Noi suntem America
11 aprilie 2006Mii de pancarte cu lozinci sunt ridicate pe Broadway. „Noi suntem America” şi „Ţara a fost clădită de imigranţi” se poate citi pe pancarte. Pretutindeni sunt fluturate drapeluri americane. Din loc în loc apare şi câte un drapel corean, mexican sau românesc. Iar la marşul prin faţa primăriei din New York, comunitatea chineză scandează: „We are America!”
Protestatarii au venit din toată ţara să militeze pentru drepturile imigranţilor în Statele Unite.
„Imigranţii au clădit această ţară. Fiecare trebuie să aibă posibilitatea de a deveni cetăţean al Statelor Unite pentru a-şi trăi visul american. Iar noi dorim să arătăm astăzi că noi suntem America. Noi am ajutat ţara să devină ceea ce este. Astfel trebuie să avem dreptul de a fi cetăţeni. Ca toţi ceilalţi”, a precizat Margret Chin, reprezentatnta comunităţii asiatice.
Demonstranţii din New York provin din ţări şi culturi diferite. Toţi participă însă la protest solicitând pentru cele 11 milioane de imigranţii ilegali un drept de şedere permanent. Potrivit demonstranţilor, politicienii americani trebuie să le înlesnească drumul spre legalitate.
Reforma legii privind imigrarea nu mai este de mult o problemă care îi priveşte doar pe asiatici şi latino-americani, afirmă irlandezul Kiros Dautin.
„Mulţi oameni provin din Mexic. Dar există şi mulţi care vin din Irlanda, Polonia sau Italia. Ieri am întâlnit o femeie din Germania, care a venit tot ilegal. Mulţi trăiesc aici fără acte. Sigur, mulţi dintre ei sunt sudamericani, dar şi mulţi europeni.”, a subliniat Dautin.
Senatoarea democrată Hillary Clinton, soţia fostului preşedinte Bill Clinton, se arată solidară cu protestatarii.
„Cred că dacă lucrăm împreună şi ne unim vocile, vom reuşi!”, a precizat Hillary Clinton.
La demonstratţia de luni, la New York au fost prezenţi peste 125.000 de oameni.