monei Muscă, singura politiciană lustrată cu adevărat.

Informațiile dintr-un eventual registru Năsui pot demonstra cel mult cât de meritocratic s-a făcut selecția elitelor politice, administrative, de afaceri în ultimii 30 de ani. Cât de mult au contat vechile elite în formarea celor noi. Un caz școală ar fi nepotul celui mai longeviv șef al spionajului comunist, Nicolae Doicaru, care conduce filiala regională a Huawei. Ce traseu a avut, cum a fost selectat și ce aranjamente politice a făcut după ce a ajuns în funcție.  

Vă mai recomandăm