1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Noi relaţii europene cu vecinii răsăriteni

Victor Iulian Tucă4 decembrie 2008

Noua iniţiativă priveşte Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina şi înseamnă trecerea la noi acorduri de asociere, facilitarea călătoriilor cetăţenilor din aceste zone către UE, proiecte eneregtice.

https://p.dw.com/p/G96I
Moldova intră în planurile autorităţilor europeneImagine: AP

Parteneriatul cuprinde noi măsuri de sprijinire a dezvoltării sociale şi economice a celor 6 ţări vizate, precum şi cinci iniţiative care vor demonstra în mod concret sprijinul UE. Mai exact, este vorba de noi acorduri de asociere, care să includă acorduri de liber schimb consolidate şi globale pentru ţările care sunt dispuse să îşi asume angajamentele pe care le presupune un astfel de acord. Se propun programe cuprinzătoare finanţate de UE, în vederea îmbunătăţirii capacităţii administrative a ţărilor partenere şi integrarea progresivă în economia UE. Totodată, se prevede încurajarea dezvoltării unei reţele de liber schimb care ar putea să se transforme, pe termen lung, într-o comunitate economică de vecinătate.

EU Kommissarin Benita Ferrero Waldner
Comisarul european pentru afaceri externe Benita Ferrero WaldnerImagine: AP

Benita Ferrero-Waldner, comisarul pentru relaţii externe: „Ţărilor cărora li se va oferi acest nou acord, ca state de avangardă, vor fi Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, şi dacă în viitor, condiţiile sunt favorabile, Belarus. Vream să încheiem un acord de zone libere şi pe termen lung, ar putea exista o comunitate economică de vecinătate care ar avea o reţea de liber schimb chiar şi între ţările vizate şi Uniunea Europeană. Chiar şi în domeniul energiei, avem prevederi valabile pentru ţările parteneriatului va fi o situaţie win-win în care toată lumea va avea de câştigat. Apoi, ştim cât de importantă este mobilitatea pentru cetăţenii acestor ţări. Ei doresc să călătorească mai uşor. De aceea, mergem pe facilitarea vizelor, cu înţelegeri privind readmiterea, şi chiar vom lucra, pe termen lung, pentru eliminarea vizelor, că un obiectiv final.

Cât priveşte Moldova, Comisia nu prevede încheierea unui nou parteneriat înainte de alegerile din 2009. Moldova este criticată pe plan internaţional, printre altele, pentru intimidarea opoziţiei politice şi şicanele făcute de autorităţi organizaţiilor non-guvernamentale, pentru corupţia în rândul reprezentanţilor justiţiei şi poliţiei, precum şi pentru urmărirea politicienilor de către serviciile secrete prin percheziţii ilegale sau prin monitorizarea ilegală a comunicaţiilor electronice - telefoane, sau emailuri. La aceste critici, se mai adaugă, intimidarea jurnaliştilor, discriminarea romilor, a copiilor şi femeilor şi traficul cu femei şi fete, pentru a fi exploatate sexual. Aşadar, Moldova, ca toate ţările din regiunea răsăriteană, mai au multe de făcut până când vor putea atinge obiectivele propuse de proiectul Comisiei Europene.